Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Iohannis vine la Sibiu de Sărbători

Iohannis vine la Sibiu de Sărbători

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece sărbătorile de iarnă la Bucureşti şi Sibiu.

Declarația a fost făcută într-un cadru informal, de față cu jurnaliștii acreditați la Cotroceni, în cursul zilei de miercuri. Președintele României nu a precizat unde anume va petrece, dar în anii anteriori, familia Iohannis a fost mereu în compania vechilor prieteni din Sibiu, printre care doctorul Radu Urdea, președintele FDGR, Paul Porr și consulul onorific al Austriei, Andreas Huber.

Înainte de a pleca spre orașul natal, Iohannis a scris, astăzi, un mesaj pe pagina de Facebook, în contextul comemorării a 28 de ani de la Revoluția din decembrie 1989: "gandul meu se indreapta catre romanii care s-au opus in strada dictaturii si au luptat pentru libertate si democratie. Ei sunt eroii care au facut posibil, prin sacrificiul si curajul lor, miracolul eliberator care va ramane pentru totdeauna in cartile de istorie. Am asteptat prea mult ca adevarul sa iasa la iveala. Investigatiile din Dosarul Revolutiei trebuie finalizate, iar crimele si abuzurile din decembrie 1989 pedepsite pentru ca victimelor sa li se faca, in sfarsit, dreptate. In 1989, romanii au cerut in strada "Jos comunismul!". Astazi se aude din nou acest strigat. Este semnalul hotarat dat acelor politicieni care dovedesc in aceste zile ca nu vor sa se desprinda de metehnele trecutului. Apararea idealurilor Revolutiei Romane inseamna apararea institutiilor statului de drept, apararea valorilor libertatii si democratiei, precum si respectul pentru cetatean", a scris acesta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

nittu sinua

Acum 6 ani

Nu-i nevoie. multumim. e ok la sb si fara dta
Raspunde

rosu

Acum 6 ani

Nittule, Nittule! Inainte cei ca tine erau poftiti sa paraseasca orasul, la lasarea serii. Asa ca fi bucuros ca in ziua de azi ai dreptul sa locuiesti intr-un oras sasesc.
Raspunde

Zexe

Acum 6 ani

Măi nea sasule șovin, nu știu de ce nu-ți spui pe limba ta Rot în loc de roșu. Ai dreptate, datorită disprețului vostru față de români, aceștia nu aveau voie să înnopteze în cetatea Hermannshit urât mirositoare.
Raspunde

ardeleanul revoltat

Acum 6 ani

Adica? Sasii au venit aici dupa romani si s-au facut stapani! halal comentariu, coada de topor!
Raspunde

Doina din Sarata

Acum 6 ani

Ce pixul meu de stire mai e si asta ? din partea mea poate sa mearga si in Honolulu n-am sa-i duc dorul ... sa mearga unde creste ghimbirul !! :)
Raspunde

Sarmaluta

Acum 6 ani

C O C O L A R
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus