X
iohannis

Iohannis nu o revocă pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA

Președintele Klaus Iohannis a decis să nu o revoce din funcție pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție. Astfel, șeful statului nu dă curs propunerii formulate de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Președintele a invocat Raportul privind activitatea managerială la DNA prezentat de ministrul Tudorel Toader, dar și avizul CSM.

„Avizul CSM, însă, a ajuns la o cu totul altă concluzie decât așa-zisul Raport al domnului ministru. Avizul CSM a fost unul negativ. Prin rolul constituțional al CSM, de garant al independenței Justiției, acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, adițional, chiar dacă avizul nu obligă, el în niciun caz nu poate fi ignorat”, a declarat Klaus Iohannis, citat de digi24.ro.

Șeful statului a mai arătat că „în analiza acelorași acțiuni sau inacțiuni și în aplicarea acelorași texte legale, doua autorități ale statului – ministrul Justiției și CSM – ajung la concluzii diametral opuse”.

Președintele a precizat că, după ce a primit propunerea formulată de ministrul Tudorel Toader și avizul CSM, a solicitat departamentelor de specialitate din Administrația Prezidențială „o analiză și câteva propuneri”. În urma analizei, șeful statului a constatat că autorul Raportului consideră documentul „o luare de poziție”, „ceea ce, clar, induce percepția că evaluarea ministrului Justiției poate fi subiectivă”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Till Eulenspiegel

    Indubitabil si eu as tine cont de CSM-Sectia de Procurori care s-a exprimat aproape instantaneu la solicitarea ministrului Justitiei avizindu-i negativ acel asa-zis raport.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    politrucul

    N-am crezut nicio clipa ca o va revoca… Dar, cand nu va mai fi presedinte, cine o va mai proteja? Atunci sacalii se vor repezi asupra ei… Grea viata ati ales, dna Codruta…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Alexandrina Buiuc

      Tu realizezi ca mandatul ei se termina inainte de al lui Iohannis, nu? Sau vrei ca idolul tau, Luluta, sa fie pusa acolo pe viata, dupa modelul chinez?!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      un sibian

      daca nu o sa mai fie presedinte inainte de incheierea mandatului, cine o sa-i mai protejeze pe nemernicii astia de psdisti de furia populatiei????

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact