X
masina politie (4)

Record pe o stradă din Sibiu: Nouă dosare penale într-o singură mașină

Polițiștii sibieni au prins ieri trei tineri, toți fără permis, care și-au dat rândul la volanul unei mașini neînmatriculate și care mai avea și numerele unui alt autoturism. Cei trei viteji au fost prinși și sancționați pe rând, la intervale scurte de timp.

Practic, cei trei, care au fost împreună în mașină în tot acest timp, și-au dat rândul la volan, pe măsură de cădea câte unul în mâinile poliției. Comedia a început în jurul orei 15:10, atunci când polițiștii l-au prins pe primul bărbat, un tânâr de 26 de ani, pe strada Ion Neculce. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit faptul că tânărul nu avea permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat și cu plăcuțele de număr ale altei mașini.

Nicio problemă. După ce organele de ordine i-au întocmit dosar penal cercetare sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni (conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare), bărbatul numărul doi a trecut la volan și a continuat distracția.

Acest al doilea „șofer”, în vârstă de 22 de ani, tot fără permis, a condus autoturismul, în jurul orei 15:25 fiind oprit de către echipajul de polițiști tot pe strada Ion Neculce. Aceleași sancțiuni i s-au aplicat și acestuia.

De asemenea, proprietarul mașinii s-a ales cu încă o faptă penală, de această dată fiind vorba despre infracțiunea de încredințarea unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere. După constatarea acestor fapte, proprietarul mașinii a înlăturat de pe autoturism plăcuțele cu numărul fals.

Comedia nu s-a încheiat însă aici. 15 minute mai târziu, la 15:40, pe aceeași stradă, un al treilea bărbat a fost oprit. Conducea aceeași mașină, tot fără permis, iar ceilalți doi sancționați erau încă cu el în autoturism. Tânărul de 25 de ani a primit și el aceleași sancțiuni (conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat).

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Genu

    Muica , nu judeca prea repede , nu scrie niciunde ca erau sibieni si nu cred ca tu vei fi vreo nepatata indiferent de ce neam ai fi…fiecare padure cu uscaturile ei…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Coajă

    Polițiștii ar trebui cercetați penal,au permis unui autovehicul sa circule pe drumurile publice ne înmatriculate.la prima constatare trebuie ridicat autovehicul

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tepes

    Mare e gradina ta, Doamne. Tinerii aia sunt sanatosi la cap? Dar numele lor sunt secrete? Sa vedem ce se va intampla cu dosarele lor. Asa infractiuni de neam prost si facute intentionat, sunt de cascadorii rasului, daca n-ar fi de plans. Astia-s pericol public. Niste arestari, ceva acolo, nu au auzit politistii?

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Crede si nu cerceta !

      aveti perfecta dreptate. Pacat ca judecatorii nu au citit si nu cunosc legea care ii obliga sa faca acest lucru . Le-o puteti indica dvs, va rugam ?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ciprian

    Oricati prosti s-ar afirma, apare unul mai mare care “ia fata” celorlalti. Daca prostia ar fi proba olimpica, cred ca ar fi cea mai disputata. Recordul ar fi doborat la fiecare noua incercare.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    A.

    Adica a durat 15 minute sa ii faca dosar penal… pai stiam ca trebuie sa completeze niste hartii, sa dea declaratii si cel vinovat si martorii, astea se fac la sectie de obicei si dureaza ceva timp. Oricum s-au miscat repede daca e asa cum au declarat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact