Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Autostrada Sibiu – Brașov, prioritate guvernamentală. 816 mil. euro în 120 de km

Autostrada Sibiu – Brașov, prioritate guvernamentală. 816 mil. euro în 120 de km

În ultimele zile ale anului 2017, Guvernul Tudose a anunțat aprobarea Memorandumului privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027. Actul prevede pregătirea unui portofoliu de proiecte de transport care urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual, iar investiţiile vor avea finanţare asigurată integral de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.  Printre aceste proiecte apare și construcția unei autostrăzi între Sibiu și Brașov. „Guvernul a discutat şi pregătirea construirii a unei autostrăzi de la Braşov la Sibiu. Costul estimat al investiţiei se ridică la 816,44 milioane euro, pentru o lungime de 120 de kilometri a traseului. Proiectul de autostradă este împărţit în cinci sectoare, cel mai scurt fiind de 3,8 kilometri, cel mai lung, de 76,6 kilometri”, se arată în document.

Nu sunt prevăzute însă termene pentru finalizarea acestor obiective.

Proiecte strategice identificate ca prioritare din Master Planul General de Transport al României:

Pentru sectorul rutier

  • Sectorul de autostradă Brașov – Bacău -Pașcani-Iași-Ungheni (+pod Ungheni), în lungime de 336,5 km și o valoare totală de 3.080 Milioane EUR;
  • Proiectul de drum Transregio Brașov-Târgu Mureș, în lungime de 161 km și o valoare totală de 102 Milioane EUR;
  • Proiectul de autostradă Brașov - Făgăraș – Sibiu, în lungime de 120 km și o valoare totală de 816,44 Milioane EUR;
  • Proiectul de drum expres  Buzău – Brăila/ Focșani- Brăila – Constanța, în lungime de 361,7 km și o valoare totală de 1.823 Milioane EUR;
  • Proiectul de drum expres – Drum expres Sudului București – Craiova – Lugoj, în lungime de 397 km și o valoare totală de 2.514 Milioane EUR;
Pentru sectorul feroviar
  • Proiectul reabilitare cale ferată Coșlariu - Cluj Napoca ––Suceava- Pașcani, în lungime de 488 km și o valoare totală de 1.941 Milioane EUR;
  • Proiectul reabilitare cale ferată București – Craiova, în lungime de 142 km și o valoare totală de 227 Milioane EUR;
  • Proiectul reabilitare cale ferată București – Ploiești - Iași, în lungime de 462 km și o valoare totală de 1.687 Milioane EUR;
Valoarea totală a proiectelor prevăzute prin acest memorandum se ridică la 12.190 Milioane EUR.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

nbmbn

Acum 6 ani

Cum era anecdota? Multumesc ţarului că a vândut Alaska americanilor?
Raspunde

vasile

Acum 6 ani

Ce bine arată pe hârtie...
Raspunde

muncitor

Acum 6 ani

pe primul loc distractia, apoi dezvoltarea tarii, la naiba sa plece dezvoltatorii din tara sa putem primi ajutor social
Raspunde

McD

Acum 6 ani

...care termene...nelimitate...au lucrat la calea ferata Bucuresti-Constanta (220km)10 ani si nici acum nu este complet gata, mai sunt in executie podurile peste Dunare si gara Fetesti..e totusi bine ca au redus noinul de proiecte la 2-3 foarte importante pentru fiecare zona geografica...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus