Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Turcan cere bani pentru profesori. ”Solicit public să revenim la plata salariilor prin autoritățile locale”

Turcan cere bani pentru profesori. ”Solicit public să revenim la plata salariilor prin autoritățile locale”

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan cere Guvernului PSD să reia sistemul de alocare a salariilor profesorilor prin administrația locală. ”Au vrut să păcălească oamenii cu un buget mai mare pentru educație, să ascundă că nu sunt bani pentru plata salariilor, decât pentru primele nouă luni ale anului. Au reușit să umilească și să îngrijoreze toți angajații din educație și nu numai. Solicit public să revenim la plata salariilor prin autoritățile locale! Să ducem decizia mai aproape de cei care administrează școlile și care aveau deja o procedură de lucru clară și funcțională! Cer Ministrului de Finanțe să prevadă bani pentru învățământ, astfel încât: să nu mai apară întârzieri la plata salariilor; să nu se mai comaseze școli și desființeze posturi din învățământ pentru a face economii; să se dea, din acest an, bani profesorilor pentru hotărârile judecătorești definitive, ca să nu se mai amâne la nesfârșit plata acestora”, susține Raluca Turcan.

Liderul PNL arată că în ultimii 20 de ani din sistemul de educație au dispărut o sută de mii de posturi de cadre didactice. ”Dacă nu se vor lua măsuri ferme în acest sens, rândul celor câteva mii de profesori care au părăsit deja sistemul în ultimii 20 de ani (în 1996 aveam 313.255 de profesori, iar în 2016 doar - 237.400) se poate îngroșa din nou, în această toamnă. Odată cu pierderea profesorilor din sistem, România va rata singura șansă de creștere economică - adică, prin educație și forță de muncă bine calificată”, atenționează deputatul de Sibiu.

”Problemele privind plata salariilor au apărut odată cu modificările la codul fiscal și de când Guvernul PSD-ALDE a decis să plătească salariile în mod centralizat, direct de la Minister, nu prin autoritățile publice locale. În plus, modificările făcute prin legea garantată de Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu au dus la situații în care personalul auxiliar sau profesorii angajați cu jumătate de normă sau plătiți cu ora vin cu bani de acasă, la finalul unei luni de muncă”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

ghe.

Acum 6 ani

Dar de decontarea navetei elevilor de ce nu spuneti nimic?Cei de la sate sunt bagati in seama doar o data la 4 ani!,ametiti cu discursuri fanteziste si ...cam atat..Abandonul scolar liceal are ca prim factor acest aspect -tranportul,,Un elev plateste ca un angajat abonamentul!,ganditi-va la familiiile care au 2,3sau4copii care trebuie sa faca naveta! Oare nu ar trebui respectata legea si in privinta lor?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

m

Acum 6 ani

Dupa cata vacanta au profesorii si dupa cum se poarta cu copii chiar nu merita . Chiar ma intreb cand mai invata copii ceva la scoala ?
Raspunde

apostol

Acum 6 ani

Mai tii minte duduie cand pdl taia salariile in educatie si acuma faci pe viteaza.
Raspunde

sfant

Acum 6 ani

Mai tii minte ca atunci era criza economica si acum cica economia duduie?
Raspunde

unu

Acum 6 ani

ne puteti cere si in particular???
Raspunde

jan valjan

Acum 6 ani

Doamna Parlamentar pacaleste pe toata lumea pozand in mama ranitilor ....acuma ptr profesori maine ptr doar ea stie , ea doreste doar sa se bage in seama Turcan a uitat cand a fost la putere cum a taiat salariile si dorea sa se umble si la pensii...Doreste puterea si bani ptr operatii estetice ..dar tot urata ramâne ptr Sibieni si nu numai
Raspunde

Valentina

Acum 6 ani

Stimata doamna, acum ceva timp in urma ai votat scaderea salariilor cu 25%....pai ce facem.....
Raspunde

John Doe

Acum 6 ani

Solicit public sa nu mai dati drept stire, oricat v-ar plati, va dau eu mai mult, doar sa nu mai vad toate ineptiile pe care le emana creatura asta penibila ... sincer m-am saturat ... e paralela cu lumea asta ... si nu cred ca se regaseste nimeni in mesajele ei ... vreau liberali nu descreierate care dupa ce au taiat salarii ca sa investeasca in cai verzi pe pereti urla ca scad salarii care au crescut ...
Raspunde

Unu

Acum 6 ani

De ce scrieți asa urat sespre "doamna"? E presedinte PNL Sibiu! Mana dreapta a președintelui! Vicepreședinte national la PNL! Sibienii sunt majoritatea covarsitoare cu PNL, deci nu mai vorbiti prostii de o "doamna" care ne reprezinta pe noi sibienii!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus