X

Uniți în lehamite în anul Unirii. Relaxați-vă!

Alin Bratu

O știre care spune că UDMR, PPMT şi PCM vor semna luni la Cluj un pact prin care să se pună de acord cum să procedeze cu autonomia Ținutului Secuiesc nu mai emoționează pe nimeni. Dacă acum vreo zece ani pronunțai cuvântul autonomie, aveai casa arsă și rudele deja trimise peste graniță. Oamenii s-au liniștit, însă mai mult decât atât, cred că a intervenit o doză de relaxare. Nu are ce să se întâmple. Suntem în Uniunea Europeană, NATO, totul e OK. Oricum, nu ne pasă. Relaxați-vă!

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, românii nu mai vibrează la aproape nimic. Au o siguranță a faptului că nimic rău nu se poate întâmpla. Ce-i drept, au trecut într-un sfert de veac prin atâtea, încât nimic nu-i mai poate uimi. În plus, nici autoritățile nu au învățat nici până în ziua de azi cum să facă să rezoneze cu societatea. Jubileul va fi marcat așa cum se cuvine: mese rotunde, simpozioane, expoziții și cel mai probabil coroane de flori. Momentul va fi marcat, oamenii dezgustați, putem trece mai departe. Relaxați-vă!

Pe de altă parte, în afara câtorva mii de tineri care au luat act aproape în fiecare zi și probabil că vor continua să o facă, legile elaborate de majoritatea PSD – ALDE nu impresionează pe nimeni. Totul pare că se întâmplă undeva departe de treburile curente de zi cu zi. Românii dau impresia că nu au nicio legătură cu știrile privind corupția, justiția și felul în care se administrează în general țara. Dacă s-ar face câteva autostrăzi și s-ar mai scădea puțin impozitul și s-ar ieftini și mai mult mâncarea, totul ar fi perfect. Lumea românului se oprește aici. Ce legi, ce parlament, ce majoritate, care premier? Relaxați-vă!

Trăim niște vremuri cel puțin ciudate și față de alte perioade de timp, ne-am obișnuit acum să le știm pe toate. Frânturi, ce-i drept, dar știm. Orice sibian știe, de exemplu, că Trump e pur și simplu diliu. Au citit niște titluri pe Facebook, au mai auzit câte ceva în stația de autobuz, oamenii sunt la curent. Cu toate acestea, lucrurile se mișcă la fel ca înainte. Nu stă lumea în Trump. Știu, de asemenea, că avem unul din cele mai slabe guverne. Râd în fiecare zi de Daea, s-au amuzat copios când ministrul Turismului a trăncănit prin județ că se va face o mega-stațiune de schi pe vârful Făgărașilor, au râs cu lacrimi când la ministerul Transporturilor s-a trasat sarcină că în 5-10 ani să avem autostradă Sibiu – Brașov. Bineînțeles că până atunci se vor fi terminat cele spre Pitești și Cluj. Cu toate acestea, oamenii sunt relaxați. Lucrurile merg, chiar dacă am fi conduși de maimuțe. Ciudată percepție. Rămâne doar exaltarea: vă dați seama unde am fi fost dacă am fi avut lideri niște oameni? D-apăi unii capabili? Dar nici urmă de șoc că ne-a fost insultată inteligența.

Trăim cei mai buni ani de când omul merge pe două picioare. Și această performanță ne-a sedat. Nu are rost să ne dorim mai mult, pentru că oricum va veni cândva. Dacă nu anul acesta, poate celălalt. Nu are rost să votezi, pentru că oricum cineva va câștiga alegerile. Nu are rost să-ți propui să devii mai bun, pentru că ceilalți oricum nu vor observa. Nu-i interesează.

În aceste timpuri, și dacă s-ar porni al treilea război mondial, oamenii ar fi în continuare relaxați. Nemții au pierdut războiul trecut și acum sunt cei mai puternici din Europa. Relaxați-vă!

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact