X
26907130_1592773470817537_5470763927748467729_n

Prima întâlnire a patronilor de restaurante din Sibiu pentru Regiunea Gastronomică. Ce perspective există?

Săptămâna trecută, spațiul Muzeului Astra a găzduit prima întâlnire a echipei care se ocupă de implementarea proiectului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană cu patronii și administratorii restaurantelor din Sibiu.

”Ne-am adresat proprietarilor și administratorilor de restaurante. A fost foarte greu să-i chemăm pe toți pentru că nu există o asociere a lor, o asociație sau ceva similar, pur și simplu am luat datele publice despre autorizări și pentru fiecare am căutat date de contact. Cei care au vrut au confirmat și au venit. Au fost peste 30, ceea ce pentru o primă întâlnire a fost foarte bine”, a declarat pentru Turnul Sfatului Maximilian Drăgan, coordonator al programului.

Cu această ocazie reprezentanții restaurantelor, bistrourilor și ai localurilor sibieni au avut posibilitatea să-și spună și nemulțumirile.

”Scopul a fost prezentarea programul SRGE 2019, în detaliu pentru anumite componente și arii de intervenție. După care au fost discuții deschise, întâlnirea fiind una colocvială. Reacțiile au fost foarte bune, oamenii doresc să se implice, doresc să știe mai multe și să fie aproape de lucrurile care se întâmplă. Nu s-au ferit să abordeze nici problemele cu care se confruntă, de la lipsa personalului sau existența pe piață a unei forțe de muncă slab pregătită, până la afluxul mare de turiști pe o perioadă foarte scurtă de timp și existența unor perioade mai lejere din acest punct de vedere. De exemplu, în luna decembrie au fost supraaglomerați, fluxul de turiști a fost foarte mare, iar acum, în ianuarie este mai liniște și se pot face multe lucruri, în afara concediilor pe care le dau ei bucătarilor și personalului”, a explicat Drăgan.

În urma acestei întâlniri s-a stabilit o modalitate de lucru și s-a închegat un nucleu în rândul patronilor de restaurante, în vederea colaborării ulterioare.

26239859_1592773474150870_5758699962137145712_n

”Poate cel mai important lucru a fost să adunăm un număr de oameni din partea lor, cu care să rămânem în permanentă legătură și se ne întâlnim mai frecvent pentru chestiuni tehnice în cadrul proiectului. Era esențial să constituim un grup de comunicare”, a concluzionat coordonatorul Maximilian Drăgan.

26231673_1592773820817502_4322372882074475176_n

Sursa foto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Ramona

        S-a umplut Sibiul de olteni jegosi care lucreaza si se distreaza prin porcariile de crasme locale cu denumiri occidentale… Din pacate, avem destule coarde penale cu pretentii de diva care sa le dea vulva scarbosilor cu barbita coafata proaspat, cu cazane “dupa” Germania si cu garsoniera in blocul fara gaz metan. Dar e frumos la noi la Sibiu!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    siguranta alimentara

    Cunosc pe cineva care facea torturi in casa, alaturi de un copil mic vesnic mucos si bolnav, erau faine si le vindea apoi la restaurante de fitze….Treaba asta cu Regiunea Gastronomica poate sa fie o cale de profit ieftin ptr. tot felul de oportunisti ce nu au nici forme legale, nici conditii si nici autorizari sa faca, vanda diverse produse alimentare.Iata unde trebuie sa intervina primaria si autoritatile, sa-i verifice pe toti din punct de vedere al sigurantei alimentare si apoi sa-i certifice cumva pe cei care indeplinsesc normele. Asa ar sta si cumparatorul linistit….In tari din vest sunt urmarite chiar un timp mai indelungat procesele de productie ptr. ca acele produse sa fie considerate de incredere de catre comunitate….

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Electra

    ..stiu eu pe una la cisnadioara care face prajituri
    in stil industrial ! bune dar cu igiena sta cam prost !
    trebuie verificat de urgenta ! PERICOL pt cetateni !

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact