X
boboteaza

FOTO, VIDEO Piața Mare, mai plină de Bobotează decât de Revelion

Mii de oameni au venit astăzi în Piața Mare, ca să asiste la slujba de Bobotează, oficiată de mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.
Soborul de preoți oficiază slujba de pe aceeași scenă pe care, în urmă cu șase zile, au cântat vedetele pop Smiley și Ina. Organizatorii au ridicat însă căsuțele de la Târgul de Crăciun, astfel că în zona centrală au încăput mult mai mulți oameni.

Potrivit reprezentanților Mitropoliei, anul acesta au fost pregătite 15.000 de sticle, a câte 0,5 litri fiecare, cu apă sfințită. În Piața Mare au fost aduse și vase mari cu apă, de unde va fi împărțită agheasma în recipientele aduse de credincioși.

În predica de după slujbă, ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a spus că aceasta a fost cea mai călduroasă zi de Bobotează pe care o știe. “Este vrerea lui Dumnezeu, pentru că El aduce și ploaia, și soarele și zăpada”, le-a transmis mitropolitul, credincioșilor.

boboteaza1

 

 

 

 

 

 

ACTUALIZARE VIDEO – Jandarmii încearcă să păstreze ordinea, dar pun osul și la împărțirea sticlelor cu apă sfințită, în timp ce oamenii se înghesuie să prindă cât mai multe pet-uri cu agheasmă:

boboteaza inghesuiala 2 boboteaza inghesuiala boboteaza inghesuiala1

TRANSMISIUNE LIVE:

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    (-)

    Ascultătorul, întreaba: “De ce, Boboteaza e dupa Revelion?”
    Radio Erevan, raspunde:”Pentru ca toti prostii, si-au golit bebelusii de bere la PET, si acum au recipienti pentru băutura tămăduitoare”

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gyuntar dela Ooy

    No-ape, pare-sa ca sighienilor, le place mai mult zaru’ dicat jantitza…Shi, daca ne uitam cu atentzaie, il vedem aici-sha in planu aprochiat pe bunul meu pretin shi liber cujetatoriu, Folki

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Claudiu

    Pana vom fi ata de fanatici sa ne ighesuim in numa atat de mare pentru apa plata si sa pupam morti, greu ne va fi… Asa nu se poate progresa. Lumea merge inainte si noi ne tragem inapoi… Educatie mai multa avem nevoie…

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact