Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Marii datornici ai Sibiului: Ambient, Atlassib, Mecanica Mârșa și Club Sportiv Gaz Metan Mediaș

Marii datornici ai Sibiului: Ambient, Atlassib, Mecanica Mârșa și Club Sportiv Gaz Metan Mediaș

Șase societăți din județul Sibiu figurează într-un ”top” a datornicilor, persoane juridice la bugetele de asigurări sociale. În total, cele șapte societăți din Sibiu figurează cu datorii de peste 45 de milioane de lei. Lista cu primele 500 de societăți comerciale cu debite la bugetele de asigurări sociale a fost publicată pe site-ul ANAF la sfârșitul anului trecut și aici apar datoriile de până la 30 septembrie 2017.

În total primii 500 de debitori au datorii de peste 13,394 miliarde de lei, în situația în care toate creanțele societăților juridice din țară se ridică la peste 18,433 de miliarde.  Procentul primilor 500 de datornici este de 72,67% din totalul debitorilor.

Ambient – 10,8 milioane de lei

Cea mai mare datorie la buget o are societatea Ambient, cu peste 10 milioane  de lei. Societatea condusă de sibianul Ion Ciolan se află în reorganizare judiciară, iar conform ultimului plan aprobat anul trecut de judecătorul sindic, Ambient ar urma să-și francizeze toate cele 10 magazine pe care le operează la nivel naţional. Potrivit tabelului definitiv al creanţelor, Ambient a acumulat datorii în valoare totală de 304,3 milioane de lei. Creanţele garantate sunt în valoare totală de 104,4 milioane de lei, din care 5 milioane sunt supuse anumitor condiţii. Din acesată sumă, cea mai mare datorie, de 61,1 milioane de lei, este către Oakbridge Worldwide Limited, o companie de investiții financiare din Londra care a preluat creanţa de la Piraeus Bank România, banca care a solicitat de fapt deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul Ambient. Urmează Raiffeisen Bank SA cu o creanţă de 18,1 milioane de lei, BCR cu 12 milioane de lei, Credyt Inkaso- care a cesionat o creanţă de 6,9 milioane de lei de la Unicredit Bank şi ANAF cu 4 milioane de lei.

Cifra de afaceri a Ambient a scăzut cu 20,7% în 2014, de la 627,5 milioane lei în 2013 la 497,7 milioane lei, iar compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 32,3 milioane lei, comparativ cu un profit de 37,4 milioane lei în anul anterior, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. În 2015, compania a rulat 216,3 milioane de lei şi a avut pierderi de 114.6 milioane de lei. Retailerul avea în 2015 aproximativ 700 de angajaţi faţă de 1.276 angajaţi în 2014.

Atlassib – 8,58 milioane de lei

Societatea fondată de omul de afaceri Ilie Carabulea era înregistrată anul trecut cu datorii șa bugetul asigurărilor sociale de 8,58 milioane de lei. Spre deosebire de Ambient, Atlassib a înregistrat profit în ultimii ani, chiar dacă numărul salariaților a scăzut. Profitul net al companiei a fost în 2016 de 7, 42 milioane de lei, în scădere față de 2015 (15,29 milioane lei) și 2014 (10,34 milioane lei). Datoriile totale ale companiei erau la finalul anului 2016 de 171,533 milioane de lei, conform doingbusiness.ro.

Mecanica SA – 8,33 milioane lei

Societatea din Mârșa, fondată ca societate pe acțiuni în 1992, a intrat în insolvență în anul 2009, iar în 2014, adunarea creditorilor a aprobat amânarea cu încă un an a planului de reorganizare propus de societate pe perioada 2013-2016.

Club Sportiv Gaz Metan Mediaș – 7,808 milioane lei

Clubul din Mediaș a intrat în procedura de reorganizare judiciară în octombrie 2016, însă falimentul clubului a fost cerut încă din anul 2014, când șase baschetbaliști și antrenorul de atunci al echipei Gaz Metan, Marcel Țenter, au cerut falimentul clubului pentru datorii totale de 200.000 de euro. Conform datelor din 2016, peste 80% din datoriile pe care le avea clubul, de aproximativ 3,3 milioane de euro, erau către bugetul statului.

Trident Trans Intex SRL – 6,570 milioane lei

Societatea fondată de soții Mateescu a intrat oficial în faliment în noiembrie 2015, după șase ani de la declararea insolvenței. La data intrării în faliment, societatea avea 4.586 de refuzuri la plată și datorii de peste 138 de milioane de lei.

Trident Shopping Center, centrul financiar construit de Trident Trans Intex SRL a fost cumpărat în octombrie 2016 de Zacaria Group 5,511 milioane de euro.

Trident Shopping Center  a fost închis în august 2009, la doar patru luni de la inaugurare, iar valoarea lui, imediat după intrarea în insolvență a societății era de aproximativ nouă milioane de euro.

Concefa SA – 6,164 milioane de lei

Concefa Sibiu  a intrat și ea în insolvenţă în anul 2012. În anul 2019, societatea a fost divizată în două firme, una urmând să preia datoriile şi să înceapă lichidarea activelor imobiliare, cealaltă urmând să continue activitatea de construcţii a firmei fără a mai fi grevată de datorii. Instanţa a confirmat atunci planul de reorganizare a companiei la trei ani după ce aceasta a intrat în insolvenţă cu datorii de 160 milioane de lei şi rezultat operaţional negativ. Administratorii susţin, pe baza evoluţiei companiei în perioada de observaţie, că „o reorganizare clasică nu ar fi posibilă, deoarece un plan care prevede doar continuarea activităţii debitoarei nu ar putea fi îndeplinit, ajungându-se la faliment“, conform zf.ro.

 

Lista marilor datornici din Sibiu:

Ambient – 10,835 milioane lei

Atlassib – 8,58 milioane lei

Mecanica – 8,33 milioane

Club Sportiv Gaz Metan Mediaș – 7,808 milioane lei

Trident Trans Intex SRL – 6,570 milioane lei

Concefa SA – 6,164 milioane de lei

 

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unii

Acum 6 ani

Sibiu în pe primul loc și pe lista datornicilor, 76% din totalul datoriei este a Sibiului, am ajun rau
Raspunde

Coco

Acum 6 ani

De unde ai scos tu ca datoriile firmelor din Sibiu, reprezinta 76%, din totalul datoriilor firmelor din Romania? Nu stii sa traduci din romana in romana? "Procentul primilor 500 de datornici este de 72,67% din totalul debitorilor". Este vorba de primii 500 de datornici din Romania!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unii

Acum 6 ani

Sibiu în pe primul loc și pe lista datornicilor, 76% din totalul datoriei este a Sibiului, am ajun rau
Raspunde

Alzara 1918

Acum 6 ani

Unde au dispărut zecile de milioane de Euro neplătite celor care au livrat marfa ?
Raspunde

marius

Acum 6 ani

da unde-s multinationalele care ne fenteaza de ani buni incoace ?
Raspunde

dancp2

Acum 6 ani

articolul se bazeaza pe o logica neclara la mecanica mirsa in insolventa,faliment,etc care sint cifrele? cind firma functiona se bucurau multi ca lucraza acolo
Raspunde

mihai

Acum 6 ani

Legat de Concefa...." În anul 2019, societatea a fost divizată în două firme..." Din ce an e articolul?
Raspunde

Robert

Acum 6 ani

Eu nu inteleg un lucru. Stim fiecare ca imediat cum ai o datorie la stat esti notificat apoi...se blicheaza conturi..etc.de ce statul ii lasa mereu pe marii datornici ani si ani fara sa le faca nimic nu cred ca firma x face din prima luna sau trimestru o datorie de milioane. Din mom ce luna viit nu platesti taxele normal era ca imediat sa incerce sa le recipereze.daca nu au facut.o e doar vina oamenilor care sint platiti sa faca asta. De ce eu...daca am un leu dat...im notificari...apoi blocari de cont etc si matile firme...nu platesc ani de zile nimic...apoi tot....anaf.ul se plinge ca nu sint bani...ca cei care au dat nu platesc etc? Cine tr sa . .sara pe ei im cum nu si.au platit taxele? Asa ca e doar bina statului si nu a firmelor!!!
Raspunde

Chirita M.

Acum 6 ani

Toti acesti smecheri, numiti "oameni de afaceri", transferara banii firmei in propriul buzunar apoi cere Insolventa. Atat timp cat proastele legi din Romania le permite... Se stie bine de toti acesti patroni din spatele firmelor, Atlasib, Ambient, Concefa, etc, ca au alte afaceri paralele finantate din cea bagata-n insolventa.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus