La cei 17 ani ai săi, Raul Drăgoiu arată că indiferent de locul din care vii, dacă muncești cu drag, obții rezultate. Este olimpic național la fizică și astronomie, însă, a participat și la concursuri în afara țării, de pildă în China și India, unde a fost singurul calificat din județ. De loc este din Apoldu de Sus, dar din clasa a V-a părinții l-au dat la Sibiu, la Colegiul Național „Brukenthal”, unde acum este clasa a XII-a.
Raul Drăgoiu mai are aproape un an până va deveni major, însă modul în care privește viața este mai mult decât matur. Chiar dacă a obținut rezultate impresionante la olimpiade și concursuri din domeniul fizicii, a rămas modest. Așa cum a fost învățat încă de când era mic.
Prin studiul fizicii vrea să afle adevărul despre existența lui Dumnezeu
S-a născut la Apoldu de Sus, unde a și copilărit. Mama lui este învățătoare, iar tatăl lui crește animale. Clasele I-IV le-a făcut la școala din sat, însă din clasa a V-a, părinții au decis să-l mute la Sibiu. Și pentru că fusese la secția germană, a continuat pe aceeași linie și la Sibiu, venind la Colegiul Național „Brukenthal”. Deși i-a fost destul de greu să se acomodeze, i-a avut pe frații lui aproape, la care a și locuit. Când a venit vremea să aleagă liceul, s-a hotărât să rămână tot la Brukenthal, la profilul Mate-Info. Iar acum, poate spune că a făcut cea mai bună alegere.
Deși matematica a fost prima lui pasiune, odată cu începerea clasei a VI-a, când a început să studieze fizica și-a descoperit adevărata chemare.
„Mereu am fost foarte curios. Când eram mic, îmi povestesc părinții că îmi ziceau să-i mai las în pace că întreb de prea multe lucruri. Mi-a plăcut și matematica, dar în clasa a VI-a când am început fizica mi-a plăcut și mai mult. Mă pasiona pentru că, până la urmă, cel mai important, în viață este să știi adevărul și ca bun creștin ce vreau să fiu, trebuie să caut adevărul. Foarte multă lume zice că dacă crezi în D-zeu este în contradicție cu știința pentru că Biserica zice: crede și nu cerceta, ceea ce nu e adevărat. E ceva indus în mintea oamenilor. Vreau să știu adevărul, iar știința e o metodă prin care să-l aflu. Eu cred că există D-zeu. Iar știința cu existența lui D-zeu nu se contrazic, ci se completează”, crede tânărul.Olimpic internațional
De-a lungul timpului, a participat la multe olimpiade și concursuri, însă cele mai importante sunt din ultimii doi ani. Anul trecut, de exemplu, a ajuns să facă parte din lotul național lărgit de fizică și a participat la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică din India, unde a luat bronz. Anul acesta, a participat la Olimpiada Internațională de Astronomie din China.
„Deși sunt de la țară dacă muncești, se poate. În timpul meu liber aleg să studiez pentru că îmi place foarte mult. De-a lungul timpului, cele mai bune rezultate le-am avut la fizică și astronomie. Cu toate acestea, la media generală, nu sunt primul din clasă, ci al doilea. Cum înainte de concursuri am pregătire, mai lipsesc de la unele ore și așa îmi mai apare câte-o medie de 9”, spune Raul.De curând, Clubul Rotary Sibiu a premiat elevii cu rezultate foarte bune la învățătură. Iar Raul, de trei ani în coace este ocupantul locului unu. Anul acesta a primit 10.000 de lei, anul trecut la fel, iar acum trei ani a fost recompensat cu 7000 de lei. „Banii i-am pus deoparte. I-am strâns pe toți. Nu vreau să-i stric acum pe vreo mașină sau ceva. Imediat încep facultatea. Iar acolo îmi vor prinde bine”, spune tânărul, hotărât să dea la Facultatea de Fizică, din Cluj-Napoca.
În paralel, și-ar dori să studieze și Informatica, dar încă nu este hotărât 100%. După facultate, își dorește să cerceteze și mai mult și într-un final să devină cadru didactic universitar. Însă, nu la Cluj, ci la Sibiu, pentru că aici este orașul în care el s-a format.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Jocurile Olimpice , Apoldu de Sus , Clubul Rotary Sibiu , elevii sibieni , Colegiul Național Pedagogic , Raul Drăgoiu , Educaţie Fizică , Sărbătoarea Gastronomiei , Pentru Sibiu , Olimpiada Internaţională , stiri sibiu , renume , Iar Raul , India Inter , China Shanghai International A
Vizualizari: 6196
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
MB
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
Liberal autentic
Acum 6 ore
Neli Oproiu
Acum 6 ore
Bobo