Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

VIDEO FOTO A patra zi de protest în tăcere în fața sediului PSD: doliu, lumânări, revoltă mută

VIDEO FOTO A patra zi de protest în tăcere în fața sediului PSD: doliu, lumânări, revoltă mută

La aproximativ 200 de protestatari a crescut numărul celor care, pentru a patra zi consecutiv, au venit să protesteze în tăcere, în cadrul unei reuniuni de genul flash-mob, în fața sediului PSD Sibiu. De această dată, majoritatea protestatarilor au fost îmbrăcați în negru și au ținut lumânări în memoria celui care a fost ultimul rege al României.

De la ora 12:00 a zilei de miercuri, cei aproximativ 200 de protestatari s-au aliniat pe patru rânduri în fața sediului PSD Sibiu. Locul unde s-au așezat sibienii este ceea ce au denumit ”zonă liberă de corupție” cele câteva sute de persoane, pe rând, au protestat timp de 48 de ore în continuu săptămână sub motto-ul #văvedem. Protestul este îndreptat împotriva modificărilor pe care parlamentarii actualei puteri intenționează să le aducă legilor justiției.

Prea multă furie

Printre cei reuniți la protest, vestea ultimei propuneri a alianței PSD – ALDE – cea potrivit căreia într-un dosar penal orice suspect trebuie anunțat înainte de a fi demarate procedurile de strângere a probelor împotriva lui – era deja împrăștiată. ”Sunt prea plin de furie. Nu… nu pot vorbi, acum că e și cu Regele”, se scuză un tânăr intelectual al Sibiului, în timp ce își stinge lumânarea la finalul celor aproximativ 20 de minute de protest prin tăcere.

De modificările propuse Codului penal râde nervos, în schimb, Ioan Bebeșelea. A participat și la maratonul protestului continuu, a venit și la fiecare flash-mob care are loc la orele 12:00. „A fost un moment de reculegere pentru Regele Mihai. Locul acesta a devenit simbolic, pentru că aici am venit în ultimele zile, iar Regele Mihai, de-a lungul vieții a militat mereu pentru un stat de drept, o justiție corectă, pentru normalitate. Și acesta este mesajul pe care vrem să îl transmitem celor de la PSD. Noi nu avem ceva fizic cu ei, vrem doar să fie normal în țară“, explică Ioan Bebeșelea.

Speranțele protestatarilor

Daniel și alți patru prieteni sunt pentru prima dată la acest protest, despre care au aflat de pe rețelele de socializare. „Am venit urmând motto-ul «să fim uniți». Noi suntem plecați mai mult timp din Sibiu, dar am vorbit cu prieteni care au venit și au stat aici câteva zile și am considerat că este și de datoria noastră civică de a veni, dacă vrem să schimbăm ceva“, spune Daniel.

Poetul Radu Vancu, una din cele mai vizibile personaje ale protestelor de la Sibiu, explică mai în detaliu motivele protestelor care continuă zilnic de la începutul acestei săptămâni. ”S-a văzut în aceste zile cum arată, în opinia PSD și ALDE, legile justiției din România. Dacă vor intra în vigoare aceste legi, practic, în România, orice suspect va fi avertizat dinaintea strângerii probelor, iar victimele oricăror agresiuni vor trebui să depună mărturie în prezența agresorului. De pildă, victima unui viol va trebui să depună mărturie în prezența agresorului ei. După cum zicea cineva, dacă aceste legi intră în vigoare în Parlament nu vor mai exista infractori în mod instantaneu, Parlamentul va fi albit. Și asta este inacceptabil, nu ne putem transforma într-un stat iliberal, semi-totalitar sau poate chiar totalitar, doar pentru că niște persoane au capturat Parlamentul, au ucis dezbaterile parlamentare, au transformat de alaltăieri încoace România într-o dictatură parlamentară și se manifestă în felul acesta ținând captivă o țară întreagă“, declară Radu Vancu.

protest sediu PSD va vedem flashmob regele mihai (12)

El nu se declară deznădăjduit, dimpotrivă chiar are încredere că protestele vor avea urmări. „Unul dintre rezultatele importante este atenția pe care acest protest a căpătat-o, declarația PSD că se simte traumatizat de protestul nostru tăcut. Se pare că dacă taci când te uiți la ei deja îi agresezi. Vă dați seama ce fel de stat vor să construiască? Dacă un stat în care cetățenii care tac îi deranjează, ce să mai spunem de un stat în care cetățenii pot vorbi liber? Un alt efect important este replicarea protestului #văvedem în țară, în București, Constanța, Brașov, Timișoara, Oradea, încep să se formeze astfel de grupuri. Sunt sigur că până în februarie, când aceste legi vor intra în vigoare, avem timp suficient să transformăm această țară într-o zonă liberă de corupție, cum am denumit noi, simbolic, această zonă din centrul Sibiului. Cred că strada, cu protestele noastre, cu zonele libere de corupție, cu grupul #văvedem, cu marșurile de protest și cuplate cu eforturile președintelui – care are la îndemână două arme redutabile, atacul la Curtea Constituțională și referendumul pentru Justiție – cu eforturile tehnice ale CSM, cu toate posibilitățile de a opri această revoluție a penalilor care e în plină desfășurare furnizează suficiente arme pentru a opri, practic, distrugerea statului de drept din România“, adaugă Radu Vancu.

La nici jumătate de oră de la încheierea noului protest tăcut, organizația PSD Sibiu a emis un nou comunicat de presă în care cataloga acțiunea drept ”o ambiție fără rost și fără succes”.

FOTO Silvana Armat

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

26 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jean Limbasan

Acum 6 ani

Si astia mai sunt regalisti? Ce fumati, ca vreau si eu?
Raspunde

...

Acum 6 ani

Radu Vancu a imprumutat limbajul presedintelui. Auzi....penalii... Il credeam mai inteligent.. In yilele acestea DL. Vancu s+a compromis definitiv.. Dar poate are alte avantaje... Poate asteapta un post de ministru al culturii...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 6 ani

daca eu vreau sa protestez in fata la pdl/pnl pr balcescu pot? primesc autorizatie doamna fodor? zona libera contra taiatului pensiei,desfiintarii spitalelor si a unor scoli animatori base boc turcan etc............. ca si acolo ii sediu de partid! sau nui voie ca nu e cool?
Raspunde

Zumz

Acum 6 ani

Ai putea, postac, daca ai avea față. Fa-ti rost de o față si mergi pe Balcescu. :)
Raspunde

dublu

Acum 6 ani

clar ca poti. iei un scaunel, recuzita si te plasezi acolo. chiar am vrea sa-ti vedem figura ca sa stim de cine sa ne ferim
Raspunde

M

Acum 6 ani

Normal ca poti, mai postac. E dreptul tau constitutional. Nu iti trebuie autorizatie. Autorizatia nu s-a dat pentru protest, ci pentru folosirea mobilierului la protest (adica a scaunelor pe care i-au pus jandarmii sa le ia de acolo dupa prima zi). Du-te si protesteaza, n-ai tupeu!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gruia

Acum 6 ani

"Eu nu sunt primul care spun Că tot poetul e nebun. Şi eu te informez discret: Nu tot nebunul e poet."
Raspunde

ioan

Acum 6 ani

dancp2 - pensia i-a taiat-o numai la mata, si nu a mai avut bani sa iti ia medicamente contra pupincurismului pe care il practici la PSD.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

badea#rezist

Acum 6 ani

Oare Dragos Varga si Radu Vancu sunt in orele de program? La ora 12.00? Sunt datori PNL-ului? Sunt totusi angajati bugetari! Mici catelusi ....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

protestatarul de veghe!

Acum 6 ani

DL. Vancu a plecat de la revista Transilvania pt. ca avea principii si nu intelegea de ce un poet visator trebuie sa semneze o condica,. Ar fi fost un gest fantasctic daca nu s-ar fi intoes la Transilvania dup[ cateva luni cand revista a trecut in subordinea Muzeului Astra... s-a intors pe sest sii cu un salariu mai baban... Ei, cum pot sa-l consider un idealist cand el a facut asa o misculatie... uneori si vulturii zboaara mai jos decat gainile... Dle Vancu, intoarceti-va in lumea literelor... politica e pt. altii.... si apoi lumea e condusa de cativa baieti destepti, n-o s-o schimbati voi... Sarbatori fericite!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

#Numairezistatimult

Acum 6 ani

FELICITARI PSD SIBIU PTR FAPTUL CA V-ATI MENTINUT POZITIA. ASTA ASTEPTAU, SA IESITI SA DISCUTATI CU EI CA SA VA ACUZE DE TOT FELUL LUCRURI. BRAVO ! IGNORE !!!!!!
Raspunde

Andrei

Acum 6 ani

Vad ca feliciti PSD-ul. Intrebare: tu esti de acord cu modificarile aduse codului fiscal si cu modificarile ce vor sa le aduca legilor justitiei? Esti de acord cu modul in care fac toate aceste modificari, fara a tine cont de nimeni si nimic?
Raspunde

JOHN

Acum 6 ani

nu va cadoriseste Madam fodor cu ceai si supa calda........vedeti
Raspunde

Gruia

Acum 6 ani

"Chestiunea cu sentimentul național este una și nu trebuie căzut în extreme, dar naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral, iar dacă oamenii aceștia nu sunt învățați ce înseamnă morală, ce înseamnă creștinismul atunci este foarte greu."
Raspunde

lex_al

Acum 6 ani

am au slogan bunicel: ,,conform ultimilor legi va spun ca de miine #văvedem'' ,,va atentionam ca de miine #văvedem'' ,,infractori #văvedem, sunteti cercetati, nu mai furati'' ,,#văvedem, sunteti cercetati din pacate achitati :( '' se tot aduna :)). (sloganuri) spor la treaba
Raspunde

Nicolae

Acum 6 ani

Din respect pentru Regele Mihai numai scriu niciun comentariu in aceste zile triste pentru poporul român.Dumnezeu sa l ierte și sa l odihnească în pace!Sincere condoleanțe familiei indurarerate!
Raspunde

#Ajunge cu pesede

Acum 6 ani

Asa sa faci pesedel ca dracnea&tariceanu ii dau pe repede-nainte!. Oricum ce recitai putem regasii la Limbasan-Oli & Co.
Raspunde

*****

Acum 6 ani

Pentru sustinatorii PSD : - Un calduros " HAI SICTIR ".
Raspunde

sustinatorii

Acum 6 ani

Multumim, asemenea. (dar stii ce inseamna asta?)
Raspunde

un sas

Acum 6 ani

@Nicolaie .Ce respect..Am urmarit pe internet cortegiu de la Sinaia la Bucuresti Si am vazut ,,,militieni pe strada care in loc sa salute au stat ca popindaii cu mainile in buzunare unii chiar s-au intors cu spatele...Daca trecea Dragnea sau Dan precis salutau...Si pe urma plingem....VREM MONARCHIE ...Caractere de tot c...a...
Raspunde

Gruia

Acum 6 ani

Si tu ce faceai cand urmareai pe internet cortegiul? :) :) :)
Raspunde

un sas

Acum 6 ani

@ Gruia ....Ma scobe-am in nas si ma uitam pe geam cum ninge ...departe de RO ....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus