X
Dragos Dumitru (6 of 33)

Bullying, teatru și școala din Sibiu

După un maraton de fix 15 ore (în 2 zile) de întâlniri cu elevii de gimnaziu și liceu din 4 școli pe diferite teme mi-am dat seama că școala din Sibiu are parte, din fericire, de copii de o calitate umană excepțională și de dascăli ca niște părinți, sau uneori mai implicați decât părinții. Dascălii au problematizat și și-au exprimat îngrijorările de parcă vorbeau de proprii lor copii, ceea ce rar vezi în alte părți.

Am constatat că avem nevoie urgentă de consiliere psihologică și psihoterapie pe problematici arzătoare și de programe de formare nu de “campanii de informare” fără efect. Aveam nevoie urgentă de psihologi la fiecare 250 de elevi…și 50 de părinți. Sibiul are școli fără cabinete medicale (medici, stomatologi) și fără psihologi. Ceea ce este grav. Sănătatea mintală e deficitară, iar comportamentele de risc (tutun, alcool, sex neprotejat, consum marijuana) rămân încă tabu. În schimb dorința elevilor de cunoaștere și lămurire este extrem de ridicată. Într-o zi era trecut de ora 15.00, se făcuse liniște într-o clasă de la Liceul Gheorghe Lazăr și deși elevii flămânziseră nu se grăbeau să plece acasă. Nici eu…

Dar vreau să vorbim despre bullying. În România, 1 din 4 copii este umilit în faţa colegilor, 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi și 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi. Nici Sibiul nu face excepție. Sibiul are licee unde dimineața, în pauza mare și la finalul orelor echipaje de jandarmi păzesc intrările și curțile interioare. E normal oare să avem jandarmi într-o instituție de educație în 2018? Suntem în Afganistan?

 „Rănile fizice se vindecă, dar cuvintele lasă urme grele, chiar după trecerea anilor”(băiat, 15 ani).

Bullying-ul este un comportament agresiv intenționat care provoacă înjosire și suferință implicând un dezechilibru de putere între agresor și victimă, și se manifestă repetitiv. Unii copii-martori se pot transforma în agresori. Poate fi grav încât copiii să-și dezvolte anxietăți, depresii și să refuze frecventarea școlii. Recent o mămică îmi povestea despre fiul ei din clasa a IV-a, victimă a fenomenului. Școala a decis scăderea notei la purtare și transferarea într-o clasă paralelă a celor 2 colegi agresori. O metodă dovedită ineficientă deoarece la 2 zile după transfer copilul a fost așteptat la colțul școlii și bătut până la spitalizare pe motiv de răzbunare, ” că din cauza ta am fost transferați”. Am zis-o de multe ori: sancționarea agresorilor nu este o metodă eficientă, înțeleaptă și nici măcar pedagogică. Cauzele rămân, iar elevii de cele mai multe ori sunt ei înșiși victime, copii care au traumele și suferințelor lor acasă. Dar cine să îi înțeleagă și să îi sprijine ?

Victima bullyingului poate fi oricine, băiat sau fetiță, un copil mai mic, slab la învățătură, un copil supraponderal, aparținând unei minorități etnice, religioase sau un copil sărac. Mai nou am întâlnit copii români care s-au întors din străinătate și nu au fost integrați în clasă. Din păcate, orice copil cu o anumită dizabilitate poate fi stigmatizat și hărțuit. Copiii între 9 și 13 ani au cel mai ridicat risc. Băieții sunt mai la risc de a fi agresori și victime decât fetele. Băieții sunt mult mai probabil să fie agresați fizic, în timp ce fetele să fie agresate verbal sau psihologic. Victimele agresiunii sunt mult mai singure, au dificultăți de adaptare la mediul lor, atât din punct de vedere social, cât și psihologic, au mai multe dificultăți în a-și face prieteni. Agresorii în schimb au mai multe șanse să fumeze, să consume alcool și să fie mai săraci.

Despre amenințările părinte-profesor se vorbește prea puțin, profesori care sunt intimidați și hărțuiți de părinți cu status social și financiar ridicat, care fac legea în școală și care decid notele propriului copil și implicit politica școlii (pentru că deseori sponsorizează acțiunile școlii). Personal, mă întreb altceva: dacă un profesor care zilnic amenință și induce anxietate unui elev cu ”vezi că te ascult, azi îți dau 4” sau ”la mine o să rămâi corigent, nu treci clasa, îți promit” sau pur și simplu îl jignește cu ”ești prostul clasei, nesimțitule” nu este o altă formă de agresiune psihologică?

Ca să reducă fenomenul, școlile trebuie să se gândească la mediul școlar per ansamblul său, inclusiv la abordări pe tot parcursul școlii, strategii la clasă și în ceea ce înseamnă terenul de joacă. E nevoie de o viziune a școlii și vă jur că viziunea liderului este esențială. Directorul chiar sfințește școala. Am văzut școli deosebite pentru că directorul era deosebit. Și acum școli neschimbate pentru că directorul era neschimbat.

Partea asta cu locurile de joacă pare la prima vedere puțin exagerată doar că nu este așa. Școlile care au creat zone liniștite, parcuri, zone de relaxare și au instruit paznicii au redus fenomenul. În Sibiu ai tot dreptul să le dai creazare copiilor când vorbesc de școli ca de niște închisori. Săli largi și goale sau mici și îndesate cu peste 30 de elevi, săli cu mobilier vechi, holuri nezugrăvite, toalete fără săpun și hârtie sau chiar fără apă caldă. Curți penibile, mici și cu gropi. Teren de sport impracticabil. Confortul exterior ne influențează interiorul. Ca și în propria casă, ne bucurăm când ne-am reamenajat camera, redecorat interiorul sau schimbat mobila. Ne simțim altfel, nu-i așa? Încă mai văd pe pereții claselor panouri cu formule de matematică și chimie semn ale unei mentalități învechite. Văd culori moarte și seci, tablă și cretă. Bate vântul. Nimic neschimbat în ultimii 30 de ani. Or dând voie copiilor să fie creativi, să-și amenajeze și să-și picteze clasa, construind astfel un spațiu plăcut și armonios, locul în care stau 4-7 ore zilnic va crește satisfacția școlară și implicit rezultatele școlare și va scădea bullyingul. Dar mai este ceva ce funcționează!

 

Teatru Gong ca metodă eficientă

Campaniile publice de prevenire prin simpla informare nu-și ating deloc scopul. Ce spunea doamna prefect recent că solicită ajutorul Jandarmeriei și Poliției este fără rost. Nu au ce căuta în școală. Altceva funcționează. Și am simțit pe propria piele. Teatru. Am participat la o piesă de teatru antibullying de la Gong chiar zilele trecute. Sute de copii, părinți și profesori au fost emoționați până la lacrimi de povestea spectacolului „Wanda” în regia lui Radu Apostol, o poveste după romanul „O sută de rochii” de Eleanor Estes, inclus în „Top 100 Cărți pentru Copii” al Asociației Naționale pentru Educație din SUA, o poveste tulburătoare despre percepția xenofobiei și a sărăciei. Wanda Petronski, o fetiță de origine poloneză, care e ridiculizată de colegii ei pentru că poartă în fiecare zi aceeași rochie albastră, pretinde că are o sută de rochii acasă, dar cu toții știu că nu e așa și nu se opresc să o umilească. Iar când vor realiza că ar trebui să își ceară scuze, va fi deja prea târziu. În poveste se desprinde clar că și profesorul era depășit de situație și se observă cum fiecare dintre colegii agresori aveau povești triste acasă, erau ei înșiși victime ale mediului familial și social în care trăiau. Dacă la început sala râdea la ironii și injurii pe parcursul piesei s-a așezat un val de respect și îngrijorare apoi de solidaritate și compasiune. Copiii de 10-12 ani din sală au rămas nemișcați și tăcuți.

Partea și mai interesantă a fost că după spectacol a urmat aproape o oră de întrebări și răspunsuri alături de actori. A avut în mod clar un rol educativ.  Fenomenul din povestea din anii 1944 este prezent și astăzi. Doi dintre copiii din sală au avut curajul să-și dezvăluie propria întâmplare tristă, ca victime. Iar alții au raportat pasivitatea școlii și a cadrelor didactice complice. A fost cazul unui elev de la Ghibu. Nu știu cine este directorul instituției dar profit de această ocazie și îl îndemn să investigheze cazul/cazurile și să ia măsuri eficiente. Prea trist. E frumos ca un liceu să fie onorat cu diplome dar e și mai sănătos să vegheze la protecția și siguranța elevilor.

Am spus că la școală primim informație și prea puțină educație, că profa de mate ne predă mate și cea de chimie ne predă chimie, că nimeni nu învață și nu susține un copil în dezvoltarea lui psihoemoțională ajutându-l să-și gestioneze impulsurile, reacțiile, comportamentul și gesturile agresive, întristările, traumele și supărările. Cum să știe un copil de 10-12 ani care are o situație tristă acasă să-și exprime în mod pozitiv confuzia și furia dacă nimeni nu îl învață? Adulții înșiși fac greșeli și nu au abilități dezvoltate cu atât mai mult copiii.

Prin teatru copiii pot simți cel mai bine suferința victimei bullyingului pentru că teatrul produce emoții, iar emoția produce schimbarea! Deci dacă doriți să oferiți o educație sănătoasă copiilor mergeți la Wanda pentru că merită văzută de fiecare copil și adult ! E doar 9 lei.

Mihai Copăcean, psiholog

Foto: Dragoș Dumitru

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Opinii
  • Contact