Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

PSD Sibiu: „Suntem împotriva amplasării spitalului lângă groapa de gunoi”

PSD Sibiu: „Suntem împotriva amplasării spitalului lângă groapa de gunoi”

Replicile dintre PSD și PNL Sibiu continuă. PSD Sibiu a transmis în această dimineață un drept la replică, după ce reprezentanții PNL Sibiu au transmis vineri un comunicat de presă prin care răspundeau liderilor locali ai PSD, care acuzau interese ascunse în construcția noului spital județean.

Redăm mai jos răspunsul reprezentanților PSD Sibiu:

„PSD Sibiu susţine asocierea dintre Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean în vederea construirii noului spital, dar este categoric împotriva amplasării acestuia lângă groapa de gunoi. PSD are o alternativă: Calea Poplăcii, lângă pădure.

PNL Sibiu, fostul PDL, încearcă din nou să dezinformeze opinia publică. Într-un comunicat de presă emis vineri, PNL Sibiu ne acuză de faptul că, deşi ne-am declarat în repetate rânduri împotriva amplasării viitorului spital judeţean pe Calea Şurii Mici, lângă groapa de gunoi şi lângă zona industrială, atât în Consiliul Local cât şi în Consiliul Judeţean am votat în favoarea contractului de asociere dintre Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu în vederea construirii spitalului.
Din punctul nostru de vedere acest contract de asociere era obligatoriu şi reprezintă una dintre etapele incipente în vederea construirii spitalului, motiv pentru care consilierii noştri locali şi judeţeni au votat pentru. Am acordat acest vot favorabil deoarece scopul nostru este acela de a sprijini proiectele pentru comunitate, spre deosebire de PNL, partid care este dispus oricând să sacrifice bunăstarea sibienilor, dacă interesele proprii o cer. Nu ne-am opus acestui proiect de asociere tocmai pentru a nu bloca demersurile în vederea construirii noului spital.
Însă, în acelaşi proiect de hotărâre a fost introdusă şi locaţia agreată de PNL pentru spital: Calea Şurii Mici - „Drumul Hoţilor”, nume parcă predestinat anumitor peneliştilor sibieni, în acest caz. Această locaţie, din punctul nostru de vedere şi cu siguranţă al majorităţii sibienilor, este inacceptabilă pentru amplasarea unei unităţi spitaliceşti, deoarece în imediata vecinătate se află groapa de gunoi a judeţului şi Zona Industrială de Vest a oraşului Sibiu.
Tocmai de aceea, prin vocea consilierului nostru, doctorul Liviu Cotârlă, am susţinut şi am votat în Consiliul Local asocierea dintre Municipiu şi Judeţ, dar nu suntem de acord cu locaţia propusă de PNL şi am venit cu argumente concrete în acest sens. Punctul nostru de vedere a fost susţinut în aceeaşi şedinţă de Consiliu Local şi de  FDGR, prin vocea  doctorului Lorandt Kiss.

Aşadar, am votat pentru şi susţinem asocierea dintre Primăria Sibiu şi CJ Sibiu în vederea construirii noului spital, dar nu vom accepta niciodată construirea acestuia lângă groapa de gunoi şi zona industrială.

Cât despre afirmaţia PNL-ului care susţine că terenul de pe Calea Şurii Mici este singurul aflat în proprietatea CJ Sibiu, putem spune că este menită să inducă în eroare sibienii.

Le reamintim celor din PNL Sibiu că în luna noiembrie a anului trecut la Prefectura Sibiu s-a desfăşurat o şedinţă de lucru pe tema construirii noului spital, şedinţă la care au participat atât Daniela Cîmpean, preşedinta CJ Sibiu, cât şi viceprimarul PNL Rărvan Pop. În cadrul acestei întâlniri Gl. Bg. Ghiţă Bârsan, Rectorul (comandantul) Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a afirmat clar faptul că terenul de pe Calea Poplăcii, aflat în proprietatea MApN, poate fi trecut într-o perioadă foarte scurtă de timp în proprietatea Consiliului Judeţean sau a Ministerului Sănătăţii, pentru realizarea spitalului. Însă acea variantă a fost ignorată cu desăvârşire de către aleşii PNL care nu au făcut absolut niciun demers către MApN, semn că nu doresc construirea spitalului acolo. Aceasta în ciuda faptului că fostul primar al Sibiului a avut un proiect (aflat în stadiu avansat) pentru construirea spitalului pe Calea Poplăcii.
Un lucru extrem de important este acela că, amplasarea spitalului în zona industrială va bloca extinderea şi dezvoltarea acestei zone. Mai mult decât atât, din cauza amplasări spitalului, pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitarea aici vor fi impuse norme mai drastice pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei. ACEASTĂ SITUAŢIE VA GENERA COSTURI SUPLIMENTARE PENTRU OPERATORII ECONOMICI EXISTENŢI ÎN ZONĂ, IAR ÎN CAZ DE NECONFORMARE MĂSURILE POT AJUNGE PÂNĂ SISTAREA ACTIVITĂŢII, fapt care trebuie cunoscut atât de investitorii existenţi cât şi de cei care intenţionează să investească aici.

Totodată, atragem atenţia că, pentru locaţia respectivă, CJ Sibiu nu are un studiu de sănătate şi nici un studiu geologic care să releve dacă o astfel de construcţie masivă poate fi realizată în zonă, cerinţe obligatorii înainte de a decide pentru o astfel de investiţie.

INCOMPETENŢA SAU INTERESELE ASCUNSE ALE PNL-ULUI PUN ÎN PERICOL, PRIN AMPLASAREA SPITALULUI ÎN ZONA INDUSTRIALĂ VEST, ATÂT SĂNĂTATEA PACIENŢILOR VIITORULUI SPITAL CÂT ŞI DEZVOLTAREA ACESTEI ZONE VITALE PENTRU ECONOMIA SIBIULUI”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

29 comentarii

Mizeria umana

Acum 6 ani

Nu va mai agitati. Nu aveti nici cea mai mica idee despre constructia unui spital. Nici unii nici altii. Oricum nu va fi meritul nici unuia dintre voi politicieni de 2 lei.
Raspunde

2 spitale ...

Acum 6 ani

Faptul ca se dorește realizarea unui nou spital este un lucru foarte bun ; conlucrarea dintre instituțiile statului este benefica Sibiului ; DAR ... ce problema avem ? Aceeași pesedisti incapabili care stau cu mâinile in sân si când văd ca uni doresc sa "construiască" , sa aducă beneficii comunități, se revolta ... inexplicabil, adica sunt anti-comunitatea sibiana !!! Va propun sa se facă 2 spitale in Sibiu : unul pe locația aleasă de autoritățile locale si altul pe locația propusa de incapabili, adică la pădure . Sunt curios care spital va fi funcțional primul ??? Care este motivul pentru care de pe vremea lu' Nelu nu ati rezolvat problema locației !!! Oare lipsa de interes pentru comunitatea sibiana si Sibiu, oare incapacitatea manageriala, oare nepriceperea si lipsa profesionalismului , oare ... ??? Demagogilor !!!!
Raspunde

Nelu & co.

Acum 6 ani

Doamna Presedinte Cimpean, suntem de acord cu spitalul in locația aleasă de dumneavoastră doar daca pentru noi ne faceti secția de psihiatrie la pădure, acolo ne simțim noi confortabil.
Raspunde

Vivi dragan

Acum 6 ani

Băi papagalilor de la PSD sunteti la putere de 6 ani de ce nu ati trecut terenul de la armată la primarie sau la consiliul județean? Că de gargara voastră sa cam saturat lumea.Mai si iesiti ca nesimtiti să criticati.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@vivi

Acum 6 ani

Esti total pe langa subiect ! Du-te si inveleste ciocolata, marmota !
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 6 ani

Ii doare in cot de spital si pe unii si pe altii... nu este decat un nou prilej de a se balacari. In alta ordine de idei, terenul acela este foarte greu de trecut de la Armata la autoritatile locale, din cauza chichitelor legislative, iar in plus, cred ca nici acel teren nu ofera ceea ce trebuie pentru un spital mare (distanta pana la el, cai de acces limitate, zgomot puternic din cauza aeroportului, etc.).
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Virgil

Acum 6 ani

PDL CONTINUA MANIPULAREA ! CU ACELASI TUPEU SI ACEEASI NESIMTIRE ! SIGUR AU INTERESE ASCUNSE .
Raspunde

Erlkonig

Acum 6 ani

si care-ar fi manipularea, bai putzamishdinpaltinish?
Raspunde

Ion

Acum 6 ani

Aloooo , pdl sunteti nebuni ?????? Cum sa pui ma un spital langa zona industriala si groapa de gunoi ?????
Raspunde

Erlkonig

Acum 6 ani

ia zi ma, cat e distanta intre groapa de gunoi si amplasamentul propus?
Raspunde

Vivi dragan

Acum 6 ani

Hai postaci de la PSD incepeti treaba pentru care sunteti plătiti poate ajungeti si voi la mititica ca seful vostru Dragnea.
Raspunde

Morții m__si

Acum 6 ani

Nu trebuie decât un președinte, un prim-ministru, un general al armatei, toți cu co_ie... în Sibiu, și-N toate orașele, sunt atâtea unități ale armatei în paragină; acestea se pot comasa iar cele rămase să fie vândute primăriilor pt construcția de spitale...
Raspunde

Florin

Acum 6 ani

In Terezian la targul de vechituri ar fi cea mai buna locatie dar bine inteles sunt alte interese.
Raspunde

grim

Acum 6 ani

decat sa faca cineva ceva , mai bine nu facem nimic=politica de romania
Raspunde

OTILIA

Acum 6 ani

, inconstientilor...nu mai folositi termenul padure si implicit interesele cetatenilor ca va explodeaza cazul Lotrioara
Raspunde

Sibian

Acum 6 ani

Vivi pupă mîna PNL-istă care te hrănește la primărie și lasă celor care se pricep la spitale să își spună părerea . Zona : groapa de gunoi, două stații de preparat beton , zonă industrială vest în dezvoltare , autostrada ...și surpriza : INTRESE PD-L+PNLimobiliare ! Suntem proștii lor ?
Raspunde

Curatenia spirituala

Acum 6 ani

Intr-o contradicție prosteasca, politicienii pierd ce este important in chestiunea aceasta, si anume: conceptul structural spital pe inaltime sau spital in suprafata si posibilitatea in timp de crestere daca va fi nevoie. Cai de acces parcaje ample si dotari. Fiind total depasiti de problema fiindca oricum nu au ei ce sa decida si in loc sa aduca specialisti ei aduc la consultari cativa medici mai buni sau mai rai care nu au habar nici ei. Soarta este pecetluita. Invatati din trecut: intre 1852-1857 actualul spital este construit pe terenul unui fost cimitir si la acea perioada era facut dupa model austriac- avansat pentru perioada respectiva. Acum..........
Raspunde

zzz

Acum 6 ani

noi, PSD, suntem, in principiu, impotriva oricarei initiative care nu ne aduce spaga
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Oricum e o idee foarte proasta amplasarea spitalului lingă groapa de gunoi egal din partea cărui grupare politica vine sper sa nu se aprobe si ar trebui facut un sondaj de opinie cu semnături si asta ar rezolva controversele si suspiciunile cum ca și-ar însuși unii dintr-un anumit partid foloase financiare
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Pentru ca proiectul acesta este dupa părerea mea cel mai important proiect pt orașul Sibiu si pt cetățenii lui si nu mi se pare normal ca doi sau tri politicieni aflați in momentul asta in niște puncte de decizii sa hotareasca doar ei
Raspunde

vividragan pentru sibian

Acum 6 ani

bai prostanacule eu nu mai sunt la primarie de un an sunt la o firma privata spre deosebire de tine pe care te tine pesedeul la o institutie a statului si te obliga sa scrii tot felul de porcarii.
Raspunde

sibianca

Acum 6 ani

Sa bagati de vina sunteti buni, veniti si cu o propunere daca sunteti asa destepti. Teren este destul si in oras si in Selimbar
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus