X
referendum-vot

Propunere: Referendum pe tema autonomiei locale. DA sau NU

Deputatul PSD Răzvan Rotaru îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis organizarea cât mai rapidă a unui referendum pe tema autonomiei locale, în urma rezoluţiei semnate de organizaţiile politice maghiare. ”Consider că a venit timpul să reacţionăm din punct de vedere instituţional şi să închidem o dată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de către cei care pretind că reprezintă etnicii maghiari din România. De aceea, consider că este oportun să se declanşeze imediat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema autonomiei, la care să participe şi să răspundă toţi cetăţenii români din toată România şi din diaspora, nu doar din anumite judeţe, aşa cum îşi doresc anumiţi politicieni”, susține deputatul Răzvan Rotaru, într-un comunicat citat de News.ro.

Formaţiunile politice maghiare din România – UDMR, PPMT şi PCM – au semnat, luni, la Cluj-Napoca, o declaraţie comună privind armonizarea conceptelor de autonomie, pentru a avea o poziţie comună pe viitor la orice dezbatere a subiectului, inclusiv în relaţia cu autorităţile române. Documentul vorbeşte despre trei tipuri de autonomie – teritorială, locală şi culturală -, pe care formaţiunile maghiare vor să le discute cu politicienii români pentru a fi “codificate din punct de vedere legislativ”.

 

Întrebările propuse de Răzvan Rotaru pentru referendum:

  1. Sunteţi de acord cu autonomia teritorială, locală şi culturală a etnicilor maghiari din România?

Da     Nu

  1. Sunteţi de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel naţional pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României şi introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare judeţ din ţară pentru accesul în Parlamentul României?

Da     Nu

”Le voi propune colegilor de la toate partidele, atunci când începe sesiunea parlamentară la 1 februarie, să actualizăm legea electorală prin introducerea pragului electoral pentru fiecare partid în fiecare judeţ din ţară, astfel încât să avem o reprezentare cât mai fidelă a tuturor cetăţenilor în Parlamentul României”.

 

 

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    Pai de ce vrea sa elimine din parlament reprezentanții maghiarilor? E frumos sa ti-i faci dușmani? Cum adică să aibă peste 5% pe țară UDMR și să iasă pe primul loc în câteva județe , dar sa nu fie în parlament pt că nu a avut 5% și în teleorman? Așa nici usr n-ar fi in parlament, in unele județe a avut sub 5%. pesedistii sunt niste monștri in slujba rușilor, care vor sa apară conflicte în romania. Eu vreau autonomia regiunilor istorice pt că asta întărește unitatea României..

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    ar trebui eliminat pragul electoral dar mai mult alegerile sa fie nominative nu pe liste de partid. Sa isi faca fiecare parlamentar campanie sa il cunoasca lumea si sa decida daca il poate reprezenta in parlament sau nu si mai ales reducerea numarului de parlamentari la 300.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adrian Flocea

    Sibiul e cel mai prosper oras din estul Europei. Ar trebui sa fim independenti, republica Sibiu si sa dam afara oltenii si pe toti cei care nu sunt puri.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zexe

      Da, boule fascist, iar pe tine, pe Herr tac-tu schizofrenic care-i văr primar cu mă-ta și pe Frau mă-ta aia oligofrenă să vă facă șefi de lagăre și acolo sa-i duceti pe ăia impuri, care nu sunt blonzi, nu au bicicleta, rucsac, Spielhoseni și ochi albaștri, ca să-i lichidați așa cum v-a învățat Dolfi, tătucul vostru!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    @Anonymus
    Nu fi naiv. Lumea tot cu partidele votează la uninominal, cu omu pe care l pune partidul candidat în colegiul respectiv. Crezi că lumea din țara asta așteaptă independenții și crezi că cei mai buni oameni o sa fie toți aia care candidează independenți? O sa fie unii, dar majoritatea tot aia care sunt acum pe liste o sa intre ca și candidați uninominali susținuți de partide. Doar am mai trecut prin asta, ce dracu. Cel mai bine e cu liste, fara prag electoral.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact