Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Porcul de Bazna, pe cale de dispariție „Vrem să nu mai fie doar o poveste pentru tineri, ci să fie o realitate”

Porcul de Bazna, pe cale de dispariție „Vrem să nu mai fie doar o poveste pentru tineri, ci să fie o realitate”

Primarul comunei Bazna, Lucian Scumpu, a decis că problema dispariției porcilor de Bazna nu trebuie lăsată la voia întâmplării. A luat astfel hotărârea să devină chiar el crescător. De cinci luni, Lucian Scumpu crește porci de Bazna și spune că românii trebuie să învețe din nou să mănânce produse de calitate, autentic românești.

Primarul nu a avut niciodată animale, așa că această nouă ocupație este una la care încă există loc de „mai bine”. Totuși, a descoperit că pe lângă respectul pentru tradiție și produsele autentice locale, găsește și o plăcere în această activitate.

„Eu sunt crescător doar de câteva luni, pentru că am observat că sunt tot mai puțini crescători și rasa este pe cale de dispariție. Fiind și în funcția în care sunt, am luat problema în propriile mâini și am încercat să contribui la salvarea acestei rase. Am organizat și un festival al porcului de Bazna, am participat la târguri internaționale cu anumite produse și colaborăm inclusiv cu Facultatea de Medicină Veterinară de la Cluj-Napoca. Acum am 18 purcei, șase scroafe și doi vieri și mi se pare că este o activitate cu adevărat relaxantă. Eu aici vin să mă deconectez. Nu am avut niciodată animale. Porcul de Bazna este în primul rând un porc românesc cu care ne mândrim, pentru că rasa aceasta aici s-a născut. Este un porc nemodificat genetic, ce dă cea mai bună carne. Porcii noștri sunt hrăniți cu lucernă, porumb și floarea soarelui. Câteodată le dăm și orz, ovăz, mai schimbăm dieta. Ca să fie pretabil pentru tăiere, porcul de Bazna trebuie să aibă între 130 și 150 kg, comparativ cu cei de crescătorie care au deabia undeva între 90 și 120 de kg. Un porcușor crescut natural ajunge până la 130 de kilograme în 10-12 luni”, spune primarul din Bazna.

porcul de bazna (3)

Aprecierea cărnii porcului de Bazna, pierdută în timp

La Bazna mai există la momentul actual doar zece crescători. Pe vremuri însă, carnea porcului de Bazna era cea mai căutată în zonă.

„Cei mai în vârstă își amintesc cu drag de acele vremuri, acum 40-50 de ani, când rasa Bazna era cea mai căutată. Erau mulți porci atunci în zonă și numai asta se mânca. Vrem să nu mai fie doar o poveste pentru tineri, ci să fie o realitate”, spune crescătorul.

Un nou program propus de Ministerul Agriculturii ar putea să îi încurajeze atât pe aceștia cât și pe crescătorii de porci de Mangalița, să continue să crească animale într-un mod eco.

„Din postura de crescător, pe mine programul ministerului mă va ajuta să valorific mai bine produșii, iar noi sperăm ca într-un viitor apropiat să putem oferi și produse celor care nu își permit să își ia un porc, ca să facă orice român diferența între ce înseamnă o carne de calitate și crescută în mod traditional și o carne crescută în mod forțat. Practic, gustul autentic va putea fi simțit de orice român. Acest proiect elaborat de Ministerul Agriculturii vrea în primul rând să ajute această rasă pe cale de dispariție, să nu dispară. Mai sunt puține exemplare în țară. În al doilea rând, vrea să stimuleze crescătorii să crească un număr cât mai mare de porci de Bazna și Mangalița, pentru a putea ajunge cât mai multă carne de calitate pe mesele românilor”, explică Lucian Scumpu.

Un kilogram de carne de porc de Bazna costă între 10 și 12 lei, în timp ce un kilogram de porc modificat genetic ajunge doar la 7-8 lei.

Reamintim, 4,6 milioane de lei vor fi alocați pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, în cadrul unui program care se va desfășura până în 2020. Astfel, crescătorii vor beneficia timp de doi ani de sprijin financiar pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna și Mangalița către procesatori, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședință de Guvern.

porcul de bazna (2) porcul de bazna (1) porcul de bazna (6) porcul de bazna (4)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Dracu

Acum 6 ani

Ce inseamna ca primarul sa nu fie pesedist... Bravo !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nely

Acum 6 ani

Bine ca nu vrea cineva sa multiplice (eucariotic) hidre pshihopate precum Labarooy. Observam insa ca mai multe pistoane (cu iaurt, cico si cocoa) sunt garate in gura-i multipla a indragitului (de turnii sfatului) semi-analfabet, ajuns pe net cu "Sultzerul".
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus