Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Afacerile Mobex, in scadere

Producătorul de mobilă Mobex din Târgu Mureş a înregistrat în primele şase luni o cifră de afaceri de 18 milioane lei, în scădere cu aproape 30% faţă de valoarea de 25,6 milioane de lei din perioada similară a anului trecut, a anunţat, vineri, firma.

în primul semestru, profitul net al firmei aproape s-a înjumătăţit, de la 3,2 milioane de lei la 1,8 milioane de lei, potrivit raportului financiar al Mobex transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Veniturile s-au redus cu 33,3%, în intervalul ianuarie-iunie 2009, la 20,9 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au scăzut cu un ritm mai lent, de 31,8%, la 18,8 milioane de lei. La nivelul primelor şase luni din 2008, compania a raportat venituri de 31,37 milioane de lei şi cheltuieli de 27,57 milioane de lei.

Compania a redus în perioada analizată numărul salariaţilor cu 300 de persoane, în urma scăderii capacităţii de producţie. Astfel, la sfârşitul lunii iunie Mobex mai avea 741 de angajaţi, faţă de 1.049 în iunie 2008.

în aceste condiţii, valoarea producţiei de mobilă realizată în primul semestru a fost de patru milioane milioane de euro, în scădere cu 54,9% comparativ cu intervalul din 2008, când Mobex a avut o producţie de 7,3 milioane de euro.

Aproximativ 62% din totalul vânzărilor a fost generat de exporturi, în ţări precum Franţa, Italia, Olanda, Rusia, Ucraina, Anglia. Mobex deţine şi magazine proprii în Bucureşti, Târgu Mureş, Sibiu şi Cluj-Napoca.

Firma, listată pe piaţa Rasdaq, are un capital social de 4,23 milioane de lei. Acţiunile Mobex erau cotate la ultima tranzacţie, din 13 august, la 9,8 lei pe titlu, în creştere cu 40%, capitalizarea firmei ajungând la 16,6milioane de lei.

Principalul acţionar al Mobex, Mihail Popescu, deţine 51,61%, din titlurile firmei, în timp ce SIF Banat-Crişana are o participaţie de 17,45%. (Mediafax)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus