Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Misiune “imposibilă“: licitația pentru cel mai mare proiect al Sibiului a fost anulată

Misiune “imposibilă“: licitația pentru cel mai mare proiect al Sibiului a fost anulată

Prezentat în urmă cu un an drept cel mai mare șantier al administrației locale, proiectul construirii noului Liceu de Artă a rămas, încă, la stadiul de studiu de fezabilitate. Licitația pentru proiectare și execuție, lansată cu greu la finele anului trecut, a fost anulată după ce o companie a contestat caietul de sarcini ca fiind în afara legii.

”Este o lucrare amplă, dar Sibiul merită un astfel de liceu de artă. Dacă dorim o infrastructură educațională la nivelul secolului XXI, atunci avem nevoie de un astfel de liceu. Dorim să devină o școală emblematică pentru Sibiu”, declara primarul Astrid Fodor în ianuarie anul trecut, la prezentarea investiției estimată atunci la șase milioane de euro. Tot atunci, reprezentanții administrației estimau că lucrările vor începe în 2017 și vor fi terminate în acest an. An în care, elevii Liceului de Artă ar fi trebuit să se mute în cele 21 de clase care ar fi trebuit amenajate într-o clădire reabilitată (fostul cămin) și una nou construită pe strada Oituz, în spatele actualului Colegiu economic.

Cu greu lansată

Planurile nu s-au mai concretizat, însă. Procedura de atribuire publică a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru viitorul liceu a fost lansată abia la jumătatea lunii noiembrie 2017, după ce reprezentanții Agenției naționale pentru achiziții publice (ANAP) au cerut de mai multe ori refacerea documentațiilor.

Astfel, pe 15 noiembrie 2017, Serviciul de administrare a unităților de învățământ din Sibiu a publicat prin intermediul SEAP anunțul de participare pentru atribuirea contractului de "Reabilitare și extindere Cămin din Str. Oituz nr. 31 Sibiu în vederea mutării Liceului de Artă, Sibiu (PT+DDE+DTAC + obținerea avizelor și acordurilor de principiu (la faza PT+DDE) + verificare documentație de către verificatori atestați + însușirea proiectului de rezistență de către expert + asistență tehnică + execuție lucrări)“. Contractul era estimat la 22,6 milioane de lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor de către companiile interesate a fost stabilit pentru 21 decembrie 2017.

Potrivit draftului de contract, acesta ar fi avut o durată de 15 luni: primele trei luni pentru întocmirea proiectului, a detaliilor de execuție și obținerea tuturor avizelor necesare, iar următoarele 12 luni (de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor) pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

proiect liceu de arta nou (3)

Documentația a “rezistat“ o singură zi: criterii ascunse în caietul de sarcini

În prima zi de după publicarea documentației pentru atribuirea contractului în discuție, administrației locale îi este solicitat de către o companie să elimine din caietul de sarcini o listă lungă de cerințe.

Mai precis, prin caietul de sarcini administrația locală cerea firmelor care participă la licitație să prezinte o serie de autorizații, atestate, licențe și certificări: autorizații ANRE de tip PDIB, EDIB, atestate ANRE de tip Bp și Be, autorizație ISCIR pentru instalarea sau montarea aparatelor de încălzit, două autorizații emise de Centrul național pentru securitatea la incendiu și protecție civilă, licențele eliberate de IGPR pentru proiectarea componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției, dar și pentru instalarea unor astfel de componente și sisteme, precum și certificatele ISO 9001:2001 și, respectiv, 140001:2005.

O parte din aceste autorizații, atestate și licențe au fost considerate de către compania cu sediul în Botoșani drept “clauze nescrise“, adică un fel de condiții impuse ofertanților, dar “ascunse“ în caietul de sarcini și nu prezentate în fișa de date a achiziției (acolo unde sunt descrise condițiile minime de calificare). În acest context, merită precizat că documentele în care este transcris caietul de sarcini nu sunt supuse verificării de către ANAP. În plus, compania interesată de lucrare a apreciat că cele mai multe dintre actele solicitate vizează perioada de execuție a lucrărilor.

Patru zile mai târziu, reprezentanții administrației sibiene răspund în scris că nu vor modifica nici caietul de sarcini, dar nici fișa de date a achiziției, lăsând de înțeles că pentru întreaga listă de autorizații și atestate, pot apela la diferiți subcontractanți.

Bâlbâiala

La cinci zile de la lansarea licitației, firma din Botoșani notifica administrația locală “în vederea remedierii încălcării legislației privind achizițiile publice prin actul administrativ «caiet de sarcini»“. “Având în vedere că în fișa de date nu s-au solicitat ca și condiții de participare deținerea unor anumite autorizații, vă solicităm remedierea încălcării legislației achizițiilor publice aplicabile în vigoare“, se arată în notificarea adresată Serviciului de administrare a școlilor din subordinea Primăriei. De la care era așteptat fie eliminarea din caietul de sarcini a cerințelor referitoare la autorizații, fie “scoaterea acestora la lumină“, prin includerea lor în fișa de date a achiziției.

Patru zile mai târziu, cei din Primărie anunță că au decis să elimine din caietul de sarcini cerințele privind cele două certificate ISO. Restul, însă, rămâne la fel.

În aceste condiții, caietul de sarcini al procedurii este atacat la Consiliul național de soluționare a contestațiilor, căruia îi este solicitată și suspendarea procedurii de atribuire până la finalizarea judecării contestației.

Reprezentanții administrației locale nu au mai așteptat, însă, judecata de la CNSC și decid anularea licitației. “Autoritatea contractantă consideră că nu este în interesul autorității contractante eliminarea autorizațiilor motivat de împrejurarea că acestea sunt necesare pentru realizarea proiectării și execuției lucrării de către operatori autorizați pentru a asigura standardele calitative necesare realizării unei lucrări de o asemenea complexitate, în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritatea contractantă, la acest moment, este în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2, alin. 2 din Legea 98.2016 (este vorba de noua lege a achizițiilor publice, iar principiile invocate la art. 2 sunt nediscriminarea, tratamentul egal etc. – n.r.)“, se arată în decizia de anulare publicată pe 4 decembrie 2017.

O zi mai târziu, pe 5 decembrie 2017, reprezentanții Primăriei sibiene revin cu o “modificare a deciziei de anulare“, document în care arată că în prima decizie publicată a fost copiat în mod greșit articolul de lege în baza căruia putea fi anulată procedura de achiziție publică. Cu toate acestea, reprezentanții Primăriei Sibiu nu au mai modificat pe SEAP statutul procedurii, astfel încât și în ziua publicării acestui material, licitația apare ca fiind “suspendată din 04.12.2017, ora 15:54.

Contestația firmei din Botoșani nu a mai apucat a fi judecată pe fond la CNSC, ai cărui judecători au considerat că aceasta a rămas fără obiect.

captura anulare licitatie

Planurile

În actuala clădire a Liceului de Artă – cea de pe strada Alexandru Odobescu – ar urma să își extindă sălile de clasă Colegiul Național “Samuel von Brukenthal“, astfel încât elevii acestui colegiu să nu mai fie obligați să urmeze și cursuri de după-amiaza, din lipsă de spațiu.

La prezentarea studiului de fezabilitate întocmit pentru viitorul Liceu de artă, viitorilor elevi ai acestuia li se promitea o clădire model: una cu 51 de spații acustice (majoritatea individuale), cu 12 spații exterioare pentru recreere, dar și cu spații dedicate lor care urmează specializări din zona artelor plastice, spații pentru care se va insista pe lumina naturală.

Citește mai multe despre planurile viitorului Liceu de artă aici

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Gigi

Acum 6 ani

Forumul trebuie să o retragă pe Fodor. Cât mai repede. Se îngroapă în hârtii total inutile (în general, nu doar în cazul de față), ingreunand munca tuturor celor care vor sa faca ceva. În timp ce ea nu e în stare să cheltuie banii.
Raspunde

Mihai

Acum 6 ani

Se ingroapa dar ingroapa si Sibiu in loc sa il dezvolte...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

cucu-bau

Acum 6 ani

Votati cu nemtalaii...ca e trendy asa !
Raspunde

un om

Acum 6 ani

Investiti in spitalul de psihiatrie ... E nevoie ... Acolo mereti toti ... Cu mici exceptii ... Sau mici cu mustar si bere
Raspunde

Ladislau

Acum 6 ani

Astrid!!!! Tu nu vezi ca aglomerezi orasul? Nu e destul de inghesuit? In zona nu sunt locuri de parcare!
Raspunde

Sandu Bellu

Acum 6 ani

Iote ce-au sărit prostacii pesedei ca la Sibiu nu se dau contracte la firme de apartament de la partid.
Raspunde

pendula

Acum 6 ani

Se putea rezolva mai simplu, prin mutarea Liceului de Arta la Carol I. Nu s-a dorit. Din nefericire.
Raspunde

Bicisnicia Pidosnică

Acum 6 ani

Bineînţeles că nu s-a dorit, cică nu e central... că să vedeţi, elevii vin la Liceul de Artă că e central şi nu pentru că ar avea vreun talent...aere, fumuri şi băşini cât cuprinde la unii...bleah
Raspunde

Gheorge

Acum 6 ani

Liceul de Arta af fi trebuit sa aiba sediul pe spatiul primariei, altfel, tot ceea ce s-ar fi dorit facut, trebuia sa treaca prin avizele preotimii (carol este al bisericii). Din motivul acesta nu s-a putut moderniza nimic nici la actualul sediu. Liceul de arta necesita fonduri mult mai mari decat o scoala normala, iar atragerea lor pe un spatiu retrocedat constituie o problema. P.S. Jos PSD
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus