X
shopping-city-sibiu-acum

Cât de sigur e mall-ul din Șelimbăr în caz de incendiu?

Incendiul de la un mare centru comercial din Rusia, încheiat cu decesul a peste 60 de oameni, a făcut înconjurul pământului zilele trecute.

Inclusiv în Sibiu, numeroase persoane și-au pus întrebări cu privire la gradul de siguranță al Sibiul Shopping City, mai ales din perspectiva aglomerării cu ocazia Sărbătorii de Paști.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu dau asigurări că nu există termen de comparație cu ce s-a întâmplat în Rusia și că centrele comerciale din Sibiu sunt sigure.

”Noi facem foarte multe controale la astfel de obiective, atât la mall-ul din Șelimbăr cât și la Magazinul Dumbrava sau alte centre comerciale mari din zona Sibiului. În unele cazuri avem controale și de câteva ori pe an la orice obiectiv care atrage un public numeros. Din punctul nostru de vedere nu există nicio problemă în acest moment și sibienii care merg la cumpărături nu au niciun motiv să se teamă, pot merge liniștiți”, a declarat pentru Turnul Sfatului Claudiu Nan, adjunct al inspectorului șef.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact