Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Ciprian Ciocan: ”Nimeni din grupul nostru nu s-ar deda la ultraj”

Ciprian Ciocan: ”Nimeni din grupul nostru nu s-ar deda la ultraj”

Unul din liderii grupului ”Vă vedem din Sibiu” care protestează în fața sediului PSD Sibiu de la sfârșitul anului trecut a declarat astăzi că acțiunea lor este ”un simbol al decenței”. ”A fost evident pentru toți cei aproximativ 500 de oameni care au stat aici, în fața sediului PSD, începând cu 11 decembrie că protestul nostru a fost un simbol al decenței. La indecența pe care am văzut-o la politicienii din parlament și nu numai noi am răspuns cu și mai multă decență. Noi stăm aici tăcuți și privim, iar toate mesajele pe care le-am dat noi încă de la început au fost toate împotriva violenței de orice tip, și verbal, și de orice alt tip. Cu siguranță, nimeni din grupul nostru nu s-ar deda la ultraj sau la alte acțiuni de tipul acesta, pentru că acesta a fost principiul protestului pe care-l facem noi aici. Așa cum cu siguranță că știți, sunt mai multe proteste. Sunt proteste în Piața Mare, există marșuri, toată lumea e liberă să protesteze, noi nu suntem de acord cu astfel de metode de protest care atacă cumva fizic pe cei împotriva cărora protestăm”, a declarat Ciprian Ciocan.

Tot astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, secretarul general al PSD Sibiu, Pavel Bichicean, i-a acuzat pe protestatari că au agresat verbal pe o colegă din partid, că au băgat bețe de chibrit în broasca de la intrare și că au furat steagul din fața sediului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marius Enescu

Acum 6 ani

500? :D Banuiesc ca nu se refera la 500 de oameni diferiti, nu?
Raspunde

Corina

Acum 6 ani

Normal că 500 diferiți. Pe pagina Va vedem sunt nenumărate poze cu oameni din toate cele peste 20 de zile de protest, te invit să-i numeri :).
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nelly

Acum 6 ani

"Ultraje"? Articolul a fost scris de semianalfabetul obraznic "Zumz"?!
Raspunde

Zumz

Acum 6 ani

Doare rau? Cel mai tare poti rani un PSD-ist cu ironie, caci pe ei, saracii, nu-i duce mintea la asa ceva. Vad ca ati terminat conferinta de presa si v-au dat drumul pe site. Hai, du-te si mai ia o gura de "Suleyman Magnificul" sa citesti si tu ceva....o subtitrare macar.
Raspunde

acarul paun

Acum 6 ani

Scobitori n-ati bagat, dar cu ciocanul ati dat?
Raspunde

Hara

Acum 6 ani

Asta cu scobitorile este egala cu priza lu carmecita.
Raspunde

biciclist

Acum 6 ani

Cred ca multa lume este derutata de cat de pasnic este acest protest. Si asta il face sa fie si mai impresionant.
Raspunde

dancp2

Acum 6 ani

vezi ca nu cred povesti -telenovele de adormit ULTRAJE ULTRAJURI SAU utilaje toate incep cu U de la ulaaaa.
Raspunde

Nu e chiar asa

Acum 6 ani

D-nule, eu stiu vreo doi din grupul dvs. care, in particular, numai civilizat nu se comporta! E laudabil ca-si sacrifica timpul si energia ptr. a arata ca ceva nu e in regula dar nu sunt niste sfinti,unii nu stiu sa respecte nici norme elementare de civism si comportament in colectivitate! E drept ca in comparatie cu cei de la putere....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus