Falimentul statului

Sunt tot mai numeroase exemplele în care statul și instituțiile lui dau rateuri. Plecând de la nivel central, de la parlament, premier și miniștri și până la instituțiile deconcentrate și administrațiile locale avem în fiecare zi zeci de motive pentru care să ne dorim o minimă schimbare.

Nici nu mai are rost să vorbim de nuanțe sensibile care ar trebui reglementate, precum statutul cetățeanului în tot acest ansamblu. Dacă am ajunge aici, ar însemnă că multe altele ar fi deja rezolvate. Cum să vorbești despre cum este tratat un cetățean în orice instituție publică, atunci când un întreg minister este condus de un penibil precum cel de la Economie? Ar însemna să te apuci să zugrăvești o casă care stă să cadă.

Mult mai concret, cred că adevărata reformă se va face în România doar atunci când statul va deveni cu adevărat invizibil. Atunci când nici nu realizezi că ai nevoie de ajutorul lui în orice demers ai face. Până atunci, fiecare cetățean român este în ochii instituțiilor statului un potențial infractor.

E însă mult să-ți dorești un stat invizibil atunci când încearcă cu disperare să atragă atenția cu orice prilej. E și mai trist atunci când tot ce compune această structură e găunos, dezechilibrat, fără cap și fără logică. Și dau exemple.

Avem în Sibiu spital de stat – Spitalul Clinic Județean și spital privat – Polisano. Diferențele dintre cele două instituții țin probabil de logica funcționării lor, atâta timp cât nivelul calitativ al serviciilor e de la cer la pământ. Ce ar însemna o competiție reală între instituțiile private și de stat din sănătate? Cu decontarea echilibrată, făcută cu cap a programelor naționale de sănătate. Probabil ar însemna falimentul sistemului medical de stat. Nu ar mai intra nimeni acolo, pentru că de o reorganizare sincer nu cred că poate fi vorba.

Ar exista riscul unor lăcomii tipic capitaliste de genul serviciilor medicale fictive și decontate din bani publici. Sau medicamente compuse din ser fiziologic și vândute ca medicament oncologic. Însă aici ar trebui să existe reglementarea atentă a statului. Însă un stat-arbitru, corect, atent la derapaje. Nu un stat corupt, leneș și tâmp.

Ce înseamnă, pentru Sibiu, Bazinul Olimpia? Imaginea unei clădiri înverzite de mucegai, veche, ținute artificial la viață prin subvenții de la buget. La ieșirea spre Alba, se dezvoltă din bani privați un loc ce a devenit de fapt singura variantă echitabilă pentru cei pasionați de înot în acest oraș. E vorba de valoarea biletului de intrare? De management? De dorința de a face ceva de bun simț?

La o altă ieșire, avem un alt exemplu că se poate. Baza Pamira, care s-a dezvoltat progresiv în funcție de curajul și banii unui investitor. Asta, în timp ce în mai toate bazele sportive ale orașului e prăpăd.

Pe spatele tot mai gârbovit al Palatului Copiilor, din ce în ce mai mulți întreprinzători creează alternative pentru copiii care nu vor să stea numai în casă. Sunt în oraș deja zeci de cercuri, de cluburi, de acțiuni care se ocupă de copii. Atât cât pot. Atât cât le permite propriul capital. E drept, la Palat era gratuit, aici costă. Însă în ciuda unei activități tot mai restrânse, bugetul e același, în cel mai bun caz. Permanent, sub presiunea scoaterii în stradă, Palatul Copiilor trăiește în Sibiu din amintiri. Într-un stat incapabil să găsească soluții, să facă ceva...

Mai la sud de noi, în Bulgaria, există un exemplu din care cei plătiți să ne conducă ar trebui să plece urechea. Stațiunea de schi Bansko s-a dezvoltat în 10 ani consumând patru miliarde de euro din mediul privat. Și niciun cent de la stat. De ce? Pentru că statul bulgar a renunțat pentru o perioadă la un impozit pe care îl putea acumula din vârf de munte și a lăsat mediul privat să se dezvolte. Să acorzi facilități fiscale pentru mediul privat, la noi ar echivala cu apocalipsa. Deci n-o să vedem asta foarte curând. Tot așa cum nu o să vedem nici o sută de kilometri de pârtie în Făgăraș. Pentru simplul motiv că de asta se ocupă Statul Român.

Într-o competiție echitabilă, normală, între mediul privat și stat, acesta din urmă ar da chix în orice situație. Din acest motiv, România, în loc să priceapă care este sensul normal al dezvoltării unei societăți, continuă să strângă totul într-un cerc restrâns. Iar de acolo pleacă înapoi doar atât cât oamenii să înțeleagă cine e cu adevărat important în acest teritoriu.

Dacă unii se plâng de faptul că legislația europeană e prea restrictivă sau în dezacord cu realitatea națională, eu cred că dimpotrivă, doar aceasta poate fi salvarea noastră. O regiune România într-un stat federal european poate fi singura soluție pentru viitorul copiilor noștri. Nu văd cum statul și instituțiile lui să se poată transforma total într-o perioadă medie de timp. Suntem înapoi în momentul 1881, când românii au realizat că singura soluție este adoptarea unui lider din afară. Nu cred că în 2018 soluția e o altă persoană adusă clandestin în țară, ci intrarea cu adevărat într-o conduită europeană.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro