X
politie frontiera granita

Sibiancă prinsă la graniță în timp ce încerca să fugă în Franța cu pașaportul unei cumnate

O tânără din Sibiu a fost prinsă ieri seară la granița cu Ungaria în timp ce voia să ajungă în Franța folosind un pașaport al unei cumnate.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad. Sibianca s-a prezentat pentru a ieşi din ţară și la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din România.

”Cu ocazia verificării documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana de sex feminin nu este una şi aceeaşi cu cea din cartea de identitate prezentată, motiv pentru care a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări”, explică polițiștii arădeni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana este Alexandra I., în vârstă de 31 ani, din judeţul Sibiu. Tânăra a declarat că documentul prezentat la control este al cumnatei sale şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Franţa şi nu deţinea un document de călătorie valabil.

”Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi i-au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au mai transmis polițiștii de frontieră.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact