Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Tursib își modifică cinci trasee la solicitarea companiilor din oraș

Tursib își modifică cinci trasee la solicitarea companiilor din oraș

La cererea celor mai mari două companii din Sibiu, societatea de transport public propune Consiliului local aprobarea modificării programului de circulație a autobuzelor de pe cinci trasee.

Cele mai multe modificări vor fi făcute la solicitarea Compa SA, care, cu peste 2.000 de angajați, este cea mai mare companie cu capital majoritar local. "Societatea comercială Compa SA solicită modificarea orarului de transport pentru traseele 10, 12, 14 și 18 - mijloace de transport cu care circulă și angajații societății - la orele de intrare/ieșire în și din schimbul de lucru", se arată în raportul care însoțește proiectul de modificare a orarului Tursib. Cu același motiv, al solicitărilor venite din partea reprezentanților celor peste 3.000 de angajați ai Continental Automotive Systems SRL, este propusă și modificarea orarului de circulație al autobuzului de pe traseul 112.

Modificările propuse sunt de ordinul minutelor. Și, în unele cazuri, vizează doar orarul de circulație de la sfârșit săptămână. Spre exemplu, pe traseul 10 (cel care leagă Gușterița de Turnișor), orarul de funcționare va fi modificat doar sâmbăta și duminica dimineața: din Turnișor autobuzele vor pleca la 05:10 și 06:20, față de 5:15 și 06:25 în prezent, iar din Gușterița - la 05:45 și 07:05 față de 05:49 și 07:00 ca în prezent. Tot numai în week-end se modifică și orarul traseului 112, cel are leagă Irmes de stația de la SC Continental Automotive. Cursa care acum pleacă la 18:20 de la Irmes va pleca la 18:10.

Orarul, în schimb, se va modifica pe alte trasee și în timpul săptămânii. De exemplu, pe traseul 12, care leagă Piața Rahova de Sembraz, programul propus să se modifice vizează un singur autobuz din cele trei aflate în traseu în timpul zilelor lucrătoare. Mai precis, cursa programată să plece la 14:07 de la Sembraz, va pleca la 14:05, după cum se arată în proiectul supus dezbaterii publice. Același autobuz aflat în traseu va pleca tot de la Sembraz la 20:00, față de 20:02 în prezent, modificându-i-se orarul și în ceea ce privește ultima cursă (care va pleca de la Sembraz la 23:18 față de 23:14). În zilele de sâmbătă și duminică, cursa care pleca la 23:03 de la Sembraz va pleca din aprilie la 23:29, iar din Piața Rahova va pleca de la ora 23;36 față de 23:25.

Modificările traseelor sunt supuse consultării publice. Sibienii care au opinii sau recomandări pe acest subiect sunt îndemnați de administrația locală să și le exprime în scris și să le depună la Centrul de informații pentru cetățeni din cadrul Primăriei Sibiu. Întregul proiect de hotărâre poate fi consultat aici Proiect hotarare modificare orar trasee Tusib

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Dumitru Bucuresteanu

Acum 6 ani

Poate ar fi de bun augur ca si firmele respective sa motiveze conceptul de "car pool". Pe romaneste, sa nu fie doar o masina cu un om in ea, intelegeti voi.
Raspunde

Calator

Acum 6 ani

Nu, nu intelegem. Ar fi foarte bine daca cei care nu folosesc serviciile Tursib s-ar abtine de la comentarii. Cand ati vazut domnule Bucuresteanu masini cu un om in ele la ora aceea? In autobuzele Tursib nu poti urca din cauza aglomerarii. Am inteles doar ca vreti sa epatati cu termenii pe care ii folositi. Vorba proverbului , ......... pana nu-i fudul, nu-i......... destul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus