X
raluca faloba

Sibianca Raluca Faloba, autoare a două cărți pentru copii, a vândut peste 300 exemplare

Aproximativ 400 de copii sibieni au devenit prieteni ai naturii anul trecut, prin lectură, muzică, teatru și activități ecologice. Asociația “Joaca de-a ecologia” a distribuit în Sibiu peste 300 de exemplare din cele două cărți lansate în 2017, “Prietenii naturii” și “Pădurea de brazi a copiilor”. Pe lângă aceste cărți, ONG-ul a organizat și inițiativa “Curățenia cu cei mici în Parcul Sub Arini” și diverse ateliere cu tematica naturii.

Cartea “Prietenii naturii” a fost lansată în martie 2017 și prezintă povestea lui Tudor, un băiețel care își ajută părinții să ecologizeze parcul central din orașul său, fiind răsplătit de către pădure și animalele ei cu elemente din natură cu puteri magice. La rândul său, își încurajează colegii de grădiniță să iubească mediul înconjurător. Cartea se află în top 10 lansări în 2017 la Librăria Habitus, în funcție de numărul de exemplare vândute. Evenimentul de lansare a inclus teatru de păpuși, prin care povestea cărții a fost pusă în scenă, și muzică, respectiv un cântec special scris pe tema protejării mediului.

“Pădurea de brazi a copiilor” a fost lansată în noiembrie 2017. Cartea prezintă povestea unui băiețel care alege, de Crăciun, să salveze brazii, încurajându-și prietenii să procedeze la fel. Astfel, cu toții ajung, în primăvară, să își replanteze brăduții cu rădăcină, într-o pădure a copiilor, care să dăinuie peste ani și care să marcheze viitorul verde al generațiilor următoare. Și de data aceasta, evenimentul de lansare, organizat la Shopping City Sibiu, a inclus teatru de păpuși și muzică.

Acțiunea “Curățenie cu cei mici în parcul Sub Arini” a reunit peste 60 persoane în luna iulie 2017, printre care și familia actriței Ofelia Popii. Participanții au reușit să strângă circa 25 de saci cu gunoaie, iar cei mici au primit în dar o insignă tematică. În plus față de ecologizare, acțiunea a presupus instalarea unor panouri de mari dimensiuni care prezintă povestea cărții “Prietenii naturii” bazate pe inițiativa “Curățenie cu cei mici în Parcul Sub Arini”.

Tot anul trecut, asociația a finalizat seria de ateliere „SOS animalele”, inițiativă organizată la Muzeul de Istorie Naturală, prin care copii au aflat despre animalele aflate în pericol din diferite zone, cauzele acestui fenomen și acțiunile ce pot fi întreprinse pentru a le salva. De asemenea, organizația a sărbătorit 1 iunie printr-un atelier dedicat puilor de animale dar și Ziua Pământului, pe 22 aprilie.

Pentru 2018, “Joaca de ecologia” își propune să lanseze cartea “Delfinii înoată liber”, să continue acțiunile de ecologizare a parcului central din Sibiu și să organizeze diverse inițiative prin care să încurajeze copiii să găsească soluții la problemele curente de mediu. Persoanele care doresc să sprijine astfel de proiecte pot direcționa 2% din impozitul pe venit aferent anului 2017 în beneficiul organizației, completând formularul 230 cu datele asociației, sau prin donații în contul: RO10RNCB0284153263790001. Formularul 230 este disponibil pentru tipărire pe pagina de internet www.joacadeaecologia.ro, secțiunea “Donează”.

Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate, precum ateliere, cărți pentru copii, ieșiri în natură și ecologizări de spații verzi.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact