Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

O lună de #văvedem. „Ne-am ținut de mână. Am vrut să arătăm că suntem uniți”

O lună de #văvedem. „Ne-am ținut de mână. Am vrut să arătăm că suntem uniți”

Peste 100 de oameni s-au adunat și astăzi în Zona liberă de corupție din fața sediului PSD pentru a participa la protestul #văvedem. Acesta a împlinit o lună de zile și a fost marcat printr-o coregrafie specială: toți s-au ținut de mâini pentru a arăta că sunt mai uniți ca niciodată.

Majoritatea participanților la flashmob au venit în fiecare zi. Din decembrie până astăzi, în ciuda vremii și a problemelor personale. În aceeași situație este și Marian Coman, librar la Habitus. Pentru el, să participe la flashmob-uri a fost reconfortant „pentru că am simțit că fac parte dintr-un grup de oameni care nu sunt dispuși să cedeze în fața mizeriilor care se întâmplă și pe care anumite procese politice insistă să le facă de un an de zile. Cumva, a fost reconfortant pentru că am văzut o mulțime de oameni foarte diferiți de mine, dar care erau alături de mine și lucrul acesta te determină să revii. Am simțit foarte multă solidaritate. Fie că a fost manifestată de cei din alte orașe, fie că a venit din partea oamenilor care treceau pe stradă pe lângă noi și ne făceau semne de încurajare, fie că au fost mesaje care veneau de la cei din străinătate”, spune Marian Coman.

flashmob protest PSD va vedem (7)

Și poetul Radu Vancu a spus „prezent!” zi de zi mișcării #văvedem. Și, deși, și-a pierdut încrederea în actualul Guvern, totuși, mai are speranțe. „Speranța noastră este că există în această alianță PSD-ALDE-UDMR câteva minți lucide, care înțeleg că aceste legi maligne, anti-justiție scot România, de fapt, din cadrul Dreptului European și în fond din cadrul UE. Nu puteam sacrifica destinul european al României de dragul câtorva politicieni cu probleme penale. Speranța e că aceste minți se vor trezi, măcar acum în ceasul al 13-a și vor opri aceste legi care practic ne sabotează destinul european” spune el.

flashmob protest PSD va vedem (5)

În ediția „aniversară” #văvedem, oamenii s-au ținut de mâini pe toată durata celor 15 minute. „A fost o coregrafie simplă: a fost ușor emoțională, dar am vrut să arătăm că suntem împreună că și că vom fi uniți aici atâta vreme cât este nevoie. Nu ne-a descurajat nici vremea, nici perseverența lor, pentru că trebuie să recunosc că și această alianță toxică are perseverența ei remarcabilă în a trece aceste legi îngrozitoare. Dar noi suntem mai perseverenți decât ei, mai rezistenți. Noi nu lucrăm pentru a scăpa de rigorile legii sau pentru a ascunde niște averi nejustificabile de lege. Noi lucrăm pentru familie, pentru copiii noștri. Asta ne face să fim atât de perseverenți și sunt sigur că vom fi mai perseverenți, mai inteligenți și mai eficienți decât ei”, este de părere Radu Vancu.

flashmob protest PSD va vedem (2)

Sanda nu a fost în fiecare zi prezentă la flashmob-uri. Asta pentru că locuiește de trei ani în Germania și abia acum a avut concediu. Însă, cu toate acestea, mărturisește că a fost alături de sibieni cu sufletul în fiecare zi. Astăzi, a venit cu fetele ei în fața sediului PSD pentru că își dorește o schimbare. Însă, nu pentru ea, ci pentru copiii ei, pentru tinerii României. „Sunt în Sibiu doar de vreo patru zile, dar cu sufletul am fost alături de sibieni în fiecare zi. Nu există în nicio țară din lume o Cameră a Deputaților cu penali. Asta este un dezastru total. Am sperat că eu voi fi mult mai bine după Revoluție, dar acum iar s-au schimbat toate. Și sper în mai bine pentru tineri, asta mă motivează. Chiar dacă nu stau în țară, îi văd la televizor cu ce tupeu apar și este revoltător”, spune Sanda.

flashmob protest PSD va vedem (1)

Flashmob-urile #văvedem vor continua și în zilele următoare, de la ora 12:00, în fața sediului PSD.

flashmob protest PSD va vedem (9) flashmob protest PSD va vedem (8) flashmob protest PSD va vedem (3)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1544

Comentarii

4 comentarii

Un sibian mandru

Acum 6 ani

Bravo, sibieni! Numai comunistii pesedisti care sustin coalitia pentru familie se pot oripila vazand niste barbati tinandu-se de mana intr-un gest absolut firesc, in fata acestui partid de mafioti!!! De aceea, va rugam Dle Ciolos si dle Barna, prindeti-va de mana si sa alungam de la putere acest grup infractional care a acaparat tara intr-um mod nedemocratic, prin votul stramb al populatiei naive!
Raspunde

...

Acum 6 ani

Raman la parerea mea> niste caraghiosi... Dar cu drapelul tarii ce-au avut?
Raspunde

Dracu

Acum 6 ani

Acum inteleg expresia: stai ca mutu :)))
Raspunde

un om de bine

Acum 6 ani

Ce bine ai sta lui Vancu! Pacat de poezie!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus