SC Piețe Sibiu SA va amenaja primăvara aceasta o spălătorie auto cu cinci platforme, de tip self-service, în cartierul Vasile Aaron.
Proiectul este unul similar cu cel al spălătoriei auto deschisă deja de Piețe Sibiu lângă Târgul Obor și presupune o investiție totală de aproximativ 350.000 de lei.
”Avem modelul investiției pe care am făcut-o la Obor, care s-a dovedit una de mare succes, și ne-am gândit la cartierul Vasile Aaron tocmai pentru că este un cartier aglomerat, în care astfel de servicii lipsesc. Noi avem în vecinătatea pieței agro-alimentare din Vasile Aaron un spațiu pe care nu am reușit până acum să-l întrebuințăm cum trebuie. În același timp noi plătim Primăriei Municipiului Sibiu redevențe pentru toate spațiile pe care le avem în administrare și tocmai de aceea ne-am gândit la o astfel de investiție”, a explicat pentru Turnul Sfatului directorul Piețe Sibiu SA, Teodor Birț.
Proiectul noii spălătorii din cartierul Vasile Aaron este similar cu cel din zona târgului Obor, iar lucrările vor fi realizate în regie proprie.
”Eu sper să putem inaugura spălătoria până la sfârșitul acestei primăveri. Suntem în curs de obținere a aprobărilor și urmează să ne apucăm de treabă. Vor fi cinci puncte separate pentru spălarea mașinii, deci cinci mașini vor putea fi spălate simultan. Proiectul prevede un traseu pentru șoferi, omul intră, spală mașina cu ajutorul sistemelor automate și merge mai departe. Tariful va fi de 5 lei pentru trei minute, ceea ce pentru majoritatea sibienilor care au apelat la spălătoria de la Obor s-a dovedit suficient. Avantajul este că nu trebuie să stai, totul e gata în câteva minute. Să vă dau exemplul taximetriștilor, care de fiecare dată când intră în tură trebuie să spele mașina. Așa, cu cinci lei a rezolvat în cinci minute”, a mai declarat Teodor Birț.Spălătoria existentă deja la Obor a adus Piețe Sibiu SA încasări de 505.000 lei în 2017. În total, societatea a înregistrat anul trecut un profit brut de aproape 125.000 de lei și a plătit redevențe de 775.000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: vasile aaron , Valea Aurie , Piața Mică , Piețe Sibiu , Turnul Sfatului , Primăriei Municipiului Sibiu , masina , Autoportretul unei fete cumint , Târgul Obor , spalatorie podul garii , Pentru Sibiu , Teodor Birț , Piețe Sa
Vizualizari: 12566
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Dragoș Ratiu
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt