X
va vedem foto alina belascu

Cei mai activi activiști din țară vin la Sibiu. Vor protesta în fața sediului PSD

Peste 120 de reprezentanți ai celor mai importante și cunoscute grupuri civice din România, majoritatea născute în urma tragediei din Colectiv și “călite“ în urma protestelor din februarie 2017, vor participa la flash-mobul zilnic organizat în fața sediului PSD de comunitatea Vă vedem din Sibiu.

Zecile de reprezentanți ai organizațiilor civice – cărora li se alătură și reprezentanții unor partide politice – se vor alătura sibienilor care protestează zilnic în fața sediului PSD Sibiu la ora 12:00 a zilei de sâmbătă.

Motivul venirii la Sibiu a celor care, din partea actualei coaliții de guvern, au primit denumiri precum cea de “soroșiști“ este, însă participarea la o întâlnire care a început de vineri, 13 aprilie, și care a ajuns la a doua ediție (prima a avut loc în octombrie anul trecut, tot la Sibiu). Scopul reunirii celor mai importante ONG-uri civice este de a crea o rețea națională a celor care doresc să se implice activ în rezolvarea problemelor comunității. “Întâlnirea este organizată de mișcarea civică Inițiativa România, cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, și continuă proiectul Contract România, început la finalul lunii mai 2017, de a forma o rețea națională de grupuri civice deschisă tuturor comunităților organizate formal sau informal care susțin public și neechivoc libertățile și drepturile individuale, domnia legii, independența justiției și orientarea euroatlantică a României. Rețeaua civică națională Contract România este formată în acest moment din 20 de organizații membre, trei organizații în procedură de aderare și patru grupuri partenere“, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

“Ne întâlnim:
1. Pentru a da un semnal explicit al necesității unității tuturor organizațiilor civice care cred în și acționează neechivoc pentru libertate și democrație, drepturi și libertăți individuale, stat de drept și anticorupție, solidaritate și toleranță, respect și încredere, integritate și transparență;
2. Pentru a consolida acțiunea noastră comună în fața unei puteri politice care amenință în mod direct statul de drept, independența justiției, orientarea euroatlantică a României și viitorul ei democratic și care a infestat discursul public prin manipulare, dezinformare, minciună și propagandă antioccidentală și antiliberală;
3. Pentru a pune bazele unui plan comun de acțiune civică în vederea ciclurilor electorale 2019-2020, inclusiv privind deschiderea competiției politice sau creșterea participării la vot;
4. Pentru a da partidelor democratice de opoziție un exemplu și un semnal de unitate și responsabilitate în fața pericolului autocrației și al corupției instituționalizate, precum și pentru a ne exprima disponibilitatea la dialog și colaborare cu acestea pe coordonatele unei viziuni comune privind viitorul României, schițate colaborativ“, comunicat Inițiativa România

Formațiunile politice care, în cursul zilei de sâmbătă, se vor alătura întâlnirii sunt Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Național Liberal, Platforma România 100 și Uniunea Salvați România.

La întâlnire vor participa reprezentanți ai:

1. #activ AG Pitești
2. Acțiunea Civică Galați
3. Aradul Civic
4. Brașovul Civic
5. Corupția Ucide
6. Curățăm Galațiul
7. EuroAleg 2.0.
8. Evident Deva
9. Geeks for Democracy
10. Inițiativa Craiova
11. Inițiativa România
12. Inițiativa Timișoara
13. Institutul pentru Politici Publice
14. Mureșul Civic
15. Oradea Civică
16. Rădăuțiul Civic
17. Reactiv Brașov
18. Rezist Alba Iulia
19. #Rezist Milano
20. #Rezistența
21. Umbrela Anticorupție Cluj
22. Vă Vedem din Sibiu
23. VedemJust

 “Construim rețeaua națională civică Contract România:
1. Pentru a le oferi oamenilor liberi cu spirit civic un cadru de colaborare și acțiune comună la nivel național și pentru a consolida acțiunea locală a grupurilor civice membre;
2. Pentru a oferi pe termen mediu și lung o sumă de răspunsuri la nevoile civice ale comunităților (de exemplu: apărarea luptei împotriva corupției, reforma legislației electorale, susținerea inițiativelor cetățenești, creșterea transparenței și a participării la decizia publică locală, propuneri de politici publice);
3. Pentru a putea reacționa coerent și consistent, la nivel național, de fiecare dată când au loc derapaje ale puterii centrale sau locale“, comunicat Inițiativa România

Sursa foto: Facebook / Alina Belașcu – Vă vedem din Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alexandrina Buiuc

    E foarte bine ca se organizeaza acest miting pro Ciolos, apolitic, in care vom afirma inca o data sustinerea pentru Iohannis, un miting apolitic. La acest miting apolitic vom continua lupta de sprijinire a Laurei Kovesi si candidatura ei, intr-un viitor apropiat, la Presedentie! USR trebuie sa devina o forta in politica romaneasca si ne vom exprima suportul pentru ei cu ocazia acestui miting apolitic!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    perfekt,da ati uitat lista de turnatori la secu din sibiu(1985) puublicata in REVISTA 22!!!!!
    un roman si 4 sasi turnatori ,mai cititi…………………
    toti 5(funf) profesori de la lazar,goga
    cititi prima data
    PENALI?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      !

      Bai Danecp2
      Esti cam mare si tare cu gura !
      Pe mine mar interesa toti comunistii, securistii, turnatori incepind din ani 60, pina astazi, daca ai informatii, publica le daca nu te stergi pe bot.
      Un valah si 4 sasi terorizati de securisti nu-i argument , NUMELE, ADRESA…?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianul realist

    Toi unu si unu! Spuma si crema hastagurilor! Ffti bine veniti! Macar vizitati un oras european, ca de proteste ni s-a cam acrit… dar poate domniile voastre sunteti revolutionari sau protestatari de profesie…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelutu Bendorfean

    Vrem sa facem un work grup pentru a protesta 24 deore cu clatite, feliute de salam Victoria, tinandu-ne de mana si inserandu-ne o falanga adanc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact