Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

MedLife a încheiat preluarea Polisano. ”Suntem foarte mulțumiți”

MedLife a încheiat preluarea Polisano. ”Suntem foarte mulțumiți”

Cea mai mare companie din sectorul privat de sănătate, a devenit acţionar integral al diviziei de servicii medicale Polisano.

Anunțul vine ca urmare a aprobării tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei.

“Suntem foarte multumiţi să anunţăm încheierea acestei tranzacţii. Din acest moment, MedLife devine lider detaşat şi la nivelul regiunii Transilvania, cu peste 60 milioane de euro cifră de afaceri numai în această zonă geografică şi finalizează cu succes una dintre cele mai relevante şi complexe acţiuni de pe piaţa serviciilor medicale din România. (…)”, spune Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO al MedLife.
Noua structură MedLife la nivelul regiunii Transilvania este reprezentată de cinci spitale mono si pluridisciplinare, şapte laboratoare de analize, opt clinici de mari dimensiuni care integrează şi departamente performante de imagistică medical, două maternităţi şi un centru de fertilizare in vitro.

Înfiinţat în anii ’90, Polisano este primul grup complet integrat din domeniul medical din România. Acesta include o serie de patru clinici cu laboratoare proprii situate în Bucureşti şi Sibiu, dar şi un spital privat – Spitalul European Polisano din Sibiu - recunoscut ca fiind unul dintre cele mai moderne şi mai performante unităţi spitaliceşti din România.

În aproximativ 25 ani de activitate, Polisano a deservit cca 2,1 milioane de pacienţi atât în zona de retail, cât şi în cea corporate. Compania are în prezent peste 500 de angajaţi şi a înregistrat la nivelul anului 2016 o cifră de afaceri de cca 80 milioane lei.

“Dincolo de o companie care a performat foarte bine, preluăm prin această tranzacţie o echipă extraordinară de medici care se alătură sistemului MedLife pentru a contribui la consolidarea celei mai puternice platforme medicale private de diagnostic şi tratament chirurgical din România”, completează Mihai Marcu.
Consultanţii MedLife în tranzacţia Polisano au fost TaxHouse pe partea de consultanţă fiscală şi Dima&Asociaţii pe partea de consultanţă juridică. Consultanţii vânzătorului au fost PWC pe partea de consultanţă în tranzacţie şi David&Baias pe partea de consultanţă juridică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

lol

Acum 5 ani

Ok, cine este in spatele Medlife? Sa aflam si noi in al doispelea ceas niste lucruri...
Raspunde

miki maus

Acum 5 ani

Nu cred că e prea important cine e in spatele MedLife . Senatorul Borza, prieten cu Victor Ponta a "preluat" Polisano , care era in asa zisa insolventa si apoi a făcut profit prin vânzare a tot ce insemna Polisano. Ramane sa vedem care va fi standardul de calitate implementat de MedLife in ex Polisano
Raspunde

Dani

Acum 5 ani

Infractorul Borzila si-a dus la bun sfarsit planul.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Nu Borza e vinovatul !
Raspunde

Cocioaba Cosmin

Acum 5 ani

Mafia si-a spus cuvântul!!!
Raspunde

Angela Serban

Acum 4 ani

Buna ziua! Ne dorim in Medias Jud Sibiu alta locație in care sa se recolteze analizele , actuala locație nu corespunde cerințelor mari de pacienți este veche fără aer cond, recoltările se fac într-un mediu necorespunzator. Personal de nota maxima dar locația este de jale!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus