X
casa iohannis magheru (3)

Care sunt primele zone din Sibiu reabilitate în 2018

Primăria Sibiu semnează, joi, primele contracte de anul acesta. Două zone vor fi reabilitate, în urma acestor proceduri de achiziție.

Primii locatari din Sibiu care pot fi siguri că zonele în care locuiesc vor arăta mai bine sunt sibienii din apropierea Gării CFR, precum și cei de pe strada Școala de Înot, bulevardul Vasile Milea și strada Simion Mehedinți. Contractele se vor încheia cu SC Terra Building SRL.

Unul dintre contracte prevede reparații capitale în jurul blocurilor din zona Gării, suprafața fiind împărțită în două perimetre: străzile Uzinei – Constituției – General Magheru (foto) și respectiv străzile Constituției – Abatorului – Aleea Țesătorilor – 9 mai. Lucrările, anunță reprezentanții Primăriei, includ modernizarea carosabilului aleilor și străzilor din zonă, reamenajarea trotuarelor, optimizarea spațiilor de parcare, precum și îmbunătățirea iluminatului public.

Firma câștigătoare are la dispoziție 50 de zile de la semnarea contractului pentru a preda proiectul tehnic și patru luni pentru execuția efectivă a lucrărilor, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Acesta va fi transmis imediat după predarea proiectului. Valoarea acestui contract este de 3,11 milioane lei.

Al doilea contract prevede același tip de lucrări și în spatele blocurilor de pe strada Școala de Înot, în spatele bulevardului Vasile Milea până la inspectoratul Județean de Poliție și în jurul blocurilor de pe strada Simion Mehedinți. Proiectul tehnic va fi predat de firma contractată în termen de 50 de zile, iar lucrările vor fi realizate în termen de trei luni de la transmiterea documentației. Și acest contract are tot valoarea de 3,11 milioane de lei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mr.titusu

    Despre reparatia in triunghiul noroios cuprins intre Calea Cisnadiei, Iorga si Fratii Buzesti, vad ca s-a uitat, desi studiul de fezabilitate este realizat din 2016….

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    miki maus

    Ne-a cam fost dor de un santier pe str. Uzinei, Constitutiei si 9 Mai. O sa ne trezim cu al treilea model de stâlpi de iluminat stradal sau pubele stradale.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Rusine Primaria Sibiu

    Astrid draga! Zonele de pubele pentru gunoiul menajer arata groaznic. Daca tot ai avut excedent bugetar, de ce nu te-a dus mintea sa faci ceva mai trinic, mai nedistructibil? CUM E POSIBIL CA UN ORAS CA SI SIBIUL SA NU POATA FOLOSI BANII? Atributie directa fara licitatie babo!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    .....

    Linistiti-va boieri! Linistiti-va. Foc de paie.
    Va plac racordurile cu metropola Sibiu trambitate exact acum un an? S-anvatat Astrid si cu hamurile si cu caruta!. Rrrrrusine……

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Fas

    In spate la str Doljului nr.6 avem noroaie cat acasa.De asemenea str Rampa Stefan cel Mare e la cel…drum de carute

    Ce mama naibii faceti la primarie?reduceti drastic birocratia si triplati ritmul de lucru…e jalnic cum creste excedentul de la an la an.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ina

    Dubios de-a dreptul! In vara 2014 s-a finalizat reabilitarea zonei “9 Mai”, cu fonduri europene (printre putinele proiecte sibiene cu fonduri UE). Termenul de garantie e de 5 ani, deci abia a trecut de jumate!!!
    Cum naiba sa te apuci tot de strada asta, chiar nu mai e nimic altceva de facut in Sibiu?!?
    Din ce bani se va face, din imprumuturi sau buget local?

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Che

    Tanti Fodor, trezirea!!
    Aici sunt pomenite străzi deja reabilitate acum nici 3 ani!
    Ce plm face primăria?
    Va bateți joc de noi, nesimțiților?

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adi

    In Strand, pe str, Aurel Popa, lângă linia CFR, sunt amenajate grădini- țiganii fără autorizație care arată jalnic , plus de alta mai și mor oameni călcați de tren, vara e cu manele, tigani care bat pe strada . Sibiu capitala culturală, taxa și impozite…:….

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    John Doe

    Mai bine ar lega D. Cantemir de E A Bieltz, ar decongestiona traficul infernal din zona de vest a orașului și ar investi cu cap că e anormal să vorbim de excedent într-un oraș cu atâtea probleme. App … dacă știrea cu excedentul de 80 mil. lei nu e fabulație, cum e posibil să contractăm împrumuturi de la BERD pt Tursib sau să ne lamentăm că nu ar fi bani pt spitalul lui pește prăjit de ale cărui servicii nu vor beneficia nici nepoții noștri la ritmul în care se înaintează cu acest proiect

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Din pacate pentru Sibiu

    Din pacate Sibiul are ca primar o baba senila!!!!!!
    A reusit sa fie mai slaba chiar si decat cel mai injurat primar din ‘90 incoace, Condurat!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact