X
zona libera de coruptie (8)

Drept la replică. Filiala teritorială Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România

Ca urmare a publicării de către turnulsfatului.ro în data de 30.01.2018 la ora 12:16 a articolului intitulat (la ora 18:03, ora redactării prezentului drept la replică) „Concurs #văvedem pentru amenajarea Zonei Libere de Corupție” care a suferit o serie de corecturi în intervalul scurs de la publicare, filiala teritorială Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România dorește să aducă la cunoștința publicului o serie de precizări.

Promotorul concursului de soluții amintit este filiala teritorială Sibiu-Vâlcea a OAR, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România și Fundația Comunitară Sibiu.
Ordinul Arhitecților din România este o organizație profesională independentă, nonprofit, autonomă, apolitică şi de interes public care desfăşoară o serie de activități de protejare și promovare a calității produsului de arhitectură şi urbanism, inclusiv prin organizarea de concursuri de arhitectură, amenajare urbană şi peisagistică, conform legii în temeiul căreia a fost constituit.

În articolul menționat se afirmă în mod fals că „Organizatorii mișcării Vă Vedem din Sibiu” ar fi lansat acest demers. După cum am arătat mai sus, concursul a fost lansat de Filiala Sibiu-Vâlcea a OAR în parteneriat cu OAR și Fundația Comunitară Sibiu.

De semenea, se afirmă eronat că demersul are drept scop „să se creeze un plan arhitectural pentru amenajarea unei Zone Libere de Corupție în Piața Huet”. Afirmația este imprecisă întrucât scopul nu este de a crea un plan arhitectural ci o soluție viabilă de mobilier urban pe o temă dată și, totodată, nu se dorește „amenajarea unei Zone Libere de Corupție” întrucât încercarea de materializare a unui concept de acest tip ar fi derizorie.
Orientarea acestui demers este una constructivă, de coagulare a membrilor comunității, după cum se arată și în tema concursului:
„Acest gest se încadrează într-o tendință internațională de recuperare a sferei publice în spațiul public* și îmbogățește semnificația devizei planului urbanistic general al orașului Sibiu – “Sibiu, loc de întâlnire”. El poate deveni un model ale cărui elemente esențiale să poată fi replicate în alte zone ale orașului sau în alte orașe.
* Despre valența sferei publice în spațiul public: http://www.speakerscornertrust.org/4114/open-to-debate-the-speakers-corner-experience-public-space-public-sphere-in-the-21st-century/

Un alt element important care a fost relatat inițial grav eronat, corectat parțial ulterior, este legat de implicarea Primăriei Municipiului Sibiu.
Așa cum se arată în documentația de concurs, Primarul Municipiului Sibiu a manifestat implicarea în implementarea rezultatului concursului (soluția câștigătoare), însă considerăm necesare următoarele precizări:

  • implicarea poate începe doar după încheierea procedurii de concurs, Primăria Municpiului Sibiu nefiind implicată în acest proces de selecție în nici un fel;
  • preluarea soluției câștigătoare va putea fi realizată în cadrul demersului de înfrumusețare și dezvoltare a calității spațiului public urban (în cazul de față al pieții Huet). Fără a putea constitui un angajement ferm a priori, administrația locală dovedește încredere în instituția concursului și calitatea pe care un astfel de demers o poate genera;
  • orice achiziție de bunuri sau servicii va trebui să fie conformă cu procedurile legale în vigoare, implicit și implementarea acestei soluții;
  • orice amplasare de obiecte de mobilier urban, for public ș.a.m.d. va trebui să respecte procedurile de avizare-autorizare în vigoare.

Referitor la bugetul maxim în care trebuie să se încadreze implementarea soluției câștigătoare, echivalent în cuantum de 25.000 Euro, acesta nu este nicidecum asumat din oficiu de autoritatea locală, nici chiar discutat cu aceasta, ci constituie plafonul estimat de elaboratorii temei ca fiind acoperitor pentru o plajă largă de soluții posibile care să răspundă cerințelor concursului.

Considerăm că precizările sunt importante pentru o justă apreciere a realității sociale și culturale în care conviețuim și ne exprimăm convingerea că reușita unui demers inițiat de societatea civilă, prin intermediul unei organizații profesionale, finalizat cu aportul administrației locale, va satisface nevoia de senzațional dar mai cu seamă pe cea de împlinire a membrilor comunității sibiene.

Cu stimă și mulțumiri anticipate,

m.arh. Lucian Alexandru Găvozdea

preşedinte Filiala Teritoriala Sibiu-Vâlcea a OAR

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Comunicate de presa
  • Contact