Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Copiii sunt invitați în Orășelul Fermecat. Sâmbătă vin spiridușii

Copiii sunt invitați în Orășelul Fermecat. Sâmbătă vin spiridușii

Florin Suciu-Buh, actorul originar din Bistriţa ce la începutul acestui an a ajuns până în semifinala "Românii au Talent" şi nominalizat de către juraţi pentru premiul de originalitate, poposeşte sâmbătă în Orăşelul Fermecat de pe str. Nicolae Bălcescu din Sibiu.

În cadrul târgului de Crăciun “altfel” organizat pe str. Nicolae Bălcescu din Sibiu, vor veni spiriduşii magici ce ar trebui să pregătească suprizele pentru Crăciun. Însă iepurașul Oghi, cel mai bătrân spiriduș, dă toate planurile peste cap pentru cǎ el nu vrea decât sǎ doarmǎ. Așa că furǎ toatǎ puterea magicǎ a spiridușilor, iar singurii care îi pot ajuta sǎ și-o recupereze sunt copiii. Haideţi sǎ îl cunoaștem pe Domnul Octavian (Oghi) și sǎ-i ajutǎm cu toţii pe spiriduși să-și recupereze puterile magice.

Spectacolul de magie şi ventrilocie “Pălăria spiriduşului” va avea loc pe str. Nicolae Bălcescu, în piaţeta “de la telefoane”, sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 18. Distribuție: Florin Suciu-Buh. Muzicǎ: Silviu Ruști.

Oraselul Fermecat (3)

Ce este “Orăşelul Fermecat”?

Cum ar fi să trăieşti întreaga lună decembrie o poveste fermecată? În Orăşelul Fermecat de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, sania lui Moş Crăciun este o caleaşcă năzdrăvană trasă nu de reni ci de doi ponei transformaţi de bagheta magică a unui altfel de Moş. Magii şi surprize se întâmplă aici în jurul unui brad fermecat, făurit pe locul fântânii arteziene.

“Orăşelul Fermecat” este un mini-târg de Crăciun amenajat precum un orăşel, unde poţi găsi în fiecare zi alune caramelizate, dulciuri şi jucării de lemn, decoraţiuni de Crăciun şi îmbrăcăminte de iarnă. Tot aici, îţi poţi face poze “la minut” într-un decor specific sărbătorilor de iarnă ori alături de turnul amenajat pentru a veghea asupra orăşelului.

Proiectul face parte din Agenda Culturală a Municipiului Sibiu şi este co-finanţat de către Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Oraselul Fermecat (4)

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus