20180112_104841_1515757148927

La nea Gigi, în târg. Cei mai buni mici din Sibiu

Nea Gigi din târgul Obor este un fel de legendă locală. Mi s-a întâmplat, în ultimii ani, în cele mai neașteptate împrejurări să aud câte o referință la nea Gigi. Că face cei mai buni mici din țară. Că vin oameni din tot județul să mănânce la el. Că e un fel de tipul cu coastele incredibile la cuptor din ”House of Cards”. Și multe altele. Ca să înțeleagă toată lumea, cine a mâncat la nea Gigi vorbește despre el cum se mai laudă unii că merg la Kontiki sau la Prima.

La nea Gigi ajungi dacă faci prima la dreapta după benzinărie, cum treci podul spre Mediaș. Unde termină asfaltul și încep gropile, intri la stânga și vezi niște mese insalubre împrăștiate prin parcare. Acolo e! O să îți dai seama că ai ajuns după coada de lângă grătar. Fără glumă, într-o zi rece de sfârșit de săptămână, cu ploaie mocănească și ceață ușoară, oameni de toate vârstele și toate mediile sociale stau în picioare la coadă la mici.

E aproape suprarealist. Mergi mai întâi să plătești, într-o gheretă din PVC. Am aflat pe urmă, din povești la masă, că la casierie e una din cele două fiice a lui nea Gigi. Ori ”aia mică”, ori ”Iubi”. I se spune ”Iubi” pentru că așa întâmpină fiecare client: ”Iubi, ce-ți dau?”. Indiferent ce alegi, primești bon. Aproape nimeni nu-l ia, nici nu contează, femeia dă bon de casă oricui, fără excepție.

nea gigi 1

Prețurile sunt derizorii în comparație cu centrul Sibiului. 3 lei micul. Și micul nu e deloc mic. Mai găsești cârnați, carne de oaie ținută la marinat, cotlete, acum… în funcție și de ce are nea Gigi în ziua respectivă, nu e chiar bătut în cuie. Cum scrie în ”Cartea neoficială dar autentică a micului”, primești un carton, un polonic de muștar cu hrean din găleată și un codru de pită de casă. Apoi te pui la coadă. Care nici ea nu-i foarte riguroasă. Adică, poate ție-ți plac micii mai bine făcuți, ori mai cruzi, iar cel din fața ta așteaptă unii potriviți. Atunci, regulamentul spune că ai întâietate. Te servește nea Gigi, care de fiecare dată, dar absolut de fiecare dată îmbracă un halat alb imaculat. Omul chiar are respect pentru clienți.

Așa. După ce-ți primești porția, te retragi. Un vrei, oricum ești într-o parcare neasfaltată, înconjurat de mașini ale samsarilor, cauciucuri de iarnă/vară și stai în aer liber. Te pui unde găsești loc liber, fără să faci nazuri, oricum nimănui nu-i pasă de mofturile tale. Toți sunt preocupați să mănânce. Și să vedeți cum se mănâncă la nea Gigi. Cu poftă! Cu pasiune! Cu sclipirea aia în ochii bulbucați când muști din micul dat prin muștar.

nea gigi 2

Zice cineva mai priceput, îmbrăcat la cămașă albă și cravată, de peste masă: ”Ăștia sunt singurii mici pe care i-am mâncat vreodată și pe urmă nu-mi vin înapoi. Nu au pic de bicarbonat, nu se umflă, carnea e foarte bine amestecată, se simte doar gustul. Nea Gigi numai asta face de pe vremea lui Ceaușescu. Și-o face atât de bine că nici măcar nu vinde carne tocată la oricine. Trebuie să te cunoască înainte!”.

Știți ce sentiment am trăit în timp ce mâncam în ploaie, înconjurat de oameni de toate felurile ce îmbucau de pe mese scorojite? Ca în copilărie, când te pui la masă cu toți prietenii, frații, verișorii sau vecinii, și toată lumea înfulecă de parcă e ultima masă din viață. Numai obraji umflați vezi și sunete de d-alea: Îmmmmmhhhh… Bă, bun îi! Oooooohhhh… Ahmmmmm….

20180112_104852_1515757149066

Cu 15-20 de lei, maxim, mănânci și bei la nea Gigi de musai pe urmă stai o oră pe spate să digeri somnoros. Bine, 20 de lei e mult, trebuie să fii cel puțin cât Horia Brenciu sau Răzvan Pop să te saturi din atât. Lăsând gluma la o parte, dacă ai făcut vreodată grătar la viața ta sau dacă ai cea mai mică idee despre cum trebuie să fie o bucată de carne prăjită pe grătar, atunci o să revii la nea Gigi. E o experiență epică!

Comments

comments

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cetatean Scarbit!

    Singura data in viata mea cand am facut bube la gura a fost cand am mancat mici acolo in timp ce maidanezii ( viitoarea materie prima pentru mici?!?!!) se plimbau printre mesele murdare. Totul e jegos acolo!!! Nu stiu ce pune in ei dar cainii sunt mereu altii pe acolo, de ce oare????

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Valioshka

    Daca nu va grăbiți o sa va spun o poveste scurta.In zonă fiind și eu am luat critiva mici gustoși dar în timp ce mincam mi-a a trecut prin cap ( flămînd fiind) sa iau și la pachet citiva .Acasă după aproximativ 2 ore desfacind pachetul ce sa vezi? Micii erau atît de slinoși cu o culoare albicioasa de parcă au fost trecuți prin borcanul cu untura groasa.Acum mă intreb oare ce conțin acești mici in afara de faptul că sunt făcuți in cada de baie,ca pe vremea lui Ceaușescu.??ATENTIE LA CE MINCATI SI DE LA CINE…Draga Domnule Turnulsfatului faceți reclama pe burtica noastră..!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alin Stancu

    Cei mai buni mici din România!! Va înșelați amarnic. Poate cei mai buni pe plan local. Dacă vreți mici adevărați îl căutați pe Sbuciumelea din Pianu de sus, și veți manca natural și gustos, produse făcute după rețete vechi pe care le au în casa de 100 ani

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Apoi daca-i asa, trebe bagat neaparat in programul cu capitala aia gastronomica. Ca de atita timp o ajuns traditie si locatia e tipic romaneasca.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bucurestean bogat si mandru

    Adevaratul nivel al sibienilor si al Sibiului! Mici ordinari mancati in noroi, ciorba de burta mancata in cele mai jegoase locuri. Fiti mandri, nespalatilor!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      pofticiosul

      Mai du-te ma in Ferentariul tau! Ingamfatule! la Buicresti manci numai fastfood ca n-ai timp de gatit! iar vara te dai in vant dupa telemeaua de Sibiu! Toata vara manci numai telemea cu rosii… Si acum vii sa te dai mare… Zattt!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sandy GJ

    Ce festival de teatru, de jazz, cultura si sindrofii de hipsteri! La nea Gigi, sibienii isi gasesc ratiunea de a fi si miezul vietii lor! Un mic, o ciorba de burta in mizerie si se pot intoarce la batut neveste, omorat frati, violat copii si omorat caini! Va iubesc, sibieni!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Rafila Cuntan

    Sibienii protesteaza impotriva refuzului primariei si mai marilor orasului de a instala dozatoare de ciorba de burta in zone cheie din oras si in centru!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Niko Leta

    baa voi nu stiti ce e bun si unde gasiti cei mai buni mici din Sighi !?!

    la Capa in Turnisor se fac cei mai buni mici ce ati mancat voi vreo data !!

    pe bune … veniti si incercati – o sa va convingeti …first class !!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    McD

    Nici gratis nu as manca in cotetul ala…pardon in cotet e mai curat…se numeste unitate de alimentatie publica??…daca e asa cunoscut si are multi clienti, nu a putut in peste 20 de ani de cand activeaza sa-si deschida un mic spatiu intr-un imobil unde sa-si serveasca in mod curat si civilizat clientii??…oamenii sunt vinovati ca accepta astfel de conditii si merg in continuare acolo!!Mai bine lipsa!…am uitat… de obicei ne spuneati cat plateati pentru fiecare meniu comandat, sa inteleg ca aici contra reclamei pozitive ati primit totul moca…ceva bauturi de casa??

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Cronică de restaurant
  • Contact