Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Am mâncat din Boston la Jacob`s Grill House

Am mâncat din Boston la Jacob`s Grill House

Sâmbătă după-masă, după o tură bună de ski la Păltiniș, am coborât în vale total lihnit de foame. Dacă mergeam la raze jur că s-ar fi văzut stomacul lipit de șira spinării. Am sărit peste restaurantele din Păltiniș și de la Curmătură, recent vizitate și nu foarte lăudate, și am oprit la primul restaurant decent din drum, la Jacobs, la intrarea în Grădina Zoologică. Parcarea, plină ochi – singura speranță era ca 90% din șoferi și familiile lor să fie în vizită la Zoo. Presupunere greșită, restaurantul mai că dădea de afară. Am zis totuși să încercăm. Am trecut pe lângă două-trei grupulețe care făceau cale întoarsă din același motiv, norocul nostru a fost că o masă se elibera tocmai în momentul în care intram, prin urmare am sărit pe ea. În jur, de la oameni îmbrăcați la patru ace până la schiori plini de stropi de noroi pe pantalonii de ski, de toate pentru toți. Frate bun cu Benjamin`s Stakehouse din centrul orașului, meniul de la Jacob e destul de asemănător. Coaste, burgeri, nenumărate feluri de carne de vită, iar la loc de cinste, preparatele în multlăudatul cuptor Josper.

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_3ab

Cum eram absolut hămesiți, am comandat de toate: două supe de văcuță, un cotlet de porc în crustă de cafea garnisit cu sparanghel la grătar, un Boston steak la cuptorul Josper (evident, tot porc) cu felii de cartofi și sos de usturoi, papanași, tiramisu și, fără număr, de băut. La cât de multă lume era în restaurant, timpul de așteptare a fost chiar decent, cred că a durat maxim 20 de minute până a venit mâncarea. Să începem cu ce n-a fost chiar bun, supele de vită. Amărui, oarecum chioare, le-am gustat patru oameni și verdictul a fost unanim, n-au fost chiar bune. În schimb, felurile principale au fost extraordinare.

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_3a4

Steak-ul Boston a fost cea mai bună bucată de porc pe care am mâncat-o în viața mea. Oricum l-ai chinui și l-ai marina, porcul nu e cea mai fragedă carne sau cel puțin așa credeam. M-a surprins complet steak-ul ăsta. Deși era o felie de carne imensă am lăsat în urmă una, maxim două îmbucături. Iar cartofii care au asortat carnea, nu-mi aduc aminte când am mâncat cartofi atât de buni. Foarte dulci, rumeniți exact cât trebuie, stropiți cu niște sare mare, înmuiați în usturoi, un deliciu. Din păcate, cam puțini pentru o ditai felie de carne. Ultimele două felii de cartofi le-am tăiat cât de fin am putut ca să îmi ajungă până îl termin pe Ghiță. Cotletul în crustă de cafea, foarte bun și el dar fără termen de comparație cu steak-ul. Interesant gustul cafelei măcinate în care a fost scăldat cotletul dar ciudat ca textură. Oricum, o combinație de ținut minte. Deserturile au fost completarea perfectă. Am apucat să mânânc unul dintre papanași și, cu mâna pe inimă, n-am mâncat papanași mai buni în Sibiu. Un gem de afine excelent, smântână super fină, care sigur n-a venit de la Metro, foarte bun.

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_3ae

La tiramisu n-am apucat, dar pentru că n-a rămas nimic din porția foarte generoasă mă face să cred că a fost la fel de bun. E prima dată când mânânc la Jacob`s Grillhouse și sunt foarte convins că nu va fi ultima. Niciunul dintre feluri nu a costat mai mult de 30 de lei. 28 steakul, 26 cotletul, 16 papanașii, 14 tiramisu, iar diferența până la 157 de lei au fost garnituri, ape și sucuri. Absolut decent pentru un prânz îndestulător pentru patru persoane.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 12346

Comentarii

15 comentarii

MirceaD

Acum 6 ani

Mno, cand vii hamesit si pita cu untura ti se pare fine dining
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

No-ape, da la pocanitz, hrana spirtuala nu-i inentrea stomacului?...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ovi

Acum 6 ani

Strajan rules !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zexe

Acum 6 ani

Bă Mafoame, în limba română e schi, nu „ski”, da' de la pupat permanent săsălăii în cur v-au rămas printre dinți și cuvinte străine de limba română!
Raspunde

Nely

Acum 6 ani

Dubioase comentarii!
Raspunde

pentru ala ... dela Ooy

Acum 6 ani

...mai da prost mai esti ! nu cred ca esti cioban ca aia sunt baieti inteligenti ! ti-ai baut tuica de zilnica ??
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Denisa Bungarzan

Acum 6 ani

La Sibiu se mananca bine si scump, ne permitem, suntem sibieni cu salarii si nivel de trai mult peste restul Europei! O ducem bine la Sibiu!
Raspunde

Marius

Acum 6 ani

pacat ca nu gandesti de vb asa... aici se supravietuieste nimic mai mult si la limita... dar daca e sa comparam ce era in sibiu acum 20 ani cu ce e acum .... atunci e diferit dar nu putem compara sibiu cu europa....cu cel mai naspa oras european
Raspunde

Ladislau

Acum 6 ani

Ca la Jacob's se mananca bine, toata lumea stie. Eu cred ca articolul a fost destul de corect. Si eu am mancat de cateva ori, nu intodeauna mi-a placut, dar totusi a fost OK.
Raspunde

bobby63

Acum 6 ani

Pretul nu este decent deloc ! cu 34 Euro mananci in Germania de exemplu un steak de vita adevarat plus garnitura, supa si desert, mai ramai si cu ceva bani. Aceste restaurante Jacob si Benjamin sunt pentru turistii fraieri care vin in Sibiu. FOARTE SCUMPA MANCAREA !!!! Nu uitati ca patronul ( pocait dealtfel) nu plateste chirie mare, a luat terenul in chirie de la primarie pe un pret de nimic, deci umfla buzunarele fraierilor. Hai sa fim seriosi.....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Korina Mokesh

Acum 6 ani

Cine nu-si permite preturile mari din Sibiu, sa plece! Aici o ducem bine!!!
Raspunde

Marius

Acum 6 ani

cum o duci bine traind cate 10 generatii intr-o casa si mancand paine uscata
Raspunde

andrei

Acum 6 ani

Korina esti mai snoaba si proasta decat perrmite legea!
Raspunde

Scutz

Acum 6 ani

8-9€ de persoana nu mi se pare scump deloc cu desert si bautura.
Raspunde

Moldoveanu' si Munteanu'... is frati buni cu Ardeleanu'??

Acum 6 ani

Ceva nu imi iese la socoteala... Am mancat de mai multe ori la Jacob's, mancarea-i buna, da' nu e ieftina deloc ! Asa : 4 persoane, nu stim exact ce a mancat fiecare, dar presupunem 4 feluri principale, din-alea sub 30 de lei. Ca sa fie usor, zicem 25 de lei (desi garnitura nu e inclusa...). Desert, zicem cate doua din fiecare. Asadar avem : 25 x 4 + (16+14) x 2 = 160 de lei. Din articol, deducem ca s-au comandat si 4 ciorbe nu prea bune, dar nu au fost gratis (!), la care se mai adauga ceva bauturi. Nota finala a fost 157 de lei pentru patru persoane ?? Nu cred !! Din experienta, inclin catre 257 lei...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus