mars preoti

Mitropolia Ardealului angajează. 11 parohii caută preot

11 parohii din județele Sibiu și Brașov, aflate în subordinea Mitropoliei Ardealului, caută preoți, termenul limită de depunere a dosarelor fiind 19 ianuarie. Actele necesare pentru ocuparea acestor poziții cuprind pe lângă diplome, certificate de absolvire, recomandări și binecuvântări și declarații pe propria răspundere care să adeverească faptul că nu desfăşoară nici o activitate incompatibilă cu preoţia – activitate politică, avocat, militar, comerciant, vânător, actor și artist. Totodată, dosarul va trebui să cuprindă și o adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de nici o boală sau handicap fizic sau psihic care împiedică slujirea preoţească.

Parohiile care caută un preot sunt cele din Dealul Frumos, Ighișul Vechi, Săsăuș din zona Agnita, Turnul Roșu, Gusu, Târnava și Păuca. Se caută de asemenea preoți în municipiul Sibiu la parohia ”Inferior VIII”. În județul Brașov e nevoie de preot în parohiile Rupea și Săcele. ”Pentru postul de preot paroh îşi vor putea depune dosarele preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi licenţiaţi în Teologie Ortodoxă – Secţia pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului, care au susţinut examenul de Capacitate preoţească. Certificatul de capacitate preoţească este valabil 1 an de la data susţinerii.  Începând cu sesiunea septembrie 2013, pentru candidaţii care au obţinut cel puţin media 9,00, valabilitatea certificatului este de 2 ani”, scrie în anunțul publicat pe site-ul Mitropoliei Ardealului.

Comments

comments

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact