Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Medicii de familie amenință: de azi nu se mai dau rețete compensate

Medicii de familie amenință: de azi nu se mai dau rețete compensate

Medicii de familie, nemulțumiți de contractele propuse de Casa de Asigurări de Sănătate, amenință că, începând din 3 ianuarie, nu vor mai oferi servicii gratuite. Pacienții care ajung la cabinete ar trebui, astfel, să plătească inclusiv dacă vor o rețetă compensată.

Oficiailii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate susțin, însă, că unele dintre nemulţumirile medicilor de familie s-au rezolvat, iar altele nu țin de CNAS.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.

Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piaţa Victoriei faţă de birocraţia din sistemul medical, acuzând faptul că din cauza multiplelor sarcini birocratice, medicii sunt puşi în situaţia de a neglija actul medical. Tot atunci, reprezentanţii medicilor au avut o întâlniere cu premeireul Mihai Todose şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

17 comentarii

brudunca

Acum 6 ani

Brava! Daca protestul incepe cu voi si cu familiile voastre ii ok! Mai angajati si voi asistente medicale (sau personal auxiliar) sa va usureze povara birocratica nu mai fiti asa de lacomi. Aveti salarii de mi de euro.
Raspunde

apostol

Acum 6 ani

Dupa cum esti tratat de acesti medici, nici nu ar mai fi nevoie de ei,
Raspunde

fra

Acum 6 ani

Ia sa vad cati ma critica ?? Pentru mine medicii de familie nu-s f. importanti in actul medical. Is mai degraba niste felceri, asistenti medicali la care te poti plange cand te doare ceva. Au ceva cunostinte medicale... si apoi fac un fel de triere spre medicul adevarat. De cele mai multe ori fac gafe, te pun pe drumuri, nu ghicesc din prima cabinetul la care ar trebui sa te prezinti. In rest ce sa va spun.... au fisa de evidenta evidenta a cetateanului... si elibereaza si adeverinte medicale cum ar fi: "clinic sanatos"..ctc. Cred ca am sa ma fac medic de familie ca-i mai simplu si castig mai bine ca un medic specialist.
Raspunde

bibi

Acum 6 ani

Câţi bani câştigă un medic de familie. Un doctor cu mai mult de 2.000 de pacienţi încasează peste 10.000 de lei lunar Citeste mai mult: adev.ro/o4p7xzCel mai bine plătit medic de familie sucevean încasează peste 17.000 de lei pe lună de la CAS Citeste mai mult: adev.ro/o4p7xz
Raspunde

Odin

Acum 6 ani

@Bibi: 17000 reprezintă incasarile nu profitul. Adică banii pe care acel cabinet îi primește de unde trebuie să-și acopere toate cheltuielile. Interesant e de cazut profitul.
Raspunde

sibian

Acum 6 ani

Medicul de familie are acelasi salar ca si cel din spitale....diferente dintre cei doi este ca medicul de familie din salariul respectiv trebuie sa platesaca angajatii(respectiv asistentii) pe care ii are....chiria daca este cazul...utilitatile....pe cand medicul din spital nu plateste nimic.....aici este problema medicilor de familie :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Mno, amenintzatz bah, ca orshcum a altceva nu va precepetz...
Raspunde

S

Acum 6 ani

Nu stiu de ce fac chiar ei greva cand unii dintre ei au si cabinete particulare . Sunt dr de familie care habar nu au sa te trateze . Eu am patit-o pe pielia mea .Nu citesc nici macar foaia cu tratamente si cu diagnosticul il pun direct in dosar . Cred ca ar trebui atunci numai dr de specialitate sa se ocupe de pacienti . Sau sa ii schimbati pe dr de familie sa pune-ti unii care poti vb cu ei de probleme de sanatate ,pe care le are fiecare ,nu sa zbiere la pacient sa il jicneasca sau sa - si cheme colega pentru ca nu se descurca .
Raspunde

Alex

Acum 6 ani

Oricum sunt dr de familie care consulta 2 zile/sapt, si doar dimineata. In rest consulta in policlinica (pe bani). Programarea dureaza cam 2 sapt. si fiind doar dimineata vin doar pensionari si mame cu copii (care au prioritate). De obicei mergi la dr cand esti bolnav, asa ca nu poti astepta 2 saptamani ca sa te vada dr de familie si iti cauti de drum.
Raspunde

xyz

Acum 6 ani

medicul de familie din fondul pe care il primeste de la Casa plateste: asistenta(e), contabil, informatician, sistem opeare, mentenanta imprimante, abonamente internet-telefon, materiale sanitare cabinet, chirie cabinet+impozit pe spatiu cabinet - in unele locuri, femeie de serviciu, consum carburant (se deconteaza doar jumatate din consum!), taxele catre STAT - impozitul pe suma de bani total primita si nu pe ceea ce ramane dupa tot ce v-am enumerat! Deci venitul medicului este ceea ce ramane dupa toate aceste cheltuieli in fiecare luna!
Raspunde

xs program

Acum 6 ani

lucreaza 4 -5 ore pe zi, /5 zile/.punct
Raspunde

xyz

Acum 6 ani

Stimata Redactie, am postat un comentariu la acest articol - nume ,,xyz", in care explicam putin care este treaba vis-a-vis de veniturile medicului de familie, cu tot ce tine de cheltuielile pe care le are, dar se pare ca din motive pe care doar Dumneavoastra le cunoasteti, nu mai apare! !!!???
Raspunde

xyz

Acum 6 ani

acuma da! multumesc!
Raspunde

un sas

Acum 6 ani

Or avea medici de familie venituri destul de babane ..cu cheltuelile adegvente .Dar va.ati uitat ce venituri au angajatii casei de asigurari de sanatate...De la sofer ...la director...Va mirati unde sunt banii vostrii pentru a asigura o asistenta normala medicala.
Raspunde

Niko Leta

Acum 6 ani

@ de la Ooy da tu mai cioban prost - la ce te pricepi ? sa-ti bagi destul in nas pana prinzi Europa Libera ?? :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus