X
costache sala de operatii

Premieră națională la Facultatea de medicină din Sibiu: au salvat o viață prin două orificii de câte 3 cm

Medicii din cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu, împreună cu Centrul de cercetare endovasculară NextCardio și cu specialiști din cadrul Spitalului European Polisano Sibiu au salvat viața unui bărbat diagnosticat cu “anevrism rupt de aortă abdominală infrarenală“. Medicii sibieni au tratat pacientul, în premieră la nivel național, prin tehnică endovasculară.

“Este vorba de un pacient în vârstă de 68 de ani, cu anevrism de aortă rupt, cu dilatarea aortei abdominale de șapte cm pe o lungime zece cm, din care se extravazează sânge în interiorul abdomenului. Cunoscut cu această patologie de mai bine de șase ani, patologie pe care acesta a neglijat-o continuând să fumeze și fiind cunoscut cu afecțiuni cardiace asociate și diabet zaharat“, descriu medicii sibieni cazul tratat de ei zilele trecute.
Cei care l-au operat pe bărbat în regim de urgență, pe parcursul a trei ore, sunt conferențiar doctor Victor Costache, asist. univ. dr. Mircea Popițiu și dr. Felix Farcas. “Intervenția a constat în introducerea, în premieră, a unei endoproteze Bolton Treo în interiorul vasului principal numit artera aortă și prin bifurcația ei, în arterele iliace, prin care s-a reparat defectul arterial“, explică medicii care au realizat operația. Bărbatul, în stare stabilă, a fost externat în cursul zilei de luni, 19 martie.

Potrivit medicilor sibieni, astfel de pacienți mai pot fi tratați și prin “clasica“ intervenție chirurgicală deschisă, caz în care între 4 și 8% dintre pacienți mor în timpul intervenției sau în următoarele 30 de zile. Asta în timp ce între 10 și 30% din pacienți dezvoltă complicații care afectează inima, rinichii sau plămânii. “Opțiunile terapeutice au fost chirurgia deschisă și chirurgia endovasculară. Chirurgia deschisă implică mai multe riscuri, gradul de mortalitate este mai mare și pot apărea complicații intraoperatorii și postoperatorii motiv pentru care am optat pentru chirurgia endovasculară“, spune conf. dr. Victor Costache.

Cum au lucrat, efectiv, medicii?

Pentru a salva pacientul, medicii sibieni au folosit fire metalice de ghidare și tuburi flexibile subțiri din material plastic, numite catetere. Acestea au fost introduse în arterele pacientului prin două orificii de câte trei cm realizate în zona inghinală. Prin catetere a fost injectată o substanță de contrast, fapt ce a făcut posibilă vizualizarea aortei în imagini cu raze X, în timpul intervenției. “Medicii au utilizat, apoi, cateterele pentru a poziționa un tub, numit stentgraft, la nivelul anevrismului. Consecutiv, stentgraft-ul a fost expandat până când acesta s-a atașat de pereții vasului de sânge. După poziționarea stent graft-ului, medicii au scos cateterele și firele. Plăgile inghinale au fost închise prin sutură chirurgicală. Odată cu finalizarea procedurii, anevrismul a fost exclus din circulația sangvină, sângele trecând numai prin stentgraft“, mai este descrisă intervenția chirurgicală minim invazivă.

Potrivit medicilor, acest tip de chirurgie minim invazivă reduce mult durata de spitalizare post-intervenție, dar reduce și riscul de apariție a complicațiilor postoperatorii cardiologice, renale sau hepatice. În plus, după operație, pacientul va fi verificat o dată sau de mai multe ori în primul an, după care investigațiile regulate vor mai fi necesare doar o dată pe an, pentru a fi analizată poziția stentgrafului..

“Aplicată în cazuri atent selectate pe baza unor criterii riguroase, chirurgia endovasculară prezintă cu certitudine multiple avantaje în comparație cu chirurgia deschisă a anevrismului de aortă abdominală, oferind oportunită și soluții terapeutice suplimentare, cu prețul unui risc intervențional redus. Oportunitatea de efectuare a unei astfel de proceduri endovasculare la Sibiu reprezintă un mare salt pentru chirurgia vasculară românească, în final o stare de normalitate, în care un cetățean european din România poate beneficia de același tratament de înaltă clasă ca un altul din țările vest-europene“, mai apreciază medicii sibieni.

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pan

    falitzii astia (da, falitzi, riguros exact!) fac cercetare stiintifica in TS, nu in marile reviste (Q1) din baza de date “Clarivate”… jalnici… articolele stiintifice trimise revistelor cotate Clarivate li se resping pentru lipsa de profesionalism stiintific si atunci isi trimit “revelatziile” la “Turnul Sfatului” din Sighii… bravi urmasi ai lui Costica-Dumnezeu (Ciautchetzku) si-al lui Tzitzu (Mihail), si-ai lu’ Szabau, inventatoru’ lu’ peshte prajit… Jalnic, jalnici! singurul om de stiintza din MEDICINA SIBIANA e dr. MIHAILA Romeo. In rest, Sahara, Poplaka stiintzei.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bun PR la Polisano. Pacat ca cei de la judetean habar nu au sa isi faca reclama propriilor medici. Si la ei se fac interventiu grele si cu succes dar nu ii promoveaza nimeni pe medicii de acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact