X
o-analiza-de-sange-ar-putea-schimba-radical-lupta-impotriva-cancerului-18602774

4 februarie 2018 – Ziua mondială de luptă împotriva cancerului

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului (Union for International Cancer Control (UICC),  consorţiu alcătuit din 155 de țări, care a organizat pentru prima dată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului în 2006, iar  din 2015, această zi este marcată  şi în România.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este  un eveniment  global,  este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris, adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu,  care a avut loc  pe  4 februarie 2000.

Această organizaţie neguvernamentală (UICC)  are drept obiective promovarea echităţii şi integrarea controlului cancerului în agenda mondială pentru sănătate şi dezvoltare, creşterea nivelului de conştientizare şi de educaţie a populației privind cancerul prin mobilizarea guvernelor şi a oamenilor din întreaga lume, dar și prevenirea acestei necruțătoare boli.

Până în prezent au fost identificate 250 de tipuri de cancer, această boală fiind a doua cauză de deces la nivel mondial. Conform statisticilor, anual  în lume, cancerul provoacă moartea a aproximativ 8,2 milioane de oameni, iar, dintre aceştia, 4 milioane mor prematur (persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 69 de ani). Dacă nu se vor adopta măsuri urgente, se estimează că până în anul 2025, la nivel  mondial,  se va ajunge la numărul alarmant de 6 milioane de decese premature, anuale,  cauzate de  această boală.

Şi tot anual 1,5 milioane de persoane bolnave de cancer ar putea fi salvate, dacă ar fi luate măsuri decisive pentru a atinge obiectivul OMS “25 by 25”:

O statistică a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicată în anul 2017 a situat România pe locul 47 din 50 de țări, în ceea ce privește numărul total de cazuri de cancer (205 cazuri la 100.000 de locuitori) și pe primul loc în Europa la decesele cauzate de  cancerul  de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate, prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar și prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 și 44 de ani.

Potrivit datelor OMS, rata mortalității prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea țărilor Europei Centrale și de Est, și de 6,3 ori mai mare decât media țărilor UE.  Aceasta se explică în primul rând prin faptul că, în România, diagnosticul este pus în stadii avansate ale bolii, când boala este deja  extinsă.

Având sloganul ”Noi Putem. Eu Pot.”, campania Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului 2018, întreprinde  acțiuni pentru a salva vieți, pentru a face din lupta împotriva cancerului o prioritate  atât la nivel personal cât şi la cele mai înalte niveluri politice, astfel că, indiferent cine sunteți – un supraviețuitor al cancerului, un  prieten, o organizație din domeniul cancerului, informațiile sunt la îndemâna dumneavoastră, pentru a vă sprijini și a reduce   impactul bolii asupra persoanelor, familiilor și  asupra comunităților.

Material  întocmit de:

Misachevici Adriana- Preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale (O.F.L.) Sibiu

Sursa foto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Comunicate de presa
  • Contact