Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Campania ”Fără penali în funcții publice”, lansată la Sibiu. ”Toate partidele sunt invitate în acest demers”

Campania ”Fără penali în funcții publice”, lansată la Sibiu. ”Toate partidele sunt invitate în acest demers”

Campania de strângere de semnături pentru Modificare Constituției, pentru a nu se mai permite candidaturi în funcții publice a celor aflați sub condamnare penală a fost lansată astăzi la Sibiu de președinții USR și FDGR, Dan Barna și Paul Porr. “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării". Așa sună textul propus în cadrul campaniei ”Fără penali în funcții publice” pentru care s-a demarat o strângere de semnături.

dan Barna USR (6)

Pentru revizuirea Constituției printr-o inițiativă cetățenească este nevoie de minim 500 de mii de semnături, strânse în șase luni și care să provină din cel puțin jumătate din județele țării. Propunerea de revizuire trebuie apoi adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Apoi, este organizat un referendum, care trebuie organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

barna si porr (6)

FDGR a fost ”prima organizație care și-a dat acordul pentru această inițiativă cetățenească”, după cum a anunțat președintele USR, Dan Barna. ”Toată lumea folosește cuvântul penal. Noi, prin penal înțelegem condamnat definitiv pentru o faptă de corupție, nu pentru că a lovit pe cineva cu mașina. Pentru fapte de corupție, făcute cu intenție. (...) Am hotărât în unanimitate să sprijinim această inițiativă și cred că mai ales societatea civilă din România, dar și orice om cu bun simț ar trebui să subscrie la această inițiativă. Trebuie să începem cu schimbarea Constituției, după aceea cu schimbarea legislația și apoi cu respectarea ei. Noi am sprijinit de la bun început această inițiativă și o vom face în continuare”, a declarat Paul Jurgen Porr.

”Dacă am avea o astfel de lege în România, atunci probabil că am discuta despre educație, școli, infrastructură”

Dan Barna spune că sub incidențele acestei prevederi nu vor intra fapte penale legate, de exemplu, de accidentele rutiere. ”Toată această <legendaristică> lansată în spațiul public că dacă la 18 ani și ai trecut pe roșu la 12 noaptea, pe strada pustie, ți-au fost omorâte toate șansele să ajungi om politic, nu sunt reale. Nu vorbim de astfel de situații. Vorbim de fapte de corupție făcute cu intenție, de fapte pedepsite cu privarea de libertate, pentru fapte grave și doar pe durata condamnării, evident, și pe perioada ulterioară condamnării, până intervine reabilitarea. E foarte normal și decent în orice societate a planetei ca o persoană care poartă stigma legitimă pusă de judecător, o condamnare, să nu poată fi președinte al României, președinte al Camerei Deputaților, președinte al Senatului, deputat, senator, primar. Justiția, pe formula actuală pune astfel de interdicție doar în domeniul executivului, membrul guvernului și prim-ministrul. O lege inițiată chiar de Adrian Năstase, ce ironie, nu? Din această cauză, o astfel de lege Dragnea nu poate fi prim-ministrul României. El este, dar ca etichetă. Credem că dacă am avea o astfel de lege în România, atunci probabil că am discuta despre educație, școli, infrastructură. României i s-a furat un an și jumătate pentru o problemă a unui condamnat penal”, a spus Dan Barna.

barna si porr (1)

Inițiative PNL depuse în Parlament

Tot astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, a declarat că susține demersul, însă a precizat că liberalii au depuse proiecte de lege în acest sens în legislativ, iar semnătura sa a fost dată pe aceste proiecte. ”Nu numai că o susţin, am fost o voce importantă în deciziile PNL când s-a modificat statutul PNL, care este mai dur decât această iniţiativă. Ca să fie foarte clar, statutul PNL prevede ca orice persoană trimisă în judecată să nu mai deţină funcţii de conducere şi să nu mai poată candida”, declarat Raluca Turcan.

Proiectele prin care liberalii cer să nu poată candida la alegerile parlamentare persoanele sau la cele prezidențiale persoanele care la data depunerii candidaturii au ”suferit condamnări penale definitive” au fost respinse în Senat și au primit aviz negativ de la Comisia pentru Drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, condusă de senatorul PSD Eugen Nicolicea.

Liderul USR, Dan Barna, a invitat să intre în acest demers toate partidele politice din țară. ”Toate partidele sunt invitate în acest demers. Este un demers inițiat de USR, este o inițiativă civică inițiată și susținută de USR, dar toate celelalte organizații și toți cetățenii sunt invitați să semneze. E un instrument pe care democrația ni-l pune la dispoziție, un instrument corect și legitim, prin care putem îndrepta poate o scăpare de moralitate a societății”, a mai spus liderul USR.

Mâine, în fața Magazinului Dumbrava, va fi instalat un cort unde se vor strânge semnături pentru inițiativa cetățenească.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 6 ani

NU EXISTA TERMENU DE PENALI ORI ESTI CONDAMNAT PENAL ORI ESTI IN PREZUMTIE DE NEVINOVATIE USR AVNGARDA LUI SOROS E! ANTIROMANI,NEOFASCISTI
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zoldi Tibor

Acum 6 ani

Pai d-nul Johannis ce cauta in fruntea tarii?
Raspunde

zzz

Acum 6 ani

dancp2 avangarda lui decebal. inapoiat, corupt, fudul, inutil
Raspunde

Matyas Andrei

Acum 5 ani

Sunt de acord-FARA PENALI in fuctii publice-as semna acest lucru dar nu stiu unde va rog sa ma lamuriti-BRAVO PERSOANELOR CARE AU INITIAT ACEST LUCRU.
Raspunde

kokos

Acum 5 ani

Maine , in fata magazinului Dumbrava
Raspunde

kokos

Acum 5 ani

500.000 de semnaturi se strang fara probleme , insa initiativa asta n-are nicio sansa daca trebuie votata de doua treimi dintre parlamentari.Mafiotii din psd+alde+udmr nu vor vota asa ceva. Pacat!
Raspunde

Lumos

Acum 5 ani

Nu va lasati pacaliti de domnii din politica! Parlamentul nu are alta solutie decat sa accepte referendumul, daca numarul minim de semnaturi este strans! Nu depinde de ei sa voteze daca romanul are dreptul sa fie de acord cu ceva sau sa nu fie. Asta ramane la latitudinea poporului. Niciun referendum aflat in conformitate cu prevederile Constitutiei nu poate fi refuzat, deoarece insasi Constitutia garanteaza acest lucru: Referendum = poporul voteaza in mod direct cu DA sau NU (vot inventat in Grecia antica, unde votau toti locuitorii cu drept de vot ai unui oras). Asa ca, semnati daca va doriti vot democratic, iar daca nu sunteti de acord votati NU, dar in cadrul referendumului! Doamna ajuta sa fie cvorum suficient pentru a fi un referendum valid. Dincolo de asta depinde doar de vointa poporului ce ca iesi atunci.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus