Premierul Mihai Tudose se va întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, de la ora 11.00, cu delegaţii celor 43 de organizaţii civice care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la Codurile Penale. Ciprian Ciocan este reprezentantul comunității #vavedemdinSibiu, cei care au protestat tăcut 12 zile lângă sediul PSD din Piața Huet.
De comun acord cu Cabinetul Prim-ministrului, s-a agreat participarea a șapte delegați din partea organizațiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent și clar.
„Întâlnirea dintre prim-ministrul Mihai Tudose şi delegaţii celor 43 de organizaţii civice care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la codurile penale va avea loc mâine, 27.12.2017, la ora 11.00, la Palatul Victoria. De comun acord cu Cabinetul prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegaţi din partea organizaţiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent şi clar”, se precizează într-o postare publicată marţi pe pagina de Facebook „Corupţia ucide”, citată de Mediafax.
Potrivit aceleiaşi surse, în desemnarea celor şapte delegaţi, organizaţiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativităţi cât mai mari a grupurilor semnatare.
Astfel, la întâlnire vor participa Alexandru Socol – Corupţia Ucide; Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurenţiu Ştefănescu – Iniţiativa Timişoara, Marius Deaconu – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică - #REZISTENŢA, Radu Dumitriu – delegat al organizaţiilor din Diaspora.
Cele 43 de organizaţii civice i-au trimis, sâmbătă, premierului Mihai Tudose o scrisoare deschisă prin care îi solicită o întâlnire în care să discute despre legile justiţiei, motivând că România riscă „un derapaj fără precedent de la valorile democratice”.
Premierul Mihai Tudose a răspuns, tot sâmbătă, scrisorii deschise şi a acceptat să se întâlnească pentru a discuta despre Legile Justiţiei miercuri, 27 decembrie.
„Legat de o posibilă întâlnire în perioada 27-30 decembrie, vreau să vă transmit că sunt deschis la dialog. În acest sens, vă propun data de 27 decembrie. Sunt convins că putem comunica eficient în beneficiul României şi al românilor, iar acest lucru nu este posibil fără toleranţã şi deschidere la opinii contrare. Crăciun fericit!”, a scris Tudose într-un comentariu la scrisoarea deschisă publicată pe pagina de Facebook "Corupţia Ucide".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piața Huet , Palatul Victoria , Organizaţiilor Studenţeşti , Alianţa Naţională , legile justitiei , Mihai Tudose , premiera , Vă vedem din Sibiu , Ciprian Ciocan , Valori Bucureşti , Facebook Corupţia Ucide , Pentru Sibiu , Iniţiativa România , Premierul Mihai Tudose , stiri sibiu , Mihai Poliţeanu , Initiativa Timisoara , proteste , Codurile Penale , Alexandru Socol , Cabinetul Prim , Marius Deaconu , Mihai Tudorică , Radu Dumitriu , intalnire premier protestatati , Laurențiu Ștefănescu
Vizualizari: 2868
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Sibianul
Acum 55 minute
Ger
Acum 56 minute
D.M.
Acum 59 minute
B
Acum 1 oră
Da!