X
barza alba zapada

Miruna Gritu, Prietenii Berzelor: „Barza albă este capabilă să se adapteze la condițiile de mediu”

Cu toate că vremea este destul de schimbătoare și rece în această perioadă, berzele au început să ajungă și în Județul Sibiu. Prima barză albă a ajuns la Cristian la jumătatea lunii martie, iar la Mohu o barză a stat toată iarna și încă este în stare bună. Miruna Gritu de la Prietenii Berzelor spune că păsările sunt rezistente și nu au probleme prea mari.

După ce în ultimele zile au apărut mai multe imagini cu berze din întreaga țară ale căror cuiburi sunt pline de zăpadă, internauții și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu frumoasele înaripate. Miruna Gritu, de la asociația Prietenii Berzelor, spune însă că berzelor nu le merge chiar atât de rău și că se adaptează la condițiile meteo.  

„Nu este primul an în care avem episoade de vreme rea, după ce au ajuns ele în zonă. Spre exemplu, anul trecut, spre sfârșitul lunii aprilie, berzele noastre de la cuibul pe care îl monitorizăm aveau un ou în cuib și cloceau în zăpadă, iar din acel ou a ieșit un pui sănătos. Totul a fost bine. Barza asta, după ce a înghețat la cuib în aprilie anul trecut, sigur întârzie anul acesta. Încă nu a venit la cuib. Dar în rest, sunt deja vreo trei perechi formate și încă două berze care sunt singure și toate sunt bine, rezistă. La cum se modifică vremea, vor mai fi perioade de frig, dar ele sunt capabile să se adapteze la condițiile de mediu”, spune Miruna Gritu.

barza alba ou zapada (1) barza alba ou zapada (3)

Mai mult, o barză a stat toată iarna la Mohu. Acum este încă acolo, spune Miruna, și nu pare să aibă probleme.

„Am încercat să o prindem, inclusiv cei de la Electrica au venit, am dus chiar și o firmă privată, i-am pus pipote în cuib și barza n-a mai venit la cuib și s-a mutat la cuibul în față. Am fost nevoită seara să fac rost de o echipă și să iau pipotele din cuib. Acea barză a rezistat toată iarna și, să fim serioși, noi am avut iarna asta și -20 de grade la Sibiu. Chiar și așa, a rezistat și nu a pățit nimic. E clar că dacă sunt degerate, dacă îngheață, e normal atunci să intervii, să le iei la căldură și să le ajuți, dar să preiei sute de berze nu ai cum. Noi am încercat la berzele noastre să le ducem mâncare pe câmp. Am reușit în schimb să hrănim câinii vagabonzi, pentru că barza când vede oameni zboară, nu e obișnuită cu contact uman. Nu poți să mergi să o prinzi pur și simplu, e pasăre sălbatică”, spune Miruna.

La Cristian, prima barză a ajuns anul acesta pe 12 martie.

barza alba ou zapada (2)

Foto: facebook/Prietenii Berzelor / Friends of Storks – Cristian, Romania

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    BARZĂ FAINĂ

    ”Frumoasele înaripate” sunt frumoase doar cand le vezi de la distanta(in afara localitatii), nu si cand ai una pe stalpul din fata casei tale. In Cristian chiar avem o problema cu berzele, fiecare stalp de pe o strada centrala sustinand un cuib de barza. Frumos pentru turisti dar cu totul neplacut pentru proprietarii care au ”acces” la un astfel de cuib(la poarta) si pentru trecatorii care trebuie sa ocoleasca cuibul pe șosea ca sa nu se trezeasca murdariti din cap pana in picioare de barza care isi face nevoile (pe o raza de vreo 4 metri in jurul cuibului – inclusiv pe porti si case). Consider ca Prietenii Berzelor (si de ce nu chiar si Primaria Cristian) ar trebui sa se gandeasca la o solutie si pentru cetatenii care indura mizeria, nu doar la pasarile care in mod normal supravietuiesc si pe camp, in afara comunitatilor de oameni.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    TEO

    Ca sa obtina bani unii talharesc oamenii,altii ii inseala dar cea mai subtila metoda aplicata de cei mai smecheri este infiintarea unei asociatii care chipurile protejeaza animale spre exemplu.
    Si,desi clima e mai rece la Sibiu pentru berze,acestea trebuie neaparat sa se adapteze deoarece acolo se afla cei care au urgenta nevoie de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact