Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Calea Dumbrăvii, prima stradă din Sibiu cu bandă dedicată pentru autobuze

Calea Dumbrăvii, prima stradă din Sibiu cu bandă dedicată pentru autobuze

Studiul de trafic comandat de Primăria Sibiu pentru Calea Dumbrăvii propune păstrarea sensului unic către centrul Sibiului, dar și introducerea unei a treia benzi de circulație, cu sens invers. Aceasta va fi dedicată exclusiv transportului public.

Studiul de trafic comandat de Primăria Sibiu anul trecut prefigurează proiectul cu finanțare europeană prin care administrația locală va moderniza Calea Dumbrăvii, proiect estimat la 1,5 milioane de euro. Respectivul studiu propune patru scenarii pentru preconizata modernizare. Primul scenariu este cel potrivit căruia Calea Dumbrăvii va avea aceeași organizare a circulației ca și în prezent, în timp ce al doilea prevede introducerea circulației în dublu sens, corelată cu inversarea sensului actual de circulație de pe strada Octavian Goga. Al treilea scenariu ia în calcul inversarea actualelor sensuri de circulație pe Calea Dumbrăvii, Octavian Goga și Calea Cisnădiei.

Bandă dedicată transportului public

Cel mai elaborat scenariu, care este luat în calcul și de către administrația locală, este cel care prevede o reconfigurare amplă a sistemului de circulație pe Calea Dumbrăvii, corelată cu menținerea sensurilor unice în actuala structură pe Calea Cisnădiei și Octavian Goga. “Se modifică organizarea circulației după cum urmează: pe Calea Dumbrăvii se menține sensul unic pentru vehicule private între Piața Aurel Vlaicu și intersecția Calea Dumbrăvii – str. Bahluiului – str. Siretului. Se desființează parcările de pe partea vestică a străzii și se introduce transport public cu bandă proprie de rulare, pe direcția Nord – Sud (către Cimitirul municipal – n.r.). Se creează infrastructura necesară deplasării cu bicicleta (piste de biciclete) pe tronsonul dintre Piața Aurel Vlaicu și str. Bahluiului, care se va continua, ulterior, până în zona de agrement Parc Dumbrava“, se arată în studiul respectiv, din care un extras a fost comunicat, la cerere, redacției Turnul Sfatului. Studiul recomandă ca între cele două benzi pentru vehicule și cea pentru autobuze să fie amenajat un spațiu verde (vezi foto principală).

dumbravii 2

Studiul recomandă păstrarea sensurilor unice pe străzile din proximitatea Căii Dumbrăvii, corelat cu dezvoltarea rețelei de transport cu benzi dedicate și în alte zone ale Sibiului. “Se constată lipsa infrastructurii specifice pentru deplasarea cu bicicleta, ceea ce reprezintă un punct slab, în special datorită caracteristicii străzii Calea Dumbrăvii spre unele dinte principalele puncte de divertisment din municipiul Sibiu“, se mai arată în studiul citat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

39 comentarii

Un Porc

Acum 6 ani

Inteleg ca nu ar trebuii incurajata folosirea masinilor, dar totusi, in contextul in care desfiintezi niste locuri de parcare, unde muti masinile respective ? Realitatea este aceea ca oamenii vor continua mult timp de acum inainte sa foloseasca masinile personale, iar faptul ca primaria nu vine cu nicio solutie concreta legata de parcarea acestora, din contra, vine cu idei de desfiintare a unor locuri de parcare, nu poate cauza altceva decat probleme. De ce nu vine nimeni cu ideea unor parcari subterane, care in momentul in care sa zicem ca nu vor mai fi masini, ar putea fi transformate in altceva ? De ce modernizarea respectiva se doreste doar pe tronsonul dintre Piata Aurel Vlaicu - zona Siretului ? De ce nu se cauta solutii in zona mult mai aglomerata si mai cu probleme dintre Piata Aurel Vlaicu si Vasile Milea ? Care este utilitatea unei benzi speciale pentru bus uri doar pe segmentul indicat in articol ? Cate trasee trec prin zona respectiva ? Raspunsul este simplu, mult prea putine ca sa aduca beneficii la nivel general. Zona respectiva avand in vedere ca este preponderent formata din case, nu vad un motiv concret pentru care s ar inmultii traseele tursib pe acolo, sau cursele ar devenii mai dese. De ce primaria nu se gandeste sa creeze astfel de benzi in zone cu probleme, cum ar fi Blvd V Milea, Sos. Alba Iulia, Blvd Coposu, Blvd Mihai Viteazu sau toata Calea Dumbravii, nu doar un ciot...
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

foarte multi "continua" sa foloseasca masina din ignoranta, nepasare, sa arate ce masina au ei (prostie), etc. etc. Daca vrei cu adevarat mergi si cu autobuzul...totul este sa vrei!!!
Raspunde

silviu

Acum 6 ani

In primul rand, nu au ce cauta parcarile de pe marginea drumului. Toate casele de pe Calea Dumbravii au curti iar societatile comerciale sunt obligate sa asigure locuri de parcare PE TERENUL LOR si nu pe strada. In al doilea rand, pe Calea Dumbravii circula doar autobuzele de pe traseul 13 la un iterval de 30 minute. Pentru ce sa blochezi o banda? In al treilea rand, Calea Dumbravii NU trebuie sa fie cu sens unic. E o rusine pentru Sibiu sa obligi turistii care vor sa viziteze Muzeul Astra sau Paltinisul sa se "strecoare" pe niste stradute intortocheate. Calea Dumbravii trebuie sa fie o strada cu 4 benzi, cu 2 sensuri si fara locuri de parcare pe margini asa cum sunt Sos. Alba Iulia, B-dul Vasile Milea, B-dul Coposu. Este suficient loc pentru a face si benzi speciale pentru biciclete. Avem o strada lata care pleaca din centru si este aproape in linie dreapta pana in Muzeul Astra si primaria o faramiteaza si ne obliga sa circulam anapoda.
Raspunde

Alzara1918

Acum 6 ani

Corect .
Raspunde

...

Acum 6 ani

Perfect punctat. Daca urmariti ce se intampla din punct de vedere urbanistic pe acel drum (si din pacate nu doar acolo) zona aceea va fi in scurt timp un calvar in privinta traficului. Uitati-va la cate blocuri se construiesc in locul caselor si asta e doar inceputul. Dupa ce se vor face blocuri si in locul Tursibului situatia va fi cu adevarat disperata. Parcari la constructiile noi din Sibiu de obicei nu se prea fac iar cand totusi se fac se folosesc tot felul de smecherii in acte care mai apoi sunt incalcate si alea. Si nimeni nu sanctioneaza cu adevarat aceste abuzuri in oras. A auzit cineva de vreo demolare pentru intrarea in legalitate din 89 incoace? Avem legi proaste in domeniu insa si acelea nu se aplica.
Raspunde

Eugen

Acum 6 ani

A observat cineva ca Tursib are foarte putine autobuze care folosesc calea Dumbravii? http://www.tursib.ro/trasee/harta Pe Coposu, Alba Iulia, Milea, Rahovei ar avea sens sa fie o banda speciala de autobuze... dar pe Dumbravii mai greu prinzi un atobuz blocat in trafic.
Raspunde

soferu' sibian

Acum 6 ani

"Abrambureala".... incet incet se blocheaza tot orasul... 1) Calea Dumbravii nu ar trebui sa fie cu sens unic ! Ar trebui sa fie cu 2 benzi pe sens. 2) Calea Cisnadiei se umple incet incet de la Ciresica spre Mihai Viteazu. Sensul giratoriu de la piata Aurel Vlaicu nu functioneaza corect pt ca nu merge nimeni spre Rasinari pe Calea Dumbravii, asa ca cei ce vin de pe Calea Dumbravii intra foarte greu in sens si acolo se aglomereaza vesnic. 2) Cate trasee de autobuze sunt pe Calea Dumbravii ? Cat de des circula ? chiar merita banda doar pt autobuze ? 3) Daca primaria vrea sa scape de aglomeratie trebuie sa investeasca masiv in transportul in comun Trebuie sa creasca numarul de autobuze si frecventa lor si sa ofere legaturi cat mai multe cu Cisnadie, Selimbar, Arhitectilor, Cristian, Talmaciu, Zona de Vest, etc. Poate asa sa merite banda speciala de autobuze. Toate astea sunt chestii de bun simt, se vad cu ochiul liber , nu trebuie sa fii specialist...dar la incompetenta din primarie......ce sa pretinzi ?
Raspunde

Lala-Band

Acum 6 ani

Sa vezi acum ce-o sa le mai si respecte toti soferii..;)) taximetristii si bizonii nascuti la ses..Mai ales!!
Raspunde

Eric

Acum 6 ani

N-am inteles cum, la cerere, v-au comunicat ei un extras din studiu? Pai n-o fi un studiu public? N-ar trebui, eventual, sa va comunice linkul de poate fi descarcat/studiat respectivul material, pe care sa-l publicati, asa, in numele transparentei adevarate, nu mimate?
Raspunde

Roby

Acum 6 ani

Cat de curand se vor construi in locul Tursibului inca 650 apartamente. Asta inseamna inca cel putin 800 autoturisme care vor circula in zona. Cea mai corecta solutie ar fi 4 benzi, cate 2 pe sens, din giratoriul cu Milea pana la Zoo. Iar problema parcarilor din oras ar trebui reglementata clar de catre primarie. Obligativitatea ca cei care au curte si garaj sa-si parcheze masinile in incinta, firmele sa-si prevada locuri pentru angajati si clienti iar restul de pe domeniul public cu plata, in special pe strazile centrale si principale.
Raspunde

virgula

Acum 6 ani

In Sibiu marea problema e: ORGANIZAREA. Femeia aceasta care face pe Primaru e cam depasita, asta ca sa nu zic mai mult. Calea Dumbravii necesita sens dublu pe 4 benzi + parcari laterale. Loc este insa Primaria e vai de capul ei...
Raspunde

...

Acum 6 ani

Asa este insa modificarea nivelului de inaltime pe Dumbravii a fost semnata in 2011 de catre Iohannis, care parea chiar mandru de aceasta isprava. Sfidator chiar. Faptul ca acolo deja cresc blocuri langa blocuri face ca situatia sa se degradeze accelerat din 2011 incoace. De ce uitati greselile mari din trecut?
Raspunde

Puiu B.

Acum 6 ani

Calea Dumbravii fiind principala cale de acces spre zona turistica Dumbrava si Paltinis si singura strada suficient de larga prentru amenajarea a 4 benzi de circulatie, mai devreme sau mai tarziu se va trece la normalitate!
Raspunde

Beowulf

Acum 6 ani

Sunt curios cum arata studiul respectiv, cine la facut si cat a costat? E suficient sa vezi comentariile de subsol la rticolul asta ca sa-ti dai seama de "dorintele' oamenilor...E clar, se doresc 4 benzi (2 pe sens). Primaria ar trebui sa-si intrebe cetatenii nu sa comande tot felul de studii la tot felul de 'experti boemi" de doi lei care franeaza cu orice pret dezvoltarea. Am mai spus-o si in alte randuri: in Sibiu este o puternica dorinta de-a nu schimba lucrurile.
Raspunde

sibian

Acum 6 ani

...ideea nu e rea dar nu recomandat unui oras cu strazi inguste.Se vor produce accidente pe banda rulanta in aceea zona.4 benzi e cel mai bine mai ales ca in zona fostei autobuze Tursib se vor face blocuri dar cineva trebuia sa castige niste bani publici din pix
Raspunde

Bucur

Acum 6 ani

Oare de ce tanti Fodor a platit o caruta de bani sa afle ce? Nu era mai bine daca citea comentariile noastre de aici.... cred ca era msi ieftin!!!! Chiar poti trage o concluzie .... daca vrei , d-na Primar!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sandu Bellu

Acum 6 ani

Ca sa nu aratd Zibiul ca vl
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jos baba Fodor

Acum 6 ani

Unui prost trebuie sa i-se spuna ce are de facut; daca avea minte vedea si singur ce nevoi are Sibiul. In Primaria Sibiu e nevoie de un barbat puternic care a reusit in viata, in afaceri oneste. Femeile prin exclenta sunt fiinte fara viziune si dorinta de dezvoltare, exceptiile sunt putine.
Raspunde

Eugenia Florescu

Acum 6 ani

Autorul/autorii studiului încalcă flagrant atat legisislatia națională cat si a Ue dar si deciziile date de CJUE si de CEDO privind obligația de protecție a mediului și dreptul la ocrotirea sănătății. Sunt motive de suspiciune referitoare la fapte de corupție fin moment ce se construiesc in nestire blocuri pe teritoriul Selimbarului, Cisnadiei dar in marginea Sibiului, dar nu se construiesc alte artere de circulatie, puncte de adigurare a sanatatii, scoli, gradinite etc.Se aglomreaza strazile orasului iar polusrea si mizeria sunt ls cote maxime.str Goga nu are fundatia necesara, peretii caselor s au crapat iar prful s a trsnsformat ontr un fel de smoala . Priviți ce cutii gri încep să se ridice pe Calea Dumbravii si ce înălțime au..Cine abuzează astfel de monstruozități care nu se aliniază cu specuficul zonei...Cine ? CORUPTII care se cred de neatins..ca si altii ca ei..Sper cat de curând in declanșarea unui referendum pentru demitere.Numai asa putem salva Sibiul de acesti ...sa nu le mai zic ..ce sunt!
Raspunde

...

Acum 6 ani

Din pacate cei care mutileaza Sibiul de la '89 incoace au putut si pot sa-si vada in continuare de munca lor distructiva pentru ca ei nu sunt alesi de noi ci angajati pe baza de "competenta". Pe ei nu i-a scuturat niciun regim si se vede, treburile le merg struna. E adevarat ca si cei alesi ar putea face ceva in privinta lor insa am avut cel mai bun exemplu in primarie pana curand si am vazut ca tot asa au mers lucrurile in urbanismul sibian. De fapt in privinta Caii Dumbravii chiar Iohannis a semnat actele pentru regimul de inaltime modificat. Deci nu uitati sa ii multumiti pentru situatia asta
Raspunde

Dumitru Bucuresteanu

Acum 6 ani

Se pare ca Fodor ia lectii de la Firea. Asa, asa...
Raspunde

bobby69

Acum 6 ani

Proba de incompetenta a lui Fodor. La pensie cu ea !!!!!! Aveti grija cum votati ! Cei care au facut studiul sunt tot aceia care l-au facut si in Cluj, oras pe care l-au distrus dealtfel, nu cunosc orasul si habar nu au cum se face un studiu dupa cum se vede mai sus in articol. Sibiul e al sibienilor si ei isi spun cuvantul aici ! 4 benzi dublu sens fara discutie pe Calea Dumbravii !
Raspunde

roby

Acum 6 ani

O cauza majora a aglomerarii din oras o reprezinta incapacitatea primariei de a rezolva problema locurilor de parcare. Cea mai comoda si ieftina solutie a fost de a transforma majoritatea strazile cu 4 benzi, vezi B-dul M. Viteazu, C-lea Dumbravii, Semaforului, Lunga, Rahovei, B-dul Victoriei, Rusciorului, etc. in 2 benzi si parcari stanga-dreapta si multe strazi cu 2 benzi in sensuri unice si parcari pe partile laterale vezi O. Goga, N. Teclu, Jiului, Justitiei, Scoala de Inot, Stefan cel Mare, etc. Aceasta solutie nu mai este viabila la nivelul traficului actual si ar trebui regandite la modul f. serios de catre specialistii in trafic din primarie si politie!
Raspunde

mihai

Acum 6 ani

specialistii in trafic din primarie... asta a fost buna :)))) Primaria Sibiu nu are specialisti decat in salarii ;)
Raspunde

Un sibian

Acum 6 ani

hai nu zau? O Goga, Rusciorului, Lunga, Teclu, Stefan cel Mare, Justitiei si Scoala de inot pot sa duca linistite traficul actual cu 1 banda pe sens si locuri de parcare!!! pe Mihai Viteazu nu se poate, dar acolo este o singura banda, cea cu sensul de mers catre centru! Calea Dumbravii a fost cu 2 benzi spre oras si 1 una spre padure + parcari paralele de-a lungul intregii strazi si nu a avut nimeni nici o problema!! Problema este din cauza sensurilor unice complicate, mai ales cel de pe Dumbravii!!!! Acolo ar trebui sa 2 benzi pe sens spre oras si unu catre padure + parcari paralele, cum a fost inainte!!!
Raspunde

Alzara1918

Acum 6 ani

Oricum actualul sens unic ( necesar pt fluidizarea circulației ) a fost o eroare de orientare sesizată de la început ! Plătim sa ne spună alții ca in mers sa punem tălpile pe pământ alternativ !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ionutz VL

Acum 6 ani

Pune-ti autobuze ca sa ne m-ai lase loganisti si pe noi sa mergem pe strazi care avem masini de calitate si nu trebuie sa stam an fundul lor cu 50-60 la ora pe strazii drepte cum e dumbravi!!
Raspunde

un sofer sibian satul de jumatati de masura

Acum 6 ani

categoric 4 benzi! studiile astea cuantifica numarul de masini in crestere exploziva din SB ?? Cine este idiotul care crede ca str. O. Goga poate inghiti tot traficul asta ? Trebuie rase parcarile cel putin de pe o parte a stazii, daca nu de pe ambele parti, locatarii sa-si foloseasca curtile pt parcare, iar in zona bazei tursib, primaria se poate gandi la o parcare maricica. Ar fi mai rapid deci mai ecologic in linie dreapta, fara timp si benzina consumata aiurea pe stradute, viraje si opriri stupide.
Raspunde

m

Acum 6 ani

Ati uitat sa face-ti si treceri de pietoni .
Raspunde

Cipi?

Acum 6 ani

Sa speram ca cineva va tine cont de toate aceste comentarii
Raspunde

I.S

Acum 6 ani

NU. Asta e o idee stupida care se construieste pe alta idee stupida si mai mare, anume Calea Dumbravii sens unic. Acolo tre sens dublu,2 benzi pe sens Si benzi dedicate pentru bicle nu dungi pe asfalt pana la Zoo. Ganditi !! Faceti parcari langa cimitir si incurajati park&ride cu infrastructura necesara. GANDITI!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Belly soup

Acum 6 ani

In Sibiu, doar proiecte si lucrari bine facute! Sibiul este exemplul si nava amiral a oraselor romanesti, singurul oras care a depasit Germania si Elvetia la civilizatie, urbanism, mijloace de transport in comun eco, parcari, sosele si nivel de trai! Sibiu este definitia calitatii si randuielii tipic sibiene!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Larissa Vuica

Acum 6 ani

Ar trebui daramate toate casele alea sasesti de pe C. Dumbravii si construite de primarie blocuri pentru ca nou venitii in oras sa aiba unde sa stea pentru ca platesc milioane impozite!
Raspunde

...

Acum 6 ani

Culmea e ca asta se si face, nu observi? In cativa ani strada va fi complet flancata de blocuri pestrite si binenteles fara locuri de parcare.
Raspunde

locatar calea dumbravii

Acum 6 ani

strada este destul de lata pentru 2 banzi de circulatie ( nu degeaba a proiectato comunistii, intrarile/iesirele cat mai largi) plus o banda pentru biciclete plus parcari pe diagonala plus trotuare si ceva spatii verzii, dar avem bani de asa ceva ? anul trecut ne laudam ca avem excedentar bugetar !!! putina imaginatie, proiectare pe calc nu pe hartie, si poate iasa ceva frumos, ociului dar si util !!!
Raspunde

dancp2

Acum 6 ani

vai da bunica fodor nu are dreptate?ca oricum e pe linga! jar junele rezvan e condus de fa turcan din botsheni! vin alegerile ! nu mai prindeti NIMIC! bunica si june! va bateti joc de noi si de banii nostrii
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

x

Acum 6 ani

SOLUTIA PERFECTA: sens unic Dumbravii in sus - Siretului spre Cisnadiei-Cisnadiei in jos cu iesire intr un giratoriu la Casa de Sanatate pe Mihai Viteazu! Vedem ce inseamna Cl Dumbravii pe 4 benzi si 2 sensuri de mers mai jos de giratoriu! Haos/praf/galagie! Daca acolo jumatate de bulevard reprezinta doar institutii, in zona de case nu cred ca este necesar acel dublu sens! Formula inversarii sensurilor unice este ideala! Eu cred ca inclusiv Milea ar fi indicat in formula de sens unic spre Vasile Aaron si sens unic pe St cel Mare spre centru- si aici ar trebui benzi dedicate de transport in comun-nu pe un ciot de strada!
Raspunde

Cititescu

Acum 6 ani

Calea Dumbravii e suficient de lata pentru circulatia in doua sensuri chiar si pe patru benzi - doua pe sens. Pe de alta parte, primaria ar trebui sa oblige pe toti proprietatii de automobile care locuiesc in case care au curte, sa isi amenajeze locuri de parcare. Si pivnitele unor cladiri pot fi amenajate ca garaj, asa cum se face demult in alte tari. Deasemeni sa se identifice cateva terenuri apropiate de zona centrala in care ar putea fi construite parcari supraterane cu 3-4 nivele, iar institutiile care au curti sau zone verzi excedentare sa isi amenajeze parcari pentru personalul propriu. Multe masini sunt ale studentilor si ei au nevoie de parcari !
Raspunde

Treziti baba

Acum 6 ani

Cum poate fi atat de oarba aceasta femeie? Cum pot fi atat de prosti cei ce-o-ncojora? Se vede din avion ce necesita Sibiul iar aceasta creatura pe nume Fodor, nu vede. Pe cea mai lata strada din Sibiu sa pui sens unic...mare idiotenie...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus