X
flasmob va vedem protest PSD (9)

Ciprian Ciocan, după întâlnirea cu premierul Tudose: toate motivele pentru care suntem în stradă rămân valabile

Ciprian Ciocan, unul dintre reprezentanții comunității Vă vedem din Sibiu a comentat pentru Turnul Sfatului întâlnirea cu premierul Tudose, la care a participat miercuri, alături de alți reprezentanți din partea a 43 de organizații civice. Ciocan spune că este importat că mesajele mișcării din Piața Huet au ajuns la șeful Guvernului, dar toate motivele pentru care sibienii au ieșit în stradă rămân valabile.

“A fost în limitele așteptărilor, din punctul meu de vedere, eu mi-am luat în serios rolul de a duce mai departe mesajul de la protestele de la Sibiu. Mi se pare destul de important că mica nostră mișcare din Piața Huet a reușit să ajungă până la urechile premierului Tudose, care a stat destul de mult la discuții cu noi și am avut posibilitatea să îi transmitem mare parte din lucrurile pentru care suntem în stradă,” a spus Ciprian Ciocan pentru Turnul Sfatului.

ciprian ciocan flashmob va vedem PSD (24)

“Pe de altă parte, bineînțeles că este un nivel destul de mare de autism, aș zice, în sensul că fiecare suntem cu argumentele nostre. Dânsul are și argumente valide, în sensul că Executivul nu dorește să interfereze cu treaba Legislativului. Ceea ce este rezonabil până la un punct”, mai spune Ciocan. Acesta afirmă că premierul a promis că se va interesa în legătură cu sesizarea Comisiei de la Veneția, spunând că, din perspectiva lor, Legile Justiției nu pot trece fără avizul Comisiei.

Participanții la discuții nu au ajuns însă la un consens. “Din punctul meu de vedere, toate motivele pentru care am fost și suntem în stradă rămân în continuare acolo. Cred ca a fost un pas interesant pentru tânăra nostră democrație ca o mișcare pornită în stradă a ajuns și a avut un dialog foarte civilizat cu primul ministru al țării. Mi se pare că asta arată un anumit nivel de evoluție, sper ca acest progres să nu fie umbrit de regresul pe care ar putea să-l aduca modificările legilor Justiției”, comentează Ciprian Ciocan. “Impactul așteptat al acestei întalniri era relativ redus, dar din perspectiva mea, chiar și această șansă mică de a trimite acest mesaj trebuia folosită. Nu cred că a fost neaparat un pas înainte în ceea ce constă cauza, pentru ce suntem noi în stradă, din perspectva asta eu cred ca progresul este foarte mic spre inexistent. Nu pot spune că datorită acestei întâlniri suntem mai aproape de a opri Legile Justiției”.

Întâlnirea a durat aproape două ore și a avut loc într-un cabinet care comunica direct cu cabinetul primului ministru. În cadrul întâlnirii a existat o expunere de motive si revendicări comune a celor 43 de organizații participante, iar cererile cestora au fost: sesizarea Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei şi în viitor asupra modificării Codurilor penale, prorogarea aplicării legilor justiţiei prin Ordonanţă de Urgenţă până când Comisia de la Veneţia îşi va spune opinia şi va avea loc un dialog real între toţi factorii implicaţi şi demiterea imediată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Potrivit lui Ciprian Ciocan, premierul României a apreciat că protestele au fost pașnice, iar astfel de întâlniri, cu structuri ale puterii sunt utile, pentru că “există un fel de autism cauzat de lipsa dialogului, în care fiecare vede doar perspectiva lui, care de multe ori este denaturată. O astfel de întâlnire aduce împreună două perspective, ceea ce ajută la procesul decizional.”

va vedem protest PSD (3)

Acțiunile Vă vedem din Sibiu continuă în această seară, de la ora 7,30 cu Agora #8 – Vă vedem din diaspora românească, la care vor participa Nicu Ștefănuță, funcționar european încă din 2007, care lucrează în sfera relațiilor UE-SUA, Paul Milata, doctor în istorie, consultant de afaceri pentru Europa de Est, venit din Berlin. Organizatorii speră să li se alăture și Elena Calistru, preşedinte şi co-fondator al asociaţiei Funky Citizens.

“Astăzi la Agora avem onoarea să dezbatem, să ne punem întrebări și poate să găsim răspunsuri împreună cu doi reprezentanți de marcă ai diasporei românești, care, ca mii și mii de români, au plecat să își reconstruiască viața în altă patrie. Vom discuta despre cum se vede România de azi, cum se văd legile justiției și ce se întâmplă în țară prin ochii românilor de pretutindeni”, se arată în descrierea evenimentului.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

41 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion Ionescu

    Nicu Stefanuta e cumva ala de a fost consilierul personal al Monicăi Iacob Ridzi, condamanata pentru corupție? Si a carui părinți au vreo 10 case,desi au fost toata viata lor bugetari? Pai ce sa caute el la acțiunea asta?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      What

      Ce legătura au părinții unui om cu el?
      Tu poți sa îți alegi părinții?
      Postări de comunist , atac la persoana și jigniri spcifice postacilor PSD …
      Human trash !

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Ion Ionescu

        Asa se întâmplă.Pui o problema legată de o persoana si esti automat pesedist si gunoi. Pai întreb atunci care e diferența intre tine si aia care va acuză ca sunteți vanduti lui Soros?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Ion Ionescu

          Cine a zis ceva de Ponta? Asta e o interpretare bolnavă sa ajungi tot timpul sa vorbesti cumva de pesede sau a vreun penal de-al lor. De Ponta se ocupă justiția iar politic omul e mort. Aici vorbeam de un impostor care e fost consilierul personal al unui ministru la fel de penal ca si Dragnea spre exemplu, adica unul conanst definitiv pentru corupție. Între consilierul personal al lui Rossi si cel al lui Dragnea nu exista diferenta, toti au lucrat pentru penali

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      politrucul

      Sa ne … vedem cu bine in Noul An, fie pe langa sediul pesede, fie in alte locuri… dar sa fim sanatosi si sa ne fie bine, indiferent impotriva cui vom protesta… La multi ani, dragi forumisti !

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bastilia

    Nu numai in strada…se poate greva japoneza, emailuri trimise autoritatilor si parlamentarilor de orice culoare politica, pe adresele lor de contact, se pot pune brosuri/flyere care sa explice scurt si la obiect care este obiectivul acestor miscari pe intelesul votantilor alde psd- eu cred sincer ca multi nu au inteles ca se manifesta si in interesul lor de cetateni simpli si cinstiti….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zigma

    Am vazut ca dl din imagine si-a scris pe piept ca e ong-ist…. Poate ar fi OK sa scrie si unde lucreaza si/sau care e profesia dansului, ca sa stie lumea cu cine sta de vorba. Deasemenea, cine l-a mandatat sa participe la aceste discutii?!?!
    In alta ordine de idei: acronimul ONG provine de la Organizatie NON Guvernamentala….prin urmare nu inteleg de ce aceste societati/asociatii (necomerciale) sa primeasca bani de la Guvern (orice culoare politica ar avea acesta) ?? Ce inseamna de utilitate publica??? Cine stabileste care sunt de utilitate publica si care nu? Daca primesc bani de la guvern inseamna ca sunt “bugetari”?!?!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Claudiu

      Trebuie doar sa cauti pe google numele ongistului si vei afla cu ce se ocupa. A facut mai multe pentru orasul asta decat au facut alti oameni care erau “bugetari” la primarie… El si noi tori protestam pe gratis pentru voi toti… E voluntariat ce facem noi in strada si facem si pt voi chiar daca nu sunteti apti sa vedeti asata, va vedem si vedem si pt voi… Ong-eurile fac de multe ori treaba statului, stat caruia nu-i pasa de cei cu probleme. Sper sa nu aveti nevoie de ong-utile care sprijina copii bolnavi de cancer sau alte probleme in care statului nu-i pasa de noi. Ciprian conduce ong-ul care ajuta alte ong-uri sa-si finanteze proiectele, dar la voi in psd se iau angajatele de la protectia copilului si se pun la treaba in partid pe bani de la stat, astia nu-s bugetari? Voi sunteti la alt nivel… Felicitari.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Claudiu

          Dar de ce trebuie el sa-ti spuna tie cine e si ce face…? Tu nici numele nu-l spui ai chiar daca-l spui, nu prea te credem. Hai sa ne cunosti. Sti unde ne gasesti… Suntem pasnici si e si jandarmeria acolo…

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    @Zigma De unde o tot scoateti bai oameni buni ca ONG-urile iau bani de la stat ? Sunt f f putine care iau bani de la stat, restul se descurca din donatii de la persoane fizice, firme si granturi internationale.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian Sangeorzan

    Copiii lui Soros, v-ați vândut neamul romanesc și glia străbună străinilor!!! Țineți cu popoarele care ne asupresc și inrobesc poporul nostru ales! Sa va fie rușine, putoi vagabonzi!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Robert

    Mihai …mihai…tot n.am inteles!!! Ti se pare normal sa fii platit pt a protesta? Daca eu imi fac miine un ong…perfect legal si sa zicem…scuze…dau doar ex…tu mihai esti ..negru si vi si te angajezi ca…ong.ist…tot n.am inteles ce meserie e asta…la mine la ong.te platesc bine…la termen…tu mergi in strada protestezi…et c. Bun. .miine promesc o donatie enorma de la o organizatie extremista sau chiar o persoana de genul asta care imi cer ca in schimbul banilor sa demonstrez pt…exterminarea negrilor. Avind nevoie de bani…si tentindu.ma suma…zic ok…de miine asta facem. Asa ca te trimit pe tine …mihai…negru…sa demonstrezi in favoarea exterminarii negrilor. Ce zici…doat esti platit pt a sta in strada….asa ca…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      bastilia

      De unde ai dedus ca ong-urile sunt platite ptr. a protesta? Presupun ca in aceasta logica simpla, toti cei care protesteaza sunt platiti? Dar ce parere ai de grupurile de interese care platesc jurnalisti, detin media, fabrica stiri doar ca sa-si apere niste interese financiare enorme, niste privilegii obtinute prin furt sau coruptie? De exemplu industria farma sau cea de armament in SUA, grupul vanatorilor din parlamentul Romaniei, etc?Ca sa nu mai numesc si ceva moguli media nationali…Macar un ONG are transparenta si e controlabil, poti spune ca la fel se intampla cu potentatii vremurilor noastre?

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Robert

    Pai cind am intrebat ce meserie e aia de ong.ist ..si sin ce traieste totusi un anume mihai mi a raspuns ca primeste un salariu de la ong.ul respectiv.deci e platit!!! Si chiar…cum adica …ong.ist??? Sa fii scris clar ong.ul x sau y. Dar iar intreb…exista meseria asta de ong.ist??? A ok…daca era un medic un muncitor un contabil…orice…tr sa scrie…sint medic dar sint activist…voluntar pt ong.ul cutare. Era mult mai credibil. Da poate ne spyne domnul respectiv…repet tot respectul pt el…ca sa nu mai fie neclaritati…uite sint ciprian ciocan…de meserie sau cu pregatirea x…lucrez acolo sau dincolo…sau am lucrat nu stiu unde.. etc si din simpla mea convingere fara nici un avantaj material acim sau in viitor proteztez impotriva modificarii legii justitiei.atunci…nu mai zic nimic si il sustin.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Claudiu

      http://www.tribuna.ro/stiri//eveniment/printele-constantin-necula-i-ciprian-ciocan-oamenii-timpului-rdquo-in-2016-122177.html

      Este asa greu de crezut ca unii dintre noi lucreaza pentru comunitate si pot trai bine din asta? Nu puteti intelege ca exista liberi profesionisti care lucrand pe cont propriu ca si pfa sau alt mod legal, sa castige bine si sa-si dedice timpul si altor proiecte pentru un bun colectiv? Voi nu concepeti ca sunt oameni care doneaza 2% din impozit si alte sume pentru ong-uri. Probabil nu stiti de maratonul Sibiu si de numeroasele proiecte finantate din sponsorizari si donatii.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      zzz

      ca sa fii ong-ist poti fi economist, medic, inginer, arhitect, mecanic auto.
      nici ca sa fie “prim ministru” nu a facut tudose o scoala anume, pe asta cine il manevreaza, domle?
      dar tu esti greu de cap, de vreo cateva zile numai texte de la “copii spun lucruri trasnite” produci.
      cea mai mare problema de viitor a celor care astazi protesteaza este ca exista oemeni de-a dreptul naivi(apreciaza termenul soft pe care il primesti) si care au stampila in mana la orice alegeri

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Julien

    @robert : si datul din gura e o meserie nu? ONGurile trebuie sa declare la fiecare 6 luni TOATE donatiile primite – unul dintre motivele pentru care sunt mereu CONTRA. Magistratii , daca trec legile astea ale justitiei, vor raspunde pecuniar si PENAL pentru munca defectuoasa – de-aia stau pe scarile tribunalelor, condusi de fosta ministresa Pruna, cu facultatea facuta la universitatea Ecologica , de procurorul comunist Macovei si de inanitia aia de Danilet – toti slugoi ai lui Ciolos, sluga mai departe la Bruxelles impotriva intereselor romanesti. Uitat-te in fiecare tribunal – sunt generatii intregi de bunici, tati si copii care au ocupat institutia Justitiei, nu poti intra corect in tagma lor decat daca moare unul – si atunci apare fiul lui pe acelasi post. Le fuge pamantul de sub picioare si isi urla disperarea – au pus niste copii creduli , sa urle pentru ei. Ajutati de Malin Bot, de Sandy Matei, de astfel de mici pitifelnici coordonati de Rares Bogdan, Turcescu, cantecaciul Chirila, amorezul Mandrutza, omul cu cutremurul Moise Guran – astia toti sunt interesati material – saracii din strada indura frigul si batjocura oamenilor din “pura credinta”.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    demonstrant

    Pana nu aveti o varianta de la opozitie sai dati jos pe psd de la guvernare nu va vor asculta sau sa se uite la voi. Eu zic ca degeaba stati in strada, pacat de tara noastra

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ///

      Stau in stada ca niste caraghiosi! Nici ei nu stiu ce vreau. Haideti, spuneti, punctual… care este prima doleanta pt. care ati abandonat caldurica si faceti pe revolutionarii?

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Asa sunt ei ,nu suporta PSD si ar sta in strada pana ar veni alt partid la putere si pentru ei nu conteaza ca partidul urmator ,nu maresc salarii si pensiile sau nu fac nimic .
    Ei vor pur si simplu alt partid ,eu ca nu gandesc deloc .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zumz

      Antologica asta: “Ei vor pur si simplu alt partid ,eu ca nu gandesc deloc ” . Un pesedist care recunoaste ca nu gandeste deloc. Premiul “Emil Bobu” pentru sinceritate!

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Regele MIshu

    Domnul Ciocan este pe dinafara, si va ramane in fata sediului PSD toata viata, din urmatoarele motive:
    1. Guvernul nu poate sesiza Comisia de la Veneția. În primul rând este o mare gafă să ceri premierului să sesizeze Comisia de la Veneția pe un act normativ care nu îi aparține. De ce să nu ceri același lucru de la Președintele României sau de la CSM sau de la oricine altcineva? Răspunsul e simplu și l-a dat chiar ministrul Justiției Tudorel Toader: „În momentul în care Comisia din Parlament îşi însuşeşte poiectul de lege, preia şi solicitarea de aviz de la Comisie (de la Veneţia- n.red.) şi o trimite Comisiei”. Așadar, dacă nu a inițiat, nu a dezbătut și nu a adoptat legile justiției, Guvernul nici nu poate cere consultații din partea Comisiei de la Veneția.
    2.Guvernul nu poate proroga o lege care nu există și nici nu poate emite ordonanțe în domeniul Justiției
    3.Cum să îi ceri premierului să îl demită pe Tudorel Toader în condițiile în care modificările la legile Justiției nu au mai fost inițiate de ministrul justiției, ci de către parlamentari, iar decizia de adoptare a legilor nu a fost a Guvernului, ci a Parlamentului?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      regina margot

      Cred ca acesti protestatari nu au minimum de cunostinte din domeniul politicii… Poate cei de la varf mai stiu cate ceva, dar cei care sporesc randurile habar n-au cu ce se serveste legislatia, ce e aia ordonanta etc..pe scurt, n-au cultura politica, stiu doar lozinci rimate, desi cred ca si pe acelea le face cineva si ei doar le striga… Hai, liberare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact