X
Blue car washing on open air

Spălătorie auto cu cinci platforme lângă piața din Vasile Aaron. Investiție de 350.000 de lei

SC Piețe Sibiu SA va amenaja primăvara aceasta o spălătorie auto cu cinci platforme, de tip self-service, în cartierul Vasile Aaron.

Proiectul este unul similar cu cel al spălătoriei auto deschisă deja de Piețe Sibiu lângă Târgul Obor și presupune o investiție totală de aproximativ 350.000 de lei.

”Avem modelul investiției pe care am făcut-o la Obor, care s-a dovedit una de mare succes, și ne-am gândit la cartierul Vasile Aaron tocmai pentru că este un cartier aglomerat, în care astfel de servicii lipsesc. Noi avem în vecinătatea pieței agro-alimentare din Vasile Aaron un spațiu pe care nu am reușit până acum să-l întrebuințăm cum trebuie. În același timp noi plătim Primăriei Municipiului Sibiu redevențe pentru toate spațiile pe care le avem în administrare și tocmai de aceea ne-am gândit la o astfel de investiție”, a explicat pentru Turnul Sfatului directorul Piețe Sibiu SA, Teodor Birț.

Proiectul noii spălătorii din cartierul Vasile Aaron este similar cu cel din zona târgului Obor, iar lucrările vor fi realizate în regie proprie.

”Eu sper să putem inaugura spălătoria până la sfârșitul acestei primăveri. Suntem în curs de obținere a aprobărilor și urmează să ne apucăm de treabă. Vor fi cinci puncte separate pentru spălarea mașinii, deci cinci mașini vor putea fi spălate simultan. Proiectul prevede un traseu pentru șoferi, omul intră, spală mașina cu ajutorul sistemelor automate și merge mai departe. Tariful va fi de 5 lei pentru trei minute, ceea ce pentru majoritatea sibienilor care au apelat la spălătoria de la Obor s-a dovedit suficient. Avantajul este că nu trebuie să stai, totul e gata în câteva minute. Să vă dau exemplul taximetriștilor, care de fiecare dată când intră în tură trebuie să spele mașina. Așa, cu cinci lei a rezolvat în cinci minute”, a mai declarat Teodor Birț.

Spălătoria existentă deja la Obor a adus Piețe Sibiu SA încasări de 505.000 lei în 2017. În total, societatea a înregistrat anul trecut un profit brut de aproape 125.000 de lei și a plătit redevențe de 775.000 de lei.

Sursa foto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

17 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    noi

    De ce nu faceți pentru piața Hale frigorifice pentru depozitare marfa , stau comercianții în zgomotul produs de la spălătorie, întreaga zi, era vorba ca nu se mai permit în oraș activitatea de spălătorie și service auto, sau l unii se da derogare.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Da' parcare ce avea?

    Dragut! Nici nu am vazut vreun trotuar blocat de masini parcate in apropiere, ce sa si faci cu un teren liber intr-o zona de blocuri?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Marcus

    Cum este posibil așa ceva ????..In ce țara ați mai văzut ca o companie de stat sau o companie a primăriei sa facă concurenta firmelor private.????? Nu m-ar mira faptul ca Primăria Sibiu sa își deschidă un restaurant sau un hotel in zona centrală sa facă concurenta firmelor private. Mafia de la Piete SA este mare. Scot spălătoriile private din oraș iar ei bine merci au voie sa facă spălătorie unde vor. La fel si cu ridicatul mașinilor : in alte tari sunt operatori privați care se ocupa cu așa ceva iar primăriile doar iau redevența. Sunt curios dacă mâine înființez o societate de ridicat mașini dacă am dreptul de a ridica mașini din oraș parcate neregulamentar. Oare este normal ca primăria Sibiu sa încredințeze ridicatul mașinilor doar companiei Sc piețe SA ? Se face vre-o licitație in acest sens ? Oare care este cadrul legal ????? Sunt curios cine sunt si ceilalți acționari ai companiei piețe SA alături de primăria Sibiu !? Același lucru si cu urbana Sibiu. Au o grămada de spații in paragina si imobile pe care le dețin in administratie si nu vor sa le vândă pentru ca uni directori si angajați pe pile sa nu își piardă posturile. incredibil de administrație avem si in ce țara trăim.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Till Eulenspiegel

    505000 incasari intr-un an,profit brut 125000 si redevente achitate 775000 dintr-o spalatorie auto(In Sibiu nu in Shanghai sau Tokio)?101000 de spalari a 3 minute fiecare?303000 minute?Stiti cite minute are un an normal(nu bisect )?Aveti grija sa nu va iasa cu zecimala…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Till Eulenspiegel

      Am gresit ceva:cei 125000 profit si cei 750000 redevente nu sunt exclusiv din spalatorie da’ partile cu spalarile si minutele ramin valabile.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Beowulf

    Spalatorie in zona de blocuri, cu compresoarele zbarnaind non stop. Halal administratie. Poate ca cea de la Obor nu deranjeaza pe nimeni dar asta din V. Aron sa vedeti cati hateri va bifa. Se pare ca modelul spalatoriei in aer liber de pe Boiu (langa patinoar) este un model. Si acolo zumzaie compresorul non stop. Cand le-am facut sesizare politia comunitara mi-a raspuns printr-o adresa ca se vs ocupa…va dati seama ca si ei spalau masinile acolo. Asta a fost acum cativa ani. Si astazi se spala masina primarului ai a angajatilor primariei fara sa le pese de cei care locuiesc in zona, ca sa nu mai zic ca nu au nimic amenajat corespjnzator, respectiv aviz de la mediu. Deci un model de urmat pt. capusa Piete SA care se ocupa de tot felul de biznisuri numai de ce trebuie , NU. Multumim doamna primar!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andu

    Da pe oamenii din zona ii intreaba cineva ceva??? La cat e de aglomerat Vasile Aaron, asta trebuia pe peticul ala liber? Da unde parcheaza lumea, unde se joaca un copil, un copac…

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tatiana Lorgeanu-Fufeldea

    Sa nu se deschida ca ne deranjeaza, sa plece turistii ca sunt betivi si drogati! Sa ne luam Sibiul inapoi din mainile hedonistilor necredinciosi!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Nu-i mai fain la Curmatura? Faci un gratar, dai drumu la muzica si pana se face carnea si micii, copiii spala masina. La ce ne trebe spalatorii?

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Rotaru

    Și eu daca vreau s imi fac spalatorie..imi trebuie acordul vecinilor…sau imi dau aprobare in afara orasului …oricum sunt de cocos..fara eficiența…dai bani si iti mai murdaresti si hainele…si mirosi a transpiratie..

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ddd

    Priviti cum este incalcat PUG-ul orasului, chiar de catre cei care l-au realizat. Este inadmisibil ce se intampla. Traim intr-o lume a abuzurilor. Primaria este la concurenta cu privatii,, doar ca primaria are hățurile, ghiciti cine va castiga? Spun Primaria pentru ca Piete SA se afla in subordinea primariei.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cititescu

    Domnul Birt e plin idei marete si banoase! Si in piata Rahova a facut o spalatorie auto in detrimentul locurilor de parcare pentru cei care vin cu marfa.
    Inca din 2014 am facut sesizare catre dl. Birt, cu revenire in 2015 si 2016, ca in piata Rahova e necesara o rampa pentru carucioare (si nu doar pentru cele de marfa!) in apropierea trecerii pentru pietoni peste str. Rahova (nu peste bul. Mihai Viteazu!) iar dumnealui “DUPA O AMPLA ANALIZA” a constatat ca nu e necesara! Si e vorba de o lucrare ce se putea face pe lanaga sectorul pentru flori si care ar fi costat mai putin decat se incasa intr-o zi taxe de la pietari. Nici pana azi nu s-a facut rampa, ca analiza a fost ampla si domnul director valid!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact