fc hermannstadt

Nocturnă pe Stadionul Municipal pentru meciul cu FCSB. ”Probabil prețul biletelor va crește puțin”

FC Hermannstadt va juca împotriva vicecampioanei României, FCSB, în sferturile de finală ale Cupei României.

Președintele clubului, Teodor Birț, a declarat, imediat după tragerea la sorți din Cupa României, că ia serios în calcul închirierea unei instalații de nocturnă pentru ca meciul cu FCSB să se desfășoare pe Stadionul „Municipal”.

Birț a mai spus că și-ar fi dorit ca „alb-roșii” să întâlnească pe Gaz Metan Mediaș în această fază a competiției, dar și că este convins că sibienii merită să vadă vicecampioana României pe „Municipal”.

„Luăm serios în calcul posibilitatea de a închiria o instalație de nocturnă mobilă. Dacă o vom face, probabil prețul biletelor va crește puțin, dar sunt convins că suporterii vor lua cu asalt tribunele Stadionului „Municipal” și de data aceasta, pentru că nu în fiecare zi au posibilitatea de a o vedea pe FCSB în orașul lor. Sibienii merită o astfel de întâlnire. Mi-aș fi dorit să jucăm cu Gaz Metan, pentru că am fi avut șanse mai mari să ajungem în semifinale, dar vom face tot posibilul să mai producem încă o surpriză în Cupa României – după ce am eliminat deținătoarea trofeului și a Supercupei României, FC Voluntari, în șaisprezecimi, și pe Juventus București, în optimi – chiar dacă va fi infinit mai greu cu FCSB. Surprize însă s-au mai văzut în această competiție”, a declarat Teodor Birț.

Meciurile din faza sferturilor de finală este programată în perioada 27 febaruarie – 1 martie, cu începere de la ora 13:30, cu excepția partidelor televizate.

Jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

În cazul în care partidele din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Comments

comments

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pitulicea fotbalista

    Bisnitareala la bilete tipic sibienilor olteni, strasnici scuipatori de seminte si mancatori de ciorba de burta! Sa mai mananca si gura fomistilor din conducerea echipei ceva!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Get

    Nu ii mai ziceti hermanstad e FC Sibiu ca doar nu e echipa lu massssaaaa primaritei … au retrocedat ilegal toate cladirile sasii acuma ne si convertesc numele la orice e romanesc .

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    D.C

    DOMNULE PRESEDINTE,TEODOR BIRT,DE CE SA INCHIRIEZI NOCTURNA,DATE PESTE CAP SI CUMPARA UNA NOUA SI O MONTEAZA DEFINITIV PE STADIONULMUNICIPAL.PRIMARIA SIBIULUI ARE BANI…SI SA VEZI CE BINE O SA FIE.PENTRU ORASUL SIBIU.DUTE SI IA IMPRUMUT DELA BANCA CA AI CREDIT BUN,CREDEM NOI SIBIENII……!!!???va dorim mult succes….!!!sibienii de peste ocean prin d.c.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact