Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

PSD Sibiu a premiat câștigătorii concursului de pictură. ”Am încercat să încurajăm creativitatea copiilor”

PSD Sibiu a premiat câștigătorii concursului de pictură. ”Am încercat să încurajăm creativitatea copiilor”

Peste 40 de copii care s-au înscris la concursul de pictură “Sărbătorile de iarnă la Sibiu”, lansat de Organizaţia Municipală PSD Sibiu au participat  împreună cu părinţii şi bunicii lor, joi seara, la festivitatea de premiere care a avut loc la sediul nostru de pe strada Samuel von Brukenthal nr. 4.  Atmosfera pe care micuţi au recreat-o a fost una cu adevărat de sărbătoare, iar verva şi pofta lor de viaţă ne-au umplut sufletele de căldură şi energie pozitivă. “A fost o surpriză plăcută pentru noi să vedem entuziasmul şi talentul acestor tineri care ne-au adus lucrări atât de frumoase. Juriului, coordonat de doamna profesoară Doina Alexa a avut o misiune extrem de dificilă. Eu nu mă pricep la desen, dar, din punctul meu de vedere, toate aceste lucrări ar fi meritat locul I pe podium. Dar, trebuie să avem câştigători. Însă toţi copiii care participat la acest concurs sunt câştigători şi au fost recompensaţi pentru munca lor. Atât prin organizarea acestui concurs, cât şi prin premiile oferite, am încercat să încurajăm creativitatea copiilor, să le stârnim interesul pentru lectură şi pentru mişcare”, a declarat Cătălin Stanciu, Preşedintele Interimar al Organizaţiei Municipale PSD Sibiu.

Premiile oferite au constat în tablete Kindle pentru citit - locul I, abonamente la bazin - locul II, lecţii de echitaţie -  locul III şi vouchere pentru cumpărături - menţiunile. Toţi participanţii au fost recompensaţi cu diplome şi dulciuri.

Pentru festivitatea de premiere, lucrările copiilor au fost expuse pe pereţii sediului nostru, iar până la începutul anului viitor acestea vor fi expuse în vitrinele sediului, pentru a putea fi admirate şi de către trecători.

Câştigătorii concursului de pictură “Sărbătorile de iarnă la Sibiu”

Clasele 0 - IV

 Locul I – Maria Daria Bandezadegan – clasa a III-a

Locul II – Andra Mândrean – clasa a IV-a

Locul III – Andreas Talpoş – grădiniţă

Menţiuni: Sebastian Zaharie – clasa a IV-a

Cristian Bruda – Clasa a IV-a

 Clasele V – VIII

 Locul I – Daniel Robert Stoia – clasa a VIII-a

Locul II – Anisia Dan – Clasa a VI-a

Locul III – Raul-Viorel Moga – clasa a VI-a

Menţiuni:     Alexandru Bărbuşiu – clasa a VII-a

Eduard Mihuţescu – clasa a VI-a

Arisa-Ştefania Talpoş – clasa a V-a

Nicolae Cocîrlea – clasa a VI-a

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

biciclist

Acum 6 ani

@TS: rog nu mai redati citate luuungi in care aflam doar la sfarsitul lor, autorul. Specificati inainte cine vorbeste ca sa poata mintea noastra sa asocieze cui trebuie acele vorbe. Altfel trebuie sa ne intrerupem din citit si sa cautam noi la sfarsit autorul, si sa reluam de unde am ramas sau chiar de la inceput. Nu e prea placut... Vezi si citatul lung de la articolul cu filmul de la revolutie. Mersi!
Raspunde

biciclist

Acum 6 ani

Pacat ca n-aveti imagini cu desenele...
Raspunde

Claudiu

Acum 6 ani

Felicitari psd, asta e tot ce puteti face la Sibiu. Continuati doar pe aceasta cale...
Raspunde

biciclist

Acum 6 ani

Felicitari copiiilor ca ei au desenat! Nu vad care-i meritul PSD aici - tot ce fac ei este sa le intunece acestor copii orizontul si tara pe care, vorba aia, de la ei au imprumutat-o.
Raspunde

Teo

Acum 6 ani

Reprezentantul psd Sibiu, dupa cum afirma, nu se pricepe la desen dar sunt sigur ca asemeni indivizilor de teapa lui se pricepe la teatru,acestia fiind de fapt marionete ale infractorului dragnea,fara coloana vertebrala si fara personalitate. Cati dintre copiii prezenti aici vor mai ramane in tara,daca psdul condus de un infractor, va pune asa dupa cum se intrevede Romania pe butuci?
Raspunde

...

Acum 6 ani

pai la desen se pricep psd-istii...doar ei umbla cu cioara vopsita permanent....
Raspunde

iulia

Acum 6 ani

Eh, lasa-ti, sa nu ne mai umflăm in ultimile pene care ne-a căzut! Celalati nu mai știe nici macar sa cânta pa placul celor emancipati
Raspunde

Psd=grup

Acum 6 ani

Marș ma gunoaielor ...voi vreți oameni săraci,needucați,bolnavi...deci ușor de combinat cu “așezati-va la locurile voastre...veți primii 100 lei la pensie “
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus