X
gripa1

Avertismentul medicilor: Tot mai mulți sibieni se îmbolnăvesc de gripă

Peste 141.000 de cazuri de infecţii respiratorii s-au înregistrat în ultima săptămână, cu 67 la sută mai multe faţă de perioada similară a anului trecut. De la începutul acestei ierni au fost confirmate peste o mie de cazuri de gripă, cele mai multe – 324 – în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Constanţa, Bihor şi Argeş. De asemenea, s-au înregistrat 69 de decese din cauza virusului gripal.

Potrivit datelor anunţate joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 19-25 februarie, la nivel naţional numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 141.069, cu 67% mai mare, comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent (84.452) şi cu 4.5% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (134.922).

S-au înregistrat la nivel naţional 1.727 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, faţă de 85 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

“Activitatea gripală a evoluat cu intensitate mare în municipiul Bucureşti, în judeţele Braşov şi Sibiu şi cu intensitate medie în judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Constanţa, cu răspândire regională în regiunile de centru, nord-est şi cazuri sporadice în unele judeţe”, afirmă medicii, citați de news.ro.

De asemenea, s-au înregistrat 53 cazuri de infecţii respiratorii acute severe, cu opt mai multe faţă de săptămâna anterioară şi cu 47 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

De la începutul iernii, au fost confirmate 1.012 cazuri de gripă – 239 cazuri tip A, subtip H1, 28 cazuri tip A, subtip H3, 59 cazuri tip A, nesubtipat, 683 cazuri tip B şi  3 cazuri coinfecţie AH1 + B.

De la începutul acestui sezon au fost înregistrate 69 decese cu virus gripal, în timp ce în întreg sezonul precedent s-au înregistrat 27 de decese. Ultima visctimă este o femeie de 76 de ani din judeţul Cluj.

Cele mai multe cazuri de gripă – 324 – au fost în Bucureşti, înregistrându-se şi şase decese, în Iaşi – 131, cu zece decese, Constanţa – 97, cu un deces, Bihor – 49, cu şase decese, Argeş – 37, cu două decese. În judeţul Braşov, s-au înregistrat 6 cazuri de gripă, dintre care patru decese.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact