Afară-i vopsit gardu, înăuntru… ca la Păltiniș

În preumblările noastre culinare nu cred că expresia asta s-a potrivit vreodată atât de bine cum se potrivește acum. După o rapidă repriză de schiat pe cod portocaliu de vânt ne-a izbit foamea în Păltiniș. Ori asta, din multiplele experiențe avute în stațiunea asta mult lăudată, s-a dovedit a fi de fiecare dată o problemă pentru că puținele sunt locurile în Păltiniș unde fie nu ești jecmănit, fie pleci cu mațele chiorăind sau cu un gust tare amar în gură. Azi am nimerit două din trei că măcar de săturat ne-am săturat.

Am fost să mâncăm la Hohe Rinne, perla acestei stațiuni rătăcită prin munții din cel mai lăudat județ al țării. Mult timp după transformarea hotelului din Casa Turiștilor într-un hotel de nota 10, și pe cuvânt de onoare că așa e, în restaurantul hotelului aveai impresia că s-a descoperit tehnologia întoarcerii în timp. Ieșeai dintr-un spa de 5 stele într-un restaurant unde te întâmpinau aceiași ospătari ca și în urmă cu 20 de ani, deja sătui să se plictisească în Păltiniș, care își dădeau tot concursul să te facă și pe tine să te simți la fel de sictirit de acest loc. N-am mai trecut de 2-3 ani pe acolo și mă așteptam să găsesc aceleași fețe obosite și plictisite, când, să vezi surpriză. Cei 3 chelneri au devenit vreo 8, fețele vechi au dispărut și în locul lor au apărut unele noi, drăguțe, amabile, clar de tot serviciile în restaurant au sărit câteva clase. Cu uimire am privit cu coada ochiului și pe mesele oamenilor din restaurant. Nu tu cefe de porc cu cartofi prăjiți, nu tu șnițele pariziene cu cartofi țărănești, ce-am văzut pe mese m-a lăsat mască.

Meniul, la fel. Pe lângă că deschide cu povestea Păltinișului în trei limbi, meniul e schimbat din temelii și sună foarte, foarte bine. Textele din meniu. Că prețurile și preparatele n-au nicio legătură cu expresia foarte bine. Am frunzărit destul de mult timp meniul că nu ne puteam hotărî, la cât de bine sunau toate, și ne-am decis pe o supă de pui cu tăiței de casă și un borș de legume cu pipote de rață care a pierdut la mustață lupta cu o supă cremă de ghebe cu cimbru și cu nucă. Ca fel doi am ales o porție de coaste de purcel la garniță, servite cu mămăliguță și mujdei iar la final, o porție generoasă de papanași.

Mâncarea a venit mai repede decât mă așteptam, la câtă lume era în restaurant. Și, până la venirea papanașilor, cam aici se termină veștile bune. Supa de pui n-a avut nimic greșit, doar că n-a avut gust. Poate n-aveau sare la bucătărie.

Singura calitate a borșului de legume a fost acreala. Nu-s eu cel mai mare ciorbar din lume dar amestecătura aia de legume n-am găsit-o niciunde. Țelina tăiată cât jumătate de palmă, ardei roșu și ardei verde atât de moale de parcă mâncai muci, și vreo 6-7 bucățele minuscule de pipote de rață. Noroc cu foamea și cu speranța că porția de coaste va rupe tot. Doar sunt de purceluș. Să fac infarct de plăcere când mi-a fost pus în față acest tablou pictat de Rembrandt-ul din spatele ușilor batante de unde ies aceste delicatesuri.

Mă năpustesc ca un vultur pe prima coastă, o trec prin mujdei și mușc cu poftă. E o bucățică mai grasă. Și e aproape rece. Incerc o bucată mai puțin grasă. E rece dar măcar nu are atâta grăsime. O trec de câte două ori prin mujdei. Asortez următoarea îmbucătură cu mămăliga. Mămăliga frige, o mai las să se răcească și mă îndrept spre lingurița de spanac ce minunat orna două jumătăți de sărățea. Nu că rece, rece de zici că l-au pus acolo direct dintr-o caserolă ce aștepta de ieri să o arunce careva. O jumătate de solniță am turnat peste tot platoul ca să îl fac comestibil. Și jumătate am lăsat, efectiv n-am găsit nicio combinație în care îmbucătura să aibă un gust cât de cât acceptabil. Mint, am muiat un dumicat de pâine în mujdei. Ăla a fost bun.

Noroc cu papanașii, mai bun decât toate celelalte preparate la un loc. N-am reușit să mă dumiresc din ce e făcută dunga aceea verde de pe platouț, dar a intrat direct în top 3 cele mai bune dulciuri pe care le-am mâncat vreodată. S-ar putea să fie colorant alimentar cu puțină lămâie. Am mai pus pe lângă o Cola și o apă mică. 112 lei. Sigur, doar ciorba de legume cu pipote fără pipote a fost 26. E 12 lei o gustare de slănină cu ceapă și muștar, la ce vă așteptați. Am plecat tare confuz de acolo și nici acum nu înțeleg cum naiba ceva care arată atât de bine și e servit în cele mai bune condiții să fie atât de lipsit de gust și savoare. Și să mai fie și rece.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de T.S.