Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Radu Vancu, dezamăgit de opoziție. ”Găsesc încă resurse pentru a se certa între ei”

Radu Vancu, dezamăgit de opoziție. ”Găsesc încă resurse pentru a se certa între ei”

Unul din liderii mișcării ”Vă vedem din Sibiu”, Radu Vancu, s-a declarat dezamăgit de contrele dintre PNL și USR din ultimele zile pe tema contestării la Curtea Constituțională a legilor justiției, promovate de majoritatea PSD-ALDE. ”Opoziția părea să-și fi revenit.  Și PNL, și USR au reacționat așa cum trebuia în ultimele luni și m-am bucurat foarte tare să văd acum o lună o reacția la unison a trei lideri ai opoziției, uniți, ieșind împreună, lăsând la o parte atacurile reciproce. Pentru ca aseară să fiu meduzat și foarte neplăcut surprins că PNL nu vrea să semneze alături de USR niște amendamente pe fondul acestor legi ale justiției, care să fie trimise la Curtea Constituțională. Și USR se putea mișca mai repede cu acele modificări pe fond, și PNL putea să găsească chiar și în ultima clipă patru oameni, pentru că atâtea semnături lipseau pentru ca acest proiect să fie depus la CCR. Ambele părți puteau comunica mai bine. E foarte neplăcut să vezi, din afara jocului politic, că atunci când opoziția se cădea să fie unită pentru a putea contesta la Curtea Constituțională niște legi atât de toxice, găsesc încă resurse pentru a se certa între ei, făcând astfel jocul politic al PSD-ului”, a spus Radu Vancu în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV.

PNL a contestat anul trecut legile la Curte, în timp ce USR și PMP au căzut de comun acord să facă aceste contestări la începutul acestui an. Însă pentru o sesizare este nevoie de 50 de deputati, iar USR si PMP au 46 împreună, cerând astfel ajutorul liberalilor pentru a realiza demersul. Prin vocea președintelui

Întreaga emisiune TSTV în care invitat a fost Radu Vancu o puteți vedea aici:

https://youtu.be/b9oEVi5mdcw

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Radu Vancu

Acum 6 ani

Ca orice portocaliu, Sunt din fire mai zglobiu Latru precum un catel De facut mai greu nițel Nu prea trec pe la stilist Am freza de tractorist Am trecutul comunist Dar sunt mare penelist
Raspunde

///

Acum 6 ani

Vedeti, dle lider al miscarii "va vedem", ca va ambalati degeaba? Nu v-am tor spus ca jocurile se fac la nivel inalt? Ca lumea e condusa de cativa baieti destepti, iar protestatarii sunt in comparatie cu ei niste catelusi care latra ragusit? Nu e maii bine sa va consacrati poeziei si carierei universitare? Activismul civic sau politic e pt. altii care n-au alte veleitati! Sa auzim de bine... si sa ne vedem sanatosi!
Raspunde

macar

Acum 6 ani

radule nu uita de condica
Raspunde

un om de bine (dar nu Iliescu)

Acum 6 ani

Dle vancu, lasati politichia pt. sacali si intoarceti-va pe taramul sublim al Poeziei care v-a consacrat! Va sta mai mai poet si univesritar decat caine de paza in fata sediului pesede...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus