X
scoala-copii-elevi-racovita-9

Doi soți din Iași, condamnați la patru ani de școală

Doi soți din Iași, care erau judecați pentru evaziune fiscală, au fost condamnați la patru ani de școală. Judecătorul care s-a ocupat de caz a decis ca cei doi ieșeni să facă primele 4 clase.

”Scuza” celor doi a fost că nu știu carte și așa se explică lipsurile din gestiune. Pe lângă patru ani de școală, evazioniștii trebuie să statului paguba produsă prin evaziune fiscală – transmite corespondentul Europa FM, Violeta Cincu.

Cei doi au ajuns în atenția ANAF anul trecut, pentru evaziune fiscală în formă continuată, la firma pe care o administrau, Dragutu Occidental SRL. Prejudiciul este de aproape 500.000 de lei. Cei doi au ridicat din umeri în fața magistratilor și au spus simplu că nu știu o boabă de carte. Așa că ei au fost obligaţi, marţi, printr-o sentinţă dată de magistraţii Tribunalului Iaşi, să facă cel puţin patru clase primare.

”În temeiul dispoziţiilor art. 86, indice 3, aliniatul 3 Cod penal din 1969, le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, arată magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi, mai scrie sursa citată.

Pe lângă aceasta, instanţa i-a condamnat pe cei doi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Sentința nu este definitivă. În Iași, a mai fost un caz asemănător în urmă cu patru ani. Și atunci o tânără a fost trimisă la școală, tot pentru că a invocat lipsa de carte pentru a se apăra în fața acuzațiilor de evaziune fiscală.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    O persoana care se si informeaza

    Cea mai adevrata sanctiune!Ma intreb cum dracu sa ai firma si sa mai ti si contabilitate primara daca nu sti sa aduni, sa inmultesti, sa imparti sau sa scazi. Rusine ANAF!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact