X
protest Dragnea PSD

PSD Sibiu: Daniela Cîmpean ori nu înțelege abuzul comis, ori dezinformează cu rea- credință

Social-democrații sibieni au reacționat astăzi la comunicatul președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, prin care aceasta le-a transmis că în legătură cu concursul organizat pentru postul de secretar al județului, vina pentru organziarea defectuasă aparține Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). ”Daniela Cîmpean afirmă: “concursul pentru secretarul județului nu a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu, ci de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP)”. Nici noi nu am spus altceva! DAR postul de secretar al judeţului Sibiu a fost scos la concurs de către Consiliul Judeţean Sibiu, al cărui preşedintă este doamna Cîmpean şi a fost organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) la cererea CJ Sibiu. Daniela Cîmpean afirmă: “comisia de concurs a fost constituită prin Ordinul nr.3785/2017 al conducătorului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu următoarea componență:  2 reprezentanți ai ANFP, 1 reprezentant al Prefecturii Sibiu și 2 ai Consiliului Județean Sibiu”. Asta ştiam şi noi! DAR în comisia de concurs au fost numiţi doi membri din partea Consiliului Judeţean Sibiu, unul dintre aceşti membri fiind doamna Cristina Mihaella Linde, care la momentul respectiv s-a aflat în situaţie de incompatibilitate, lucru constatat de către ANFP, motiv pentru care instituţia sus-menţionată a şi suspendat concursul. Daniela Cîmpean susţine: “o persoană care își va înceta raporturile de muncă prin pensionare înainte de intrarea in funcție a candidatului care câștigă concursul și va ocupa tocmai postul lăsat liber de către acea persoană, nu are cum să fie în situație de subordonare ierarhică tocmai cu persoana care își va începe mandatul după ce ea iese la pensie”. DAR în momentul desfăşurării concursului persoana la care face referire Daniela Cîmpean, respectiv Cristina Mihaella Linde, se află în situație de incompatibilitate”, se arată în comunicatul transmis de PSD Sibiu.

”În aceste condiţii, date fiind declaraţiile recent lansate în spaţiul public de către Daniela Câmpean, este evident faptul că doamna preşedintă ori nu ştie ce se întâmplă în instituţia pe care o conduce şi nu cunoaşte legea, în acest caz dând dovadă de incompetenţă, ori dezinformează intenţionat, ambele situaţi fiind deosebit de grave, fiindcă vorbim de o persoană care ocupă o funcţie publică de conducere. La fel de grav este şi faptul că a permis încălcarea legii, mai ales atunci când este vorba despre ocuparea postului de secretar al judeţului, o funcţie care implică o mare responsabilitate, deoarece secretarul verifică şi certifică respectarea legii pentru toate acţiunile Consiliului Judeţean”.

Ce spune Daniela Cîmpean

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a arătat într-un comunicat de presă, transmis în urmă cu două zile, că social-democrații nu au dreptate atunci când o acuză că a organizat concursul de ocupare a funcției de secretar al județului în afara legii. ”Concursul pentru secretarul județului nu a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu. Dacă citeau HG 611/2008, consilierii PSD aflau că, fiind vorba despre un concurs de promovare pentru o funcție publică de conducere, a fost organizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Comisia de concurs a fost constituită prin Ordinul nr.3785/2017 al conducătorului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu următoarea componență:  2 reprezentanți ai ANFP, 1 reprezentant al Prefecturii Sibiu și 2 ai Consiliului Județean Sibiu. Practic, 3 din 5 membri provin din instituții conduse de colegii lor din PSD. Cu alte cuvinte, PSD Sibiu, mă acuză că ANFP și-a suspendat propria procedură de concurs! Urmând același principiu, peste 6 luni când vor înlocui actualul Guvern, nu ar fi de mirare să îmi impute și demiterea acestuia”, susține Cîmpean în comunicatul de presă.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

22 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    din pacate dna prof de muzica nu intelege multe
    pusa ca papusa lui turcan si rezvan la CJ,functia mare,palaria mica
    studii juridice IOC!!!!!!!!!!!!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    zzz

    catelusii din PSD au vazut ca cine latra inconitnuu si da bine cu limbuta nu are cum sa nu ajunga la caldurica, ministru de ex.
    asadar, astia mici ramasi in cotet la sibiu vor si ei
    tovarasi de nadejde

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    xulescu

    Stimați așa ziși domni de la PSD. Ori sunteți BOI ori sunteți BOI. Din două amândouă. Păi tocmai ați spus ca știți și voi că ca acea comisie a fost numită prin Ordin al ANFP. Dar v-ați oprit aici, nu ați putut gandi mai mult. Și de ce nu a văzut ANFP când a dat ordinul că este o incompatibilitate? De ce numai numai după ce ați binevoit voi cu mințile voastre luminate ( de fapt nu voi cu un anume domn văcar, cioban, găinar, susținut de o fufă proasta – ha, ha, ha) , să faceți reclamație. Dar de ce făcurăți nene reclamație numai după proba scrisa? Ori nu știați că e Linde în comisie? Vă spun eu de ce? Nu vă convenii rizultatu!!!!!! Cred ca sunteți tare transpirați de efortul depus pentru a-i forța pe cei de la ANFP să suspende concursul ăla și acum că v-a ajutat cineva sa obțineți asta (ca singuri nu vă ducea capetele alea chele la nimic) ce să faceți și voi. Lătrați, de fapt numai la asta va pricepeți.
    Doamneeeee, mi-e rușine ca fac parte din partidul ăsta, zău. Mă gândesc tot mai mult să plec. Păcat de băiatul acela Trif, că e asociat cu lepre și inculți ca voi.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ina

    “Băiatul acela Trif” s-a asociat singur cu “lepre și inculți”, nu cred ca l-a obligat nimeni sa-si sustina stapanul pe scarile DNA laolalta cu celelalte lepre! De fapt a si fost recompensat pentru sustinerea neconditionata a tatucului!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ina

    Sper sa nu ajung niciodata atat de “desteapta” incat valorile reale pe care le respect sa fie reprezentate de un individ precum dragnea! Un om decent si corect ar trebui sa vada ce se intampla in jurul lui si sa mai treaca si prin filtrul gandirii ceea ce urmeaza sa faca. Cei despre care vorbesti sunt doar niste marionete, din pacate.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rusu

    Ce are ,,ula,,,cu prefectura?????? aici este vorba despre un abuz in functie, cel putin asa pare. N-ar fi mai simplu sa se verifice de catre cine trebuie daca se confirma sau nu? tot timpul dati discutia pe politica lu naiba sa-i ia pe toti ca sa nu mai intelegem nimic! ne-am saturat de politica voastra de doi bani, de ura si prostie cu carul! Mai faceti si ceva pentru noi, oamenii care am avut incredere ca ne vor conduce oameni citavi la cap. In afara de cearta, scandal si mizerii, nu vedem altceva! intelegeti odata ca ne-am saturat!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu

    Alo PSD-eii aveti pe cineva care trebuie sa stea la caldurica de va agitati atat?! A facut curat la alegeri? A strans paharele goale ? Si acum vreti sa stea la caldurica?? Aici nu este Teleorman, sunteti in sibiu si in concluzie CIOCU MIC ( SVF)

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Unii

    Ăștia de sunt mari datornici de pe lista ANAF nu sunt de la PSD parcă se pozau unii dintre ei pe la Cotroceni cu vreo doi ani în urmă, alo la ăștia nu de pune nici un sechestru nimic, numai așa pe hârtie până se prescrie..

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact