Compania de transport în comun Tursib a lansat joi o invitație de participare la licitația de achiziție a 50 de autobuze, postată pe site-ul BERD.
La sfârșitul anului 2017 societatea Tursib a achiziționat un nou credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 14,2 milioane de euro, pe lângă cel de 4,8 milioane de euro, accesat în 2014 pentru finanțarea lucrărilor de construire a noii autobaze din Zona Industrială Vest. Acest al doilea credit îl refinanțează și pe primul, al cărui sold a scăzut între timp.
”SC TURSIB SA intenţionează să folosească o parte a fondurilor împrumutului contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru acoperirea costurilor pentru achizitia bunurilor si serviciilor descrise mai jos.Denumirea procedurii : Achiziționarea a aprox. 50 de autobuze urbane noi, cu podea joasa, motor Diesel - Euro 6 - clasa C (standard de 12 m si articulate de 18 m), servicii de intretinere si echipament de diagnosticare”, se arată în anunțul Tursib de astăzi.
Numărul și identificarea loturilor ce conțin această procedură de ofertare:
Lotul I – Achizitionarea a 35 Autobuze urbane Lungime standard 12 m – Diesel Euro 6 Etapa C
Lotul II – Achizitionarea a 15 Autobuze urbane Lungime standard 18 m – Diesel Euro 6 Etapa C
Prezenta licitație se va desfășura pe portalul pentru achiziții electronice Client BERD (numit în continuare „ECEPP”), iar în conformitate cu condițiile de utilizare a acestuia Ofertanții trebuie să fie înregistrați în ECEPP pentru a putea participa la această licitație.
În urmă cu o săptămână reprezentanții Consiliului de administrație al Tursib SA arătau că creditul BERD accesat pentru achiziția celor 50 de noi autobuze nu va afecta în niciun el situația economică a societății. Iar întinerirea flotei va asigura societății capacitatea de a continua prestarea serviciului de transport local și după anul 2019, când actualul contract se încheie.
“Consiliul de administrație, perfect conștient de rolul major pe care îl joacă la SC Tursib SA a luat, ia și va lua împreună cu conducerea executivă și în perfectă armonie cu Adunarea Generală a Acționarilor Tursib cele mai corecte decizii pentru a pregăti o societate de transport local competitivă pentru anul 2019, când va trebui să demonstreze acest lucru. Șansa acestui obiectiv este legată, în primul rând, de înnoirea flotei auto astfel încât principalul obiect de activitate al societății să nu fie afectat, iar cetățenii Sibiului să beneficieze într-un timp cât mai scurt de un transport local modern. Acest proces este unul laborios și a presupus o sortare a posibilităților, astfel încât presiunea timpului să fie simțită cât mai puțin”, se arată într-un comunicat al CA Tursib, remis redacției Turnul Sfatului.Anul trecut și primăria Sibiu a lansat o licitație pentru achiziția a zece autobuze noi. Procesul se află în faza de evaluare a ofertelor depuse de cei trei participanți. Licitația a fost estimată la 11,5 milioane de lei, fără TVA.
Citește și:
http://www.turnulsfatului.ro/2017/11/23/criteriile-tursib-la-achizitionarea-primelor-zece-autobuze-euro6-pretul-consumul-poluantii-garantia/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: licitatie , Turnul Sfatului , Adunarea Generala , Banca Europeană , Zona Industrială Vest , Replica Tursib , Pentru Sibiu , Diesel Euro , autobuze , Acționarilor Tursib , credit niu BERD
Vizualizari: 4564
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
@Pol-Pot
Acum 1 oră
Soso
Acum 1 oră
Bunu
Acum 1 oră
A